MARA - de Ioan Slavici

Opera literară MARA de Ioan Slavici este un ROMAN TRADIȚIONAL DE TIP OBIECTIV, prin respectarea tiparelor scrisului convențional, accesibil, și a normelor narațiunii omnisciente, prin prezentarea unei lumi omogene și a unui anumit tip de personaje.

De asemenea este un roman realist, social, despre relația individ - colectivitate, în contextul pătrunderii relațiilor capitaliste și al dezvoltării târgurilor din provincie, a  breslelor, în Ardeal, la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Romanul nu zugrăvește în exclusivitate lumea rurală, sufletul țărănesc din nuvele, ci mai degrabă o lume pestriță și totuși omogenă, alcătuită din ”târgoveți, breslași, adică negustori și jica burghezie” (Nicolae Manolescu - Arca lui Noe).

Este un roman, prin amploarea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri, cu un conflict complex și prin prezența unor personaje numeroase. Este un ROMAN DE TIP OBIECTIV - specificul relației narator-personaj, și al naratorului omniprezent și omniscient.

NARATORUL
Naratorul din ”Mara” este, după cum observă Nicolae Manolescu, un martor ironic, perfid, insinuant.

Narațiunea este realizată la pers. a III-a, dar nu exclude analiza psihologică. Spre deosebire de proza realist - obiectivă, unde naratorul este omniscient, omniprezent, aici domină stilul indirect liber, limbajul naratorului fiind  contaminat de limbajul personajelor.

Nicolae Manolescu: ” Stilul indirect liber, mai modern, manifestă o perspectivă subiectivă decisă, înlăturând neajunsul vorbirii interioare prea coerente: limbajul se mulează pe o psihologie, izvorăște dintr-o reacție trăită, păstrându-i intactă șovăiala confuză”.

Naratorul pendulează între identificarea cu personajul și detașarea (uneori ironică) de acesta.

TEMA ROMANULUI
TEMA romanului este prezentarea eforturilor unei femei văduve dintr-un târg transilvănean, Radna, de a obține o poziție socială privilegiată între micii negustori ai locului, prin hărnicie și perseverență, pentru a asigura un trai mai bun copiilor săi, Persida și Trică.

Autorul consideră banul o valoare pozitivă, iar energia întreprinzătoare a eroinei un fapt stimabil (N.Manolescu).

MARA poate fi citit atât ca roman de familie cât și ca bildungsroman.

TITLUL - Majoritatea criticilor au considerat ca nepotrivit titlul romanului. Nicolae Iorga a crezut că titlul potrivit ar fi fost ”Copiii Marei”, Magdalena Popescu a sugerat același lucru pentru că ”personajul central ca frecvență a aparițiilor și intensitate a preocupărilor este Persida”.

Nicolae Manolescu dă explicația cea mai pertinentă :”În realitate însă romanul este mai ales romanul Marei, Persida însăși neffind decât o Mară juvenilă, pe cale de a o lua cu vârsta, obiceiurile și înfățișarea mamei sale.”

CONSTRUCȚIA DISCURSULUI NARATIV

Romanul este alcătuit din 21 de capitole ce poartă câte un titlu semnificativ.

George Călinescu :” Construcția romanului e sigură, bine rostogolită, cu nimic artificial nicăieri, iar încheierea vine când toate faptele sunt coapte spre a-și da rodul.”.

MODURILE DE EXPUNERE - îndeplinesc o serie de funcții epice în discursul narativ.

DESCRIEREA este cel mai adesea subiectivă și reconstituie într-o manieră documentară universul social prezentat. De asemenea, conferă iluzia vieții în desfășurare și determină simpatia scriitorului față de valorile lumii evocate.

NARAȚIUNEA are funcția de reprezentare a realității și aceea de semnificare.

DIALOGUL susține veridicitatea și concentrarea epică. Scenele dialogate sunt semnificative pentru portretul și trăirile personajelor.

Nicolae Manolescu susține (în Arca lui Noe) prezența a DOUĂ NARAȚIUNI PRINCIPALE în roman, legate prin alternanță : ”romanul zgârceniei grijulii a Marei și romanul iubirii dintre Persida și Nalț. Mult mai scurt, episodul revoltei lui Trică ar fi putut constitui la rândul lui, un roman. Toate au ca element comun studierea așa zicând pe viu a mecanismelor care reglează comportamentul indivizilor în colectivități restrânse și oarecum închise.”

Viața personajelor se desfășoară după legile interne ale lumii lor, evoluează paralel. Viața de familie a Persidei este prezentată în  alternanță cu viața lui Trică în familia Bocioacă, starosterele cojocarilor. Succesiunea secvențelor narative este realizată prin înlănțuire.

CONSTRUCȚIA SUBIECTULUI

ACȚIUNEA romanului debutează tradițional cu portretul personajului principal, care dă și titlul romanului,Mara.    


                   

Tot în EXPOZIȚIUNE este prezentat și mediul; zona de interferență dintre sat și oraș, un târg ardelenesc de pe valea liniștită a Mureșului, Radna, lângă Lipova și destul de aproape de Arad. Unele întâmplări se petrec la Lipova, iar altele la Arad, sau la Viena. Ocupațiile personajelor nu sunt cele ale unor țărani, ci ale lumii tâtgoveților: Mara e precupeață, Hubăr e măcelar, Bocioacă e cojocar, iar cei tineri vor avea ocupații asemănătoare.

Cele câteva capitole introductive o au în centru pe Mara. Rămasă văduvă cu doi copii mici, neavând mai nimic de pe urma răposatului soț, Bârzovanu, muncește din greu ca precupeață la Radna pentru a le asigura un viitor mai bun copiilor ei, Persida și Trică: ”Dar lucrul cel mare e că Mara nu-ți iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate și cumpără ce găsește; duce de la Radna ceea ce nu găsești la Lipova ori la Arad și aduce de la Arad ceea ce nu găsești la Radna ori Lipova.”

Principala motivație a muncii ei neobosite o reprezintă copiii. Muncește ca să-i susțină și ca să se susțină.

”Prin muncă ea se susține pe ea și pe copiii ei, întreține viața prezentă și proiectează o viață viitoare. Când împarte surplusul în trei părți egale, ei își rezervă o bătrânețe asigurată, iar copiilor o existență care s-o răscumpere și s-o răzbune pe-a ei.” (Magdalena Popescu - Ioan Slavici).

Mara dorește ca Persida să fie o preoteasă bogată, frumoasă, respectată, într-o parohie îndestulată, iar Trică să  devină starostele cojocarilor. ”Mara hrănește o viziune a viitorului ca pe o compensație a prezentului”.(Magdalena Popescu - Ioan Slavici).

Mara acționează pentru ca Persida și Trică să devină ceea ce ea își dorește. Persidei îi asigură, cu minimum de efort financiar, o bună educație la călugărițe, dând-o în grija maicii Aedgidia, iar pe Trică îl dă ucenic la un cojocar. Numai că nu totul este așa cum plănuiește Mara.

INTRIGA

Intriga romanului intervine în momentul în care Persida îl zărește, de la fereastra mânăstirii catolice, pe băiatul măcelarului Anton Hubăr, Hubărnațl. Din această clipă ea simte că ceva se schimbă înlăuntrul ființi ei și este conștientă de sentimentul care o cuprinsese din cauza gestului maicii Aedgidia de a o îndepărta de la fereastra de unde îl privea pe Națl.

O bună parte din roman este dedicată procesului nașterii și cristalizării sentimentului erotic. Persida trăiește primii fiori ai dragostei . Slavici prelucrează aici mitul zburătorului. Este vorba de o pasiune subită, de o dragoste la prima vedere, condiționată însă de o triplă interdicție: etnică, socială și de incompatibilitate a temperamentelor. Tot ca o interdicție a iubirii poate fi considerată și diferența religioasă dintre ei. Încălcarea interdicțiilor constituie CONFLICTUL romanului.

PRECIZAREA CONFLICTELOR

CONFLICTUL EROTIC - ” Sentimentul se strecoară la început ca un simplu capriciu, se îndreptățește cu mila și devine în sfârșit jăratic mistuitor” (George Călinescu). Conflictul erotic se manifestă pe de o parte, exterior, între Persida și comunitatea ce nu-i acceptă iubirea pentru Națl, iar pe de altă parte, interior, în sufletul Persidei, între datorie și iubire.

MARA are ca surse de conflict, copiii și banii, iubirea maternă și iubirea pentru bani. Mara strânge bani sub pretextul că face acest lucru pentru copiii ei dar acesta este jumătate de adevăr - face acest lucru și pentru prestigiul pe care banul i-l conferă în cominitate.

Pe Trică l-ar putea răscumpăra de la stagiul militar obligatoriu, dar lasă pe alții să plătească pentru el și îl determină în felul acesta să plece la război. Pe fiica ei nu o ajută cu bani atunci când are nevoie, nu-i constituie zestrea reală, ca să poată fi recunoscută ca egală și nu ca tolerată în căsnicie.

Se poate vorbi și de un conflict în ceea ce-l privește pe Trică (revolta), dar mai slab conturat.

ACȚIUNEA

Acțiunea se conturează, mai ales, în jurul iubirii dintre Persida și Națl. Într-o primă fază, ambii vor lupta cu ei înșiși, împotriva sentimentelor care-i stăpânesc. Sperând că o va putea uita pe fiica Marei, Națl pleacă în lume să-și împlinească anii de călătorie necesari pentru a pătrunde în breasla măcelarilor. Între timp, Persida este curtată cu asiduitate de un pretendent considerat serios de familie și de comunitate, teologul Codreanu. Tânăra face însă dovada unei abilități neașteptate, de femeie cu experiența vieții și-l respinge fără jigniri inutile. Când Națl își lovește tatăl, e alungat din casa părintească și ajunge de batjocura orașului, iar Persida hotărăște să fugă cu el, să-și asume un destin similar cu al lui. Cei doi sunt cununați în secret de Codreanu și pleacă la Viena. Națl însă se va revolta împotriva soției care, protejându-l, renunțând la tot pentru el, îl așează pe o poziție inferioară ei. Reîntorși în țară, cei doi sunt încă izolați de comunitate. Își deschid un birt a cărui responsabilitate și-o asumă Persida, îndeplinind muncile cele mai umile. Viața lor de familie decade în vulgaritate. Persida cade pradă furiei lui Națl și este batjocorită, bătută, făcută de râs în fața prietenilor ș a slugilor. Persida își arată suferința, cere ajutorul fratelui ei, umblă pe străzi cu familia Bocioacă. Nașterea copilului lor domolește spiritele. Persida își acceptă soțul așa cum este, cu toate defectele lui, Națl se maturizează și își recunoaște greșelile. Botezul copilului unește cele două familii, a Marei și a măcelarului Hubăr.

Celălalt plan, mai puțin conturat, îl are în centru pe Trică. Ajuns calfă la Bocioacă, starostele cojocarilor, Trică devine obiectul pasiunii Martei, soția lui Bocioacă. Influențat de Marta, Bocioacă îi va plăti lui Trică răscumpărarea de la stagiul militar obligatoriu, cu toate că și Mara ar fi putut face acest lucru, dar refuzase din zgârcenie. Nedorind să fie dator nimănui, Trică se dă singur la Verbonc, angajându-se voluntar pentru războiul imperiului din Italia. Va reveni însă de pe front, rănit, maturizat și va deveni maestru cojocar.

DEZNODĂMÂNTUL
Romanul se încheie brutal cu uciderea bătrânului Hubăr de către fiul său natural, Bandi. Unii critici au dezaprobat acest final. George Călinescu evidențiază elementele naturaliste: ”Uciderea însăși a lui Hubăr de către Bandi se îndreptățește prin ereditate, căci Bandi e copilul unei nebune, el însuși cu simptome de demență treptat indicate (sfiala, domesticitatea excesivă pe lângă cineva, crize epileptiforme cu mușcături), și omorul nu e decât ultimul act al izbucnirii nebuniei.”

ASPECTE MONOGRAFICE

Dincolo de destinele individuale, romanul prezintă aspecte monografice ale târgului românesc din Ardeal, de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Scene precum acelea ale târgului de Arad, ale culesului de vie sau ale probelor pe care trebuie să le treacă un viitor meșter sunt pagini ce compun o atmosferă de mare forță evocatoare.



PERSONAJELE

Cele două personaje principale din roman sunt Mara și Persida. Magdalena Popescu afirma: ”Mara este un caracter, Persida un destin; prima înseamnă stabilitate și forță, cealaltă devenire semnificativă și exemplară.”

George Călinescu vede în Mara ”tipul comun al femeii de peste munți și în genere al văduvei întreprinzătoare și aprige, la care apare ”proporția aceea de zgârcenie și de afecțiune maternă, de hotărâre bărbătească și de sentiment al slăbiciunii femeiești.”

Nicolae Manolescu o consideră pe Mara ”prima femeie  capitalist din litertura noastră.”

Mara, precupeața de la Radna, domină întregul roman prin forța ei, prin pregnanța trăsăturilor și prin complexitate. Este energică, voluntară, optimistă,  abordând orice nouă situație cu încrederea în sfârșitul bun. Toate trăsăturile ei ies la iveală prin intermdiul caracterizării indirecte, din vorbele, gesturile, faptele și uneori, gândurile eroinei.

Portretul ei fizic realizat la începutul romanului în mod direct de narator sugerează masivitate, stabilitate:

”Muiere mare, spătoasă, greoaie și cu obrajii bătuți de soare, de ploi și de vânt, Mara stă ziua toată sub șatră, în dosul mesei pline de poame și de turtă dulce.”

Oamenii o consideră ”procletă muiere”. Sufletul ei este dominat de două pasiuni: copiii și  banii. Simbolică pentru rchilibrul afectiv al Marei între dragostea pentru copii și iubirea de bani este existența celor trei ciorapi în care eroina își păstrează  economiile: ”unul pentru zile de bătrânețe și pentru înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică.”

În ceea ce o privește pe fiica Marei, PERSIDA, ea nu este decât ”o Mară juvenilă, pe cale de a lua cu vârsta, obiceiurile și înfățișarea mamei sale.” - Nicolae Manolescu.

Există însă și anumite deosebiri între ele. Persida vede viața ca o succesiune de datorii, asceze și reprimări. Spre deosebire de Mara, care este foarte optimistă, Persida are o perspectivă tragică asupra realității, izvorâtă probabil și din spiritul religios în care a fost crescută.
 
LIMBAJUL PROZEI NARATIVE
 
Chiar și din punct de vedere stilistic cele două personaje sunt tratate în mod diferit de autor. Dacă Mara este descrisă prin ironie, în stil indirect, liber, Persida e tratată în registrul serios și grav. Cu toate acestea, ”Mara și Persida nu sunt în opoziție și nici în conflict. Ele se subînțeleg una pe cealaltă în existența prezentă, trecutul presupune o legătură de filiație, viitorul una de devenire. Căci Persida tinde să ajungă asemănătoare Marei, preluând probabil de la ea acele trăsături care o pot face aptă pentru viață.” (Magdalena Popescu).
 
STIL INDIRECT LIBER
 
Narațiunea la persoana a III-a  determină limitarea intervenției directe a naratorului. Stilul indirect liber generează ambiguitate artistică, naratorul pendulând între identificarea cu personajul și detașarea oarecum ironică de acesta: ”A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tânără și voinică și harnică și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc.”

Dincolo de aceste rânduri, spunea Nicolae Manolescu, se simte ironia celui care povesteşte. Criticul observa, în studiul său „Arca lui Noe“, că „săraca“ şi „sărăcuţii“ sunt observaţiile naratorului, care nu are încă forţa să se detaşeze de personajele sale, cum o va face mai târziu, la 1920, Liviu Rebreanu, prin romanul realist de tip obiectiv, „Ion“.




CONCLUZIE

 Opera literară MARA de Ioan Slavici este un roman tradițional de tip obiectiv, prin respectarea tiparelor scrisului convențional, accesibil, și a normelor narațiunii omnisciente, prin prezentarea unei lumi omogene și a unui anumit tip de personaje.

 S-a mai spus că „Mara“ este primul roman balzacian, atât prin tema sa – banii –, cât şi prin finalul „pozitiv“..

În viziune realistă, sunt înfățișate relațiile dintre comunitate (socială, etnică, religioasă) și individ, dintre părinți și copii, dintre soți, dar și aspecte ale psihologiei feminine (iubirea maternă și iubirea pasiune).