GENUL DRAMATIC cuprinde acele opere literare destinate reprezentării scenice (nu lecturii). De aceea, opera dramatică impune anumite limite privind amploarea în timp și spațiu a acțiunii reprezentate.
Ideile și sentimentele autorului sunt transmise INDIRECT, prin indermediul ACȚIUNII și al PERSONAJELOR , intervenția directă a autorului se realizează prin didascalii.
OPERELE / TEXTELE DRAMATICE se realizează în plan textual prin: dialog (schimb de replici), monolog dramatic (uneori și aparte), iar în plan metatextual, prin indicațiile scenice.
Textul dramatic are CARACTER FUCȚIONAL.
Textul dranmatic este organizat în ACTE (subdiviziuni formaleîntr-o piesă de teatru, cuprinzând mai multe scene), SCENE (subdiviziuni ale unui act, delimitate, în general, de o schimbare în gruparea personajelor) TABLOURI, REPLICI.
- Sunt prezente indicațiile scenice / didascaliile (sugestiile autorului privitoare la jocul actorilor sau la decor, pentru transpunerea textului în spectacol.)
- Acțiunea se dezvoltă în jurul CONFLICTULUI DRAMATIC (prezența unor puternice forțe opuse, aflate într-o relație ostilă; existența unui obstacol între aceste forțe determină prin ciocnirea lor nașterea unei crize, apariția unui dezechilibru care trebuie rezolvat, efectul crizei este tensiunea interioară / așteptarea, încordarea, care declanșează un lanț de evenimente, orientat în mod necesar spre o soluție / o rezolvare).
- SITUAȚIA DRAMATICĂ presupune posibilitatea unei rezolvări. Când aceasta nu există, dramaticul se transformă în tragic, care este legat de fatalitate.
În SPECTACOLUL TEATRAL, conținutul de idei și sensul operei sunt evidențiate prin jocul unor actori, care întruchipează personajele pe o scenă, în fața spectatorilor. Între spectator și scriitor (dramaturgul) apare o convenție, spectatorul admițând ideea că pe scenă apar adevărații eroi, iar comunicarea este mediată de regizor, actori și ceilalți implicați în montarea scenică a textului dramatic. Spectacolul teatral este sincretic, prin combinarea simultană a mai multor aspecte: gestica și rostirea actorilor, decorul, costumele, lumina, muzica, mișcarea (dansul).
Cele mai importante TIPURI DE TEXTE / SPECII DRAMATICE sunt:
- COMEDIA
- TRAGEDIA
- DRAMA.
SPECIA LITERARĂ:
COMEDIA
COMEDIA este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri, care provoacă râsul (este menită să-i înveselească pe spectatori) prin surprinderea moravurilor soaciale, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, având un FINAL FERICIT și, deseori, un rol moralizator.
Conflictul comic presupune contrastul dintre aparență și esență, dintre pretenții și realitate.
PERSONAJELE COMEDIEI SUNT INFERIOARE - în privința însușirilor morale, a capaciăților intelectuale sau a statutului social.
TIPURI DE COMEDIE
- comedie de situație (intrigă) - cu întâmplări derulate într-un ritm alert, cu răsturnări bruște de situație și cu rezolvări neașteptate.
- comedie de moravuri - prezintă, cu scop moralizator, defecte umane (morale) sau moravuri sociale.
- comedie de caractere - cu accent pe latura psihologică a personajelor, înfățișând adesea caractere (avarul, orgoliosul, naivul, etc.).
CATEGORIA ESTETICĂ - COMICUL
COMICUL este o categorie estetică având ca efect râsul declanșat de contrastul / nepotrivirea dintre aparență și esență, pretenții și realitate, așteptări și rezultate, automatism și natural, dintre ceea ce este și ceea ce vrea să pară (crede că este) un personaj.
Constrastul comic este inofensiv și este receptat într-un registru larg de atitudini: bunăvoință, amuzament, înduioșare, dispreț.
Comicul implică existența unui conflict comic (contrastul), a unor situații și personaje comice.
TIPURI DE COMIC / forme de realizare a efectului comic în dramaturgie:
- comicul de situație
- comicul de caractere
- comicul de moravuri
- comicul de limbaj
- comicul de nume
