Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,
Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă !
- Nuntaş fruntaş !
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.
- Zi-l menestrel !
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.
*
Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,
La vecinic tron, de rouă parcă !
Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.
Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.
În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.
De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.
Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:
- Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
- Rigă spân, de la sân,
Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.
-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.
-Te-aş culege, rigă blând...
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Aşteaptă de te coace.
-Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.
- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o !
Eu de umbră mult mă tem,
Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.
La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.
Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.
La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt şi umbră iar o umflă...
Frumos vorbi şi subţirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.
- Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă ?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă...
Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.
Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;
Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,
Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:
Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.
Publicată inițial în 1924, integrată apoi în ciclul UVEDENRODE din volumul JOC SECUND (1930), Riga Crypto și lapona Enigel, prin problematică și mijloace artistice, anunță dezvoltarea ulterioară a poeziei lui Barbu.
SPECIE
Ipoteza
Riga Crypto și lapona Enigel este subintitulată ”Baladă”, însă răstoarnă conceptul tradițional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de cunoaștere și poem alegoric.
TEMA
Argumente
Poemul pare un cântec bătrânesc de nuntă, dar este o poveste de iubire din lumea vegetală (asemenea altui poem al etapei, După melci), o baladă fantastică, în care întâlnirea are loc în plan oniric (ca în Luceafărul).
INTERFERENȚA GENURILOR
Structura narativă implică interferența genurilor. Scenariul epic este dublat de caracterul dramatic și de lirismul de măști, personajele având semnificație simbolică.
”Luceafăr întors”, poemul prezintă drama cunoașterii și incompatibilitatea dintre două lumi / regnuri.
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR
TITLUL
Titlul baladei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatura universală, Romeo și Julieta, Tristan și Isolda. Însă la Ion Barbu, membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite), personaje romantice cu calități excepționale, dar negative, în raport cu norma comună (Crypto e „sterp” și ”nărăvaș/ Că nu voia să înflorească” iar Enigel e „prea-cuminte”).
STRUCTURA TEXTULUI POETIC
La Nivel formal, poezia este alcătuită din două părți, fiecare dintre ele prezentând câte o nuntă: una consumată, împlinită, cadru al celeilalte nunți, povestită, inițiatică, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măselarița. Formula compozițională este aceea a POVESTIRII ÎN RAMĂ, a poveștii în poveste (nuntă în nuntă).
PROLOGUL
Prologul conturează în puține imagini atmosfera de la „spartul nunții” trăite. Primele patru strofe constituie rama viitoarei povești și reprezintă dialogul menestrelului cu „nuntașul funtaș”. Menestrelul e îmbiat să cânte despre nunta ratată de cei doi parteneri inegali, reprezentanți a două regnuri distincte, „Enigel și riga Crypto. Nuntașul îl roagă să zică „încetinel” „un cântec larg”, pe care l-a zis „cu foc” acum o vară. Repetarea sugerează un ritual al zicerii unei povești exemplare, dar cu modificarea tonalității. Portretul menestrelului - poet este fixat prin trei epitete: „trist”, „mai aburit ca vinul vechi”, „ mult îndărătnic”, iar invocația este repetată de trei ori, ceea ce determină ruperea lui de lumea cotidiană, intrarea în starea de grație necesară zicerii acelui „cântec larg”.
PARTEA a II-a
PARTEA a II-a, NUNTA POVESTITĂ, este realizată din mai multe tablouri poetice: portretul și împărăția rigăi Crypto (strofele 5-7), portretul, locurile natale și oprirea din drum a laponei Enigel (strofele 8,9); întâlnirea dintre cei doi (strofa 10), cele trei chemări ale rigăi și primele două refuzuri ale laponei (strofele 11-15), răspunsul laponei și refuzul categoric cu relevarea relației dintre simbolul solar și propria condiție (strofele 16-20), încheierea întâlnirii (strofele 21, 22), pedepsirea rigăi în finalul baladei (strofele 23-27).
Modurile de expunere sunt, în ordine: descrierea, dialogul și narațiunea.
În debutul părții a doua (expozițiunea), sunt realizate prin antiteză portretele membrilor cuplului, deosebirea dintre ei fiind elementul care va genera INTRIGA. Numele CRYPTO, cel tăinuit, „inimă ascunsă”, sugerează apartenența la familia ciupercilor (criptogame) și postura de rege (rigă) al făpturilor inferioare, din regnul vegetal. Numele ENIGEL are sonoritate nordică și susține origineaei, de la pol; lapona își conduce turmele de reni spre sud, stăpână a regnului animal; ea reprezintă ipostaza umană, cea mai evoluată a regnului (omul - „fiară bătrână”). Riga Crypto,„inimă ascunsă”, este craiul bureților, căruiadragostea pentru Enigel, „laponă mică, liniștită”, îi este fatală. Singura lor asemănare este statutul superior în interiorul propriei lumi.
IMAGINARUL POETIC
Spațiul definitoriu al existenței, pentru Crypto, este umezeala perpetuă : „În pat de râu și humă unsă ”, spațiu impur al amestecului elementelor promordiale, apa și pământul, în timp ce lapona vine „din țări de gheață urgisită”, spațiu rece, ceea ce exlică aspirația ei spre soare și lumină, dar și mișcarea de transhumanță care ocazionează popasul în ținutul rigăi: „ În noul an, să-și ducă renii / Prin aer ud, tot mai la sud,/Ea poposi pe mușchiul crud / La Crypto, mirele poienii”. El este bârfit și ocărât de supuși, pentru că e „sterp”, „nărăvaș” și „nu voia să înflorească”, în timp ce ea își recunoaște statutul de ființă solară: „Că dacă-n iarnă sunt făcută / Și ursul alb mi-e vărul drept, / Din umbra deasă desfăcută,/Mă-nchin la soarele-nțelept”.
Membrii cuplului nu-și pot neutraliza diferențele în planul real; COMUNICAREA se realizează ÎN PLAN ONIRIC. Riga este cel care rostește DESCÂNTECUL de trei ori. Povestea propriu-zisă se dovedește a fi fantastică, ea desfășurându-se în visul fetei, caîn LUCEAFĂRUL, dar rolurile sunt inversate.
În prima chemare-descântec, cu rezonanțe de incantație magică, Crypto își îmbie aleasa cu „dulceață” și cu „fragi”, elemente ale existenței sale vegetative, dar care aici capătă conotații erotice. Darul lui este refuzat categoric de Enigel:„Eu nă duc să culeg/Fragii fragezi mai la vale”. Refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică, dar opțiunea lui e fermă și merge până la sacrificiul de sine, în a doua chemare: „Enigel, Enigel,/ Scade noaptea, ies lumine,/ Dacă pleci să culegi, /Începi, rogu-te, cu mine”. Depășirea situației dilematice rămâne apanajul laponei, ce refuză nuntirea dorită de Crypto „în somn fraged și răcoare”, opunându-i argumentele modelului ei existențial.
Primul refuz sugerează tentația solară, prin indicele spațial „mai la vale”, adică spre sud. Al doilea refuz este susținut de enumerarea atributelor lui Crypto: „blând”, „plăpând”, necopt. Opoziția „copt” - „necopt”, reluată în al treilea refuz prin antiteza soare-umbră, pune în evidență relația individuală a fiecăruia cu universul, incompatibilitatea peste care nici unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. Imaginii de fragilitate a lui Crypto, lapona îi opune aspirația ei spre absolut („mă-nchin la soarele-nțelept”), cu toate că tentația iubirii este copleșitoare: „Rigă Crypto,rigă Crypto,/Ca o lamă de blestem / Vorba-n inimă-ai înfipt-o !/Eu de umbră mult mă tem”. Soarele este simbolul existenței spirituale, pe care riga o refuză în favoarea existenței instinctuale, sterile, vegetative.
Pentru a-și continua drumul către soare și cunoaștere, lapona refuză descântecul rigăi, ce se întoarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit și-l distruge. Făptura firavă e distrusă de propriul vis, cade victimă neputinței și îndrăznelii de a-și depăși limitele, de a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă. Atributele luminii despre care vorbește Enigel au efect distrugător asupra lui Crypto. Oglindirea ritualică produce degradarea: „De zece ori, fără sfială, / Se oglindi în pielea-i chială”. FINALUL este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: „Cu Laurul-Balaurul / Să toarne-n lume aurul,/ Să-l toace, gol la drum să iasă,/ Cu măsălarița-mireasă,/Să-i ție de împărăteasă”. Încercarea ființei inferioare de a-și depăși limitele este pedepsită cu nebunia.
SEMNIFICAȚII
TREI MITURI FUNDAMENTALE de origine greacă sunt valorificate în opera poetului: AL SOARELUI (absolutul), AL NUNȚII și AL OGLINZII. Drumul spre sud al laponei are semnificația unui drum inițiatic, iar popasul în ținutul rigăi este o probă, trecută prin respingerea nunții pe o treaptă inferioară. În RITMURI PENTRU NUNȚILE NECESARE, este înfățișată înaintarea sufletului prin trei etape cosmice, TREPTE ALE INIȚIERII, până la desăvârșirea spirituală, nuntirea în „cămara Soarelui/Marelui”. Itinerarul trece prin cercul Venerii (iubirea ca „energie degradată” reduce omul la ipostaza de ființă instinctivă), apoi sufletul trebuie să mai urce o treaptă, cercul lui Mercur, mai pur, al intelectului, al cercetării. Dincolo de înflăcărările impure ale dragostei și de atmosfera mai curată a inteligenței, inițierea completă are loc prin adevărata „nuntă” a trupului și spiritului cu însuși focarul vieții, Soarele (cunoașterea absolută). Aspirația solară a laponei sugerează faptul că aceasta se află pe treapta lui Mercur, iar chemările personajului alegoric, riga Crypto, sunt ale cercului Venerii. Frigul ținutului polar, perfecțiunea geometrică a apei cristaline configurează treapta rațiunii pure, în timp ce impuritatea din cercul Venerii e sugerată de spațiul în care se amestecă elementele primordiale: „humă unsă”, „aer ud”.
„Roata reprezintă refracția soarelui la fântâna sufletului, crescând pe măsură ce căldura dată este mai mare. Trăirea sufletească va fi cu atât mai completă, cu cât această << roată se mărește >>. << La umbră nu cresc afectele >>, ci doar << carnea >>, simbolizând aici materia vegetativă, necolindată de fiorii emoției umane ” (cf. Marin Mincu, Opera literară a lui Ion Barbu).
Impactul dintre rațiune (Enigel) și instinct (Crypto), configurat prin cele două simboluri - „fiară bătrână” și „făptură mai firavă”, se soldează cu victoria rațiunii asupra instinctului. Primul conotează sensurile rațiunii ale cărui atribute sunt „soarele-nțelept” și „sufletul fântână” ; lapona Enigel întruchipează gândul eliberat prin aspirația spre lumină și cunoaștere de ispitele instinctuale simbolizate de somn și umbră.
LIMBAJUL ȘI EXPRESIVITATEA TEXTULUI POETIC
Sub raport stilistic, prezența inversiunilor („mult-îndărătnic”, zice-l-aș”) și a vocativelor în prima parte a baladei evidențiază oralitatea textului. Menestrelul este portretizat prin intermediul unei comparații „mai aburit ca vinul”, dublată de un epitet, „vinul vechi”, care sugerează starea de grație necesară rostirii poetice. Aceasta este însoțită de masca decorativă sugerată printr-o enumerație, „pungi, panglici, beteli cu funtă”, simbolizând și valoarea estetică a unui text poetic /cântec.
În portretizarea celor două personaje ale baladei este utilizat epitetul: Crypto este „sterp și nărăvaș”, „rigă spân”; lapona e „mică”, „liniștită” și „prea-cuminte”. Se observă superlativele absolute expresive realizate prin adverbele mult și prea.
Dialogul dintre riga Crypto și laponă se desfășoară în regim liric și este constituit pe baza unor asonanțe interioare și repetiții: „Eu mă duc să culeg/Fragii fragezi mai la vale,/ - (...) Dacă pleci să culegi, / Începi, rogu-te cu mine, (...) / - Te-aș culege (...)/Lasă. Așteaptă de te coace / - Să mă coc (...) ” . Limbajul dialogului dintre cei doi este construit pe baza antitezelor, prin intermediul cărora se conturează drama rigăi Crypto: soare/umbră, întuneric/lumină, uscat/ umed, somn/veghe. Este de observat și abundența metaforelor, mai ales în finalul baladei: „Căci sufletul nu e fântână / Decât la om, fiară bătrână, / Iar la făptură mai firavă / Pahar e gândul, cu otravă ”.
CONCLUZIE
În opinia lui George Călinescu, amestecul de regnuri din balada Riga Crypto și lapona Enigel este de factură romantică și are rol de cunoaștere a unui alt univers. Accentul în această baladă cade pe antagonismul slab / puternic.
Prin intermediul acestui poem, Ion Barbu neagă o întreagă tradiție literară: înlocuind ideea impusă de literatură că dragostea este un miracol în sine, poetul prezintă drama incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii (supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat).
