CATEGORIA ESTETICĂ
FANTASTICUL
DEFINIȚII ALE FANTASTICULUI
1. P.C.Castex - ”O intruziune brutală a misterului în cadrul vieții reale.
2. Roger Caillois (În inima fantasticului):fantasticul este o încălcare a ordinii recunoscute, o rupere aproape insuportabilă de lumea reală. Cele trei momente ale oricărei scrieri fantastice sunt: ruperea, ordinea și revenirea la ordine.
3. Tzvetan Todorov (Introducere în literatura fantastică): ”Într-o lume care este evident a noastră, cea pe care o cunoaștem, fără diavoli și silfide și fără vampiri, are loc un eveniment ce nu poate fi explicat prin legile acestei lumi familiare. Cel care percepe evenimentul trebuie să opteze pentru una din cele două soluții posibile: ori este vorba de o înșelăciune a simțurilor, de un produs al imaginației, și atunci legile lumii rămân ceea ce sunt, ori evenimentul s-a petrecut într-adevăr, face parte integrantă din realitate, dar atunci realitatea este condusă de legi necunoscute. Fantasticul ocupă locul acestei incertitudini; de îndată ce optăm pentru un răspuns sau pentru celălalt, părăsim fantasticul pătrunzând într-un gen învecinat, fie straniul, fie miraculosul.”
4. Louis Vax (L'art et litterature fantastique): povestirea fantastică ne prezintă niște oameni asemeni nouă, locuitori ai lumii reale în care ne aflăm și noi, azvârliți dintr-o dată în inima inexplicabilului.
CARACTERISTICI ALE PROZEI FANTASTICE
Literatura fantastică este un tip modern de literatură narativă, caracterizat prin mister, suspans, incertitudine.
Deși fantasticul în sens larg este prezent nu numai în artă, ci și în multe alte manifestări ale spiritualității omenești din cele mai vechi timpuri, literatura fantastică este recunoscută ca specie literară aparte abia în secolul al XIX-lea.
Proza fantastică se caracterizează prin apariția subită a unui element misterios, inexplicabil, care perturbă ordinea firească a realității. Această intruziune a unei ”alte realități” enigmatice în lumea obișnuită stârnește neliniștea sau spaima personajelor, care se străduiesc să înțeleagă ce se întâmplă de fapt, să găsească o justificare a evenimentelor insolite în care sunt angrenate. De regulă nici o explicație nu se dovedește până la urmă pe deplin satisfăcătoare. Prin echivocul și prin incwertitudinea pe care le întreține, fantasticul modern are caracter deschis, problematizant, spre deosebire de basm, narațiune fabuloasă tradițională, care înfățișează lumi închise.
Printre cele mai importante TRĂSĂTURI ALE NARAȚIUNII FANTASTICE sunt :
- existența celor două planuri: real-ireal; în planul lumii familiare pătrunde un eveniment misterios, inexplicabil prin legile naturale;
- dispariția limitelor de timp și spațiu la apariția elementului misterios / ireal;
- compoziția gradată a narațiunii întreține tensiunea epică;
- finalul ambiguu;
- ezitarea eroului și a cititorului de a opta pentru o explicație a evenimentului (o lege naturală sau una supranaturală);
- prin relatarea întâmplărilor la persoana I de către cel care le-a trăit sau de către un martor, scrierea capătă mai multă credibilitate și facilitează identificarea cititorului cu întâmplările și cu neliniștea personajului;
- pentru a face ca inexplicabilul să devină acceptabil, naratorul scrierii fantastice propune sau sugerează diverse explicații pentru evenimentele relatate, explicații care se dovedesc în general incomplete și nesatisfăcătoare.
