Palatul Versailles - interior
În Franța, Academia Regală de Arhitectură, Pictură și Sculptură conducea atât învățământul cât și creația. Proiectele oficiale trebuiau să aibă aprobarea Academiei, ceea ce însemna că, practic, arhitecți, ebeniști, orfevrieri, ceramiști - într-un cuvânt toți cei ce creau decorația de interior - au conceput într-o viziune de ansamblu unică. Aceasta explică unitatea stilistică a interioarelor franțuzești.
Stilurile de la curtea Franței au fost:
- LUDOVIC al XIII-lea
- LUDOVIC al XIV-lea
- REGENCE
- LUDOVIC al XV-lea
- LUDOVIC al XVI-lea
- DIRECTOIRE
- EMPIRE
- RESTAURATION
- SECOND EMPIRE
Bufet stil Ludovic al XIII-lea
STILUL LUDOVIC al XIII-lea (1610 - 1661)
Stilul acesta introduce în arhitectura interioarelor modificări ale dispunerii camerelor și o decorație care marchează un sistem închegat.
În toate apartamentele, dintr-o vastă încăpere de la parter, pornește o scară amplă, care duce la etaj, unde se află camerele. O lungă galerie somptuos decorată, destinată a adăposti operele de artă, este situată la etaj. Ea este ornată cu pilaștri și nișe, are plafonul decorat cu stucaturi ce înconjoară pictura reprezentând scene mitologice. Câteodată, plafonul este în chesoane pictate sau aurite. Frescele murale conțin peisaje și perspective cu temple antice, câmpii, arbori. În galerii sunt tablouri, obiecte de artă așezate pe socluri sau în nișe, tapiserii flamande și uneori engleze. Pardoselile sunt din lespezi de marmură, carelaj de Delft sau parchete din lemn de esență prețioasă. Șemineele sunt monumentale, din lemn sau piatră, ocupând toată înălțimea camerei, iar ca ornament au un cartuș sau un alt motiv central înconjurat de ghirlande. Oglinzile sunt de mici dimensiuni, lămpile - lustre - sunt din bronz sau aramă cu două rânduri de cercuri cu lumânări. Sunt susținute de lanțuri. Perdelele sunt ornate cu broderii și dantele: existau și multe draperii cu ciucuri și pasmanterie. Covoarele sunt savonerii cu motive albastre sau verzi pe fond negru.
Covor - observați fondul negru și culorile menționate (aici verde)
Dulap Ludovic al XIII-lea
Mobilierul este de nuc, stejar și, câteodată, pentru cel rustic, se întrebuințează bradul. Cele mai prețioase piese se plachează cu abanos. În lipsa lui, se utilizează părul închis până la negru (lemnul de păr). Exista o preferință acută pentru mobilierul sumbru pe care se încrustau esențe exotice, dar și metale (aramă, argint, aur) sau jasp, cornalină, lapis-lazuli, agată, baga, sidef, fildeș, etc.
Dormitorul era o încăpere importantă: era epoca în care femeile aristocrate primesc culcate. Un spațiu demarcat în jurul patului indică locul până unde au acces vizitatorii. În imaginea de mai sus, este dormitorul reginei - Versailles - și vedeți cum spațiul este delimitat și scăunelele pe care se așezau vizitatorii.
Principalele piese de mobilă sunt cabinetele (cu două corpuri), importate din Italia, mesele cu suprafața de marmură, birourile care au o formă intermediară între un cabinet și o masă cu sertare, patul, care este într-un cub cu patru picioae și patru coloane ce susțin baldachinul, scaune de diferite mărimi, taburetele în X și dulapuri pentru veșminte sau obiecte de preț.
Camera de culare (dormitorul) lui Ludovic al XIII-lea
mobila sobră, culoare închisă - acesta este un dulap pentru cărți
stil Ludovic XIII
Dulap cu încrustații aurite - Ludovic XIII
Toate piesele importante sunt curând asimilate de artizanii francezi, care le reproduc artistic.
S-au întrebuințat stofe, catifele și damascuri de mătase pentru mobilă. Ele erau garnisite cu franjuri și pasmanterie.
Principalele motive decorative: punctul de diamant, foarte utilizat pentru dulapuri (aveți prima imagine cu bufetul), cornul abundenței, amorași, capete de lei ținând în bot un inel de metal, ramuri de lămâi și palmieri, capete feminine înconjurate de ghirlande, cartușe ovale înconjurate de frunze de acant, coloane sculptate și plasate în anumite unghiuri ale mobilei (uneori ca picioare, alteori, la bufete sau cabinete, încastrate în panouri și ușor scoase în relief), ciubucuri înguste pentru borduri.
Lemnul negru era strălucit pus în valoare de bogăția ornamentelor sculptate, alternate de coloane cu cariatide și o machetărie care utiliza mai ales motive florale; ușile cabinetelor, ornate pe ambele fețe, au adesea în interior oglinzi care multiplică arhitectura interioară: frontoane clasice, despărțituri concepute în arcade, mici capiteluri de metal aurit sau argintat, carelaj ceramic etc. (cel mai des era folosit bronzul aurit, care apare în evoluția acestui stil ca un important material decorativ). Există mobile (îndeobște dulapuri cu două uși) care au o încărcătură de ornamente de bronz aurit așezate pe suprafețe tot metalice (cel mai des de aramă) și care produc un efect de somptuozitate. După cum există altele în care decorația este constituită din marchetărie combinată: diverse esențe de lemn îmbinate cu aramă și baga.
Picioarele mobilelor erau fie balustre, fie os de berbec, fie fromage (sculptate din bule mai mari și mai mici, aplatizate pe cele patru fețe).
Patul - mobila cea mai importantă - continuă să fie fixat de perete. Are o friză și baldachin de care sunt prinse stofe somptuoase (ce se trag ziua spre a descoperi patul), drapând coloanele. Tapițerii ornau aceste draperii cu pasmanterie, franjuri, ciucuri.
Cuferele, mai rare decât înainte, se făceau din lemn de brad cu decor simplu incizat/ Există și unele, din abanos, cu motive cum ar fi punctul de diamant.
Dulapurile de stejar sau nuc au fie două, fie patru uși. Sunt făcute din panouri ornate cu punct de diamant și unite între ele de coloane aplicate și puțin scoase în relief. Când au patru uși sunt formate din două corpuri, cu o cornișă în partea superioară și pe uși câte un cap de leu cu un inel metalic ăn gură (servind drept mâner).
Scaunele au spătarele înalte și înguste; lemnăria aproape nu se vede, pentru că sunt tapițate cu stofă sau piele. Picioarele au aproape de bază două stinghii (la fel de sculptate ca toată piesa), de care e prinsă a treia, care trece pe sub scaun. Înfățișarea lor grafică este ca un H. Pe măsură ce trece timpul, spătarul devine ceva mai înclinat, mai scurt și mai puțin lat. Pe scaun se așază o pernă, iar când perna e înlocuită cu tapițerie, brațele devin mai puțin rigide și toată piesa ceva mai largă, deci mai confortabilă.
În această perioadă, ia naștere fotoliul, deși denumirea nu apare încă.
Tot acum apare și biroul, care este mai întâi o formulă intermediară între o masă cu sertar la mijloc sub platou și un cabinet cu câteva sertărașe așezate pe suprafața mesei.
Mesele sunt dreptunghiulare, de stejar, castan, nuc sau abanos (cu platoul de marmură în marile palate), au un sertar, cuprins în bordura pe care este așezat platoul. Această bordură are reliefuri frumoase reprezentând frunze, petale, etc. Mesele sunt acoperite cu stofe. Uneori țesăturile sunt fixate de tapițeri în nituri cu floare. Există și măsuțe de diferite mărimi răspândite prin toate încăperile. Toate au aceeași bază în H, ca și scaunele.
Mobilele acestui stil se recunosc printre altele și prin absența oricăror curbe.
Ludovic al XIII -lea
