joi, 30 ianuarie 2020

FRUMUSEŢEA METROULUI DIN MOSCOVA





Metroul din Moscova (cunoscut și ca Palatul Poporului) a fost inaugurat în 1935 în epoca lui Stalin. Metroul are una dintre cele mai mari și mai dense rețele de din lume. Conectează centrul orașului cu zonele industriale și rezidențiale, precum Krasnogorsk, Reutov, Lyubertsy, Kotelniki și vă permite să călătoriți rapid și ușor dacă vizitați Moscova, pentru că capitala este hiper-aglomerată, deseori se formează ambuteiaje enorme, iar dacă ai nevoie să te deplasezi dintr-un capăt de oraș în altul, cea mai eficientă metodă de deplasare este să iei metroul, evident.

Stațiile construite sub regimul lui Stalin, în stilul clasicismului socialist, au fost considerate palate subterane ale poporului. Stațiile cum ar fi Komsomolskaya, Kiyevskaya sau Mayakovskaya și altele construite după 1935, în faza a doua a evoluției rețelei sunt repere turistice, arhitectura lor fotogenică, candelabrele mari și decorațiunile detaliate neobișnuite pentru un sistem de transport urban atrăgând numeroși turiști.

 Deoarece unele stații ale metroului din Moscova au o decorare originală, aceste stații pot fi considerate repere arhitecturale ale Moscovei. 44 de stații ale metroului din Moscova sunt recunoscute ca obiecte de patrimoniu cultural al Rusiei!



































https://media.tacdn.com/media/attractions-splice-spp-674x446/06/df/a3/6e.jpg




https://daily.jstor.org/wp-content/uploads/2018/05/moscow_subway_1050x700.jpg




https://static.boredpanda.com/blog/wp-content/uploads/2015/10/moscow-metro-station-architecture-russia-bright-future-david-burdeny-fb__700.jpg




https://images.adsttc.com/media/images/58db/bc14/e58e/ceef/0900/006b/large_jpg/Arbatskaya_Metro_Station_Moscow_8x10.jpg?1490795527




https://www.railway-technology.com/wp-content/uploads/sites/24/2018/12/2773666489_9d10cfb272_b-credit-Bernt-Rostad-e1544030849727.jpg




https://images.musement.com/cover/0012/16/thumb_1115367_cover_header.png?w=540?w=1200&h=630&q=60&fit=crop








PAPUCEI PENTRU CASA - SIMPLU DE TRICOTAT

https://www.diyideas.ru/upload/000/u4/3/f/261edb8e.jpg









luni, 27 ianuarie 2020

ÎȚI ADUCI AMINTE CÂND ÎMI SPUNEAI SĂ PLEC ? - de Văduva Andreea



ÎȚI  ADUCI  AMINTE  CÂND  ÎMI  SPUNEAI  SĂ  PLEC  ?


de  Văduva Andreea




Azi degeaba îți pare rău,
 Pentru greșelile din trecut.
 De - acum mergi pe drumul tău,
 M-ai avut dar...m-ai pierdut.


 În ochii mei ești un străin,
 Pe pieptul căruia dormeam seară de seară.
 Să nu crezi că la tine încă țin,
 Dar rămâi cu cicatrici după fiecare rană.


 Îmi reproșezi că-ți fac zile grele,
 Și că îmi vezi chipul la orice pas.
 Dar ție îți pasă de lacrimile mele,
 Care mi-au curs de atâtea ori pe obraz ?


 De tine nici măcar milă nu îmi e,
 Pur și simplu  nu îmi pasă...
 De ce ar trebui milă să-mi fie ?
 Tu ai avut milă de inima mea arsă ?


 Nu-mi cere să mă gândesc la clipele frumoase,
 Știi  bine,  că ele nu au existat.
 Au fost numai clipe dureroase,
 Iar viața cu tine ? O tortură cu adevărat.


 Îți aduci aminte când îmi spuneai să plec,
 Că lângă mine nu-și mai găsești locul ?
 Că nu mai suporți prin fața ta să trec,
 Și că mă ajuți să-mi fac bagajul, să plec și să uit totul ?


 Plecând ți-am îndeplinit visul,
 Acum vii la mine că te căiești,
 Te rog n-o mai face pe distrusul,
 Nu te cunosc de ieri, știu ce fel de om ești.


 Regreți fiindcă te simți singur,
 Iar singurătatea e boală grea,
 Mâine de mă întorc, de singurătate vei uita, te asigur.
 Și vei face din nou rană adâncă în inima mea.


 Du-te, pleacă de unde ai venit,
 Să nu mai bați la ușa mea niciodată,
 Habar nu ai cât am suferit...
 Nu vreau să trec prin chinul ăsta înc-o dată.


 Lasă-mi, te rog, trandafirii,
 Ca pe un ultim cadou.
 Iar atunci când am să le văd spinii,
 Să-mi dau seama că nu meriți să te iert din nou.


 Și când mă vei mai întâlni pe stradă,
 Să nu mă mai oprești din al meu drum.
 Întelege, ochii mei nu vor să te mai vadă !
 Mi-ai făcut prea mult rău ca să te consider un om bun.


 Trăiește-ți viața iar mie dă-mi doar pace,
 Căci vorba ta, pentru mine,  e lipsită de valoare...
 Știu că întotdeauna tot la fel vei face.
 Cum poți,  cu atâta ușurință,  să-ți ceri iertare ?










S-A RUPT FIRUL CE NE ȚINEA LEGAȚI... - de Văduva Andreea



S-A  RUPT  FIRUL CE  NE  ȚINEA  LEGAȚI...

de  Văduva  Andreea



S-a rupt firul ce ne ținea strâns legați,
 Deși am trecut prin multe împreună,
 Noi suntem singurii vinovați,
 Că azi ne unesc doar sentimente de ură.


 Iubirea noastră a pierit,
 Doar amintirile ne mai leagă, doar ele.
 Pe ce căi greșite am rătăcit,
 De am ajuns să ne spunem vorbe atât de grele ?


 Mai bine ne-am spune "Adio" acum,
 Suntem doi străini, nu mai are rost.
 Fiecare să meargă pe al său drum,
 Rămân în urma noastră doar visele ce-au fost.


 De la dragoste la ură nu-i decât un pas,
 Pe care noi l-am făcut, din păcate.
 Din cauza ei atâtea speranțe au ars,
 Și atâtea jurăminte au fost uitate.


 În fața altora ne prefacem îndrăgostiți,
 Dar știu care e realitatea, așa cum și tu o ști.
 Nu ne mai leagă nimic, să nu mai fim ipocriți,
 De ce sș mai continuăm această joacă de copii ?





ȘTERGE-MI LACRIMA ȘI SPUNE-MI... - de Văduva Andreea


    

ȘTERGE-MI  LACRIMA  ȘI  SPUNE-MI...

de  Văduva  Andreea



Șterge-mi lacrima și spune-mi,
 Vorbe tandre de amor,
 Căci numai iubirea ta,
 Îmi umple sufletul gol.


 Șterge-mi lacrima și spune-mi,
 Că mă vei iubi etern,
 Doar eu sunt femeia care,
 Te scapă de orice blestem.
 Șterge-mi lacrima și spune-mi,
 Că pentru mine ți-ai da viața,
 Fiindcă zâmbetul meu de copil.
 Îți îndulceste dimineața.


 Șterge-mi lacrima și spune-mi,
 Că niciodată n-ai să pleci.
 Fără tine, dragul meu,
 Nopțiile îmi vor fi pustii și reci.








UNDE ? - de Văduva Andreea




UNDE ?

de  Văduva Andreea


Unde îţi sunt cuvintele suave, 
 Ce mi le spuneai în nopţiile cu lună? 
Unde îţi sunt atingerile calde, 
 Ce mă făceau peste femei,stăpână? 


Unde îţi e dragostea enormă, 
Pe care nu încetai să mi-o mărturiseşti? 
 Parcă îmi trăiesc viaţa lângă o fantomă, 
Mă auzi,mă vezi dar refuzi să-mi vorbeşti. 


 Unde te-am pierdut?Pe ce cărări? 
 Acum o mască îţi acoperă chipul... 
 Am adunat în suflet atâtea întrebări, 
 Răspunsurile le voi afla,poate cu timpul. 


 Până atunci,alăturea-ţi rămân,
 Deşi îmi devii străin pe zi ce trece,
 Mă faci,plecarea să mi-o tot amân, 
Şi şanse să-ţi dau dar nu ştiu de ce. 


 Adâncurile mi le-ai răvăşit, 
 Iertându-te mereu,în sinea mea. 
 Te întreb,pe mine cine m-a iubit? 
 Tu,cel pe care-l ştiu sau masca ta? 


 În ce abis ne-ai aruncat amintirile? 
 Săracele....cine ştie cât au zăcut... 
 Uitate îţi sunt şi sentimentele, 
 Nu mi le-ai mai împărtăşit demult. 


 Totuşi,dacă nu mă laşi să plec, 
 De ce nu redevii cel ce ai fost? 
 Mi-e dor de noi,în lacrimi mă inec, 
 De ce mai lupt pentru ceva ce n-are rost? 


 Îmi dădeai aripi ce mă ridicau până la Cer, 
 Oare îţi mai aminteşti de începuturi? 
 Azi mi le rupi,mă doare şi zbier, 
 De tot ce însemn "Eu" parcă te scuturi.... 


 Unde să te caut,din nou că să te am? 
 Spre tine aş porni cu tălpile goale.... 
 Dăţi masca jos,nu te mai recunosc un gram, 
 Cum am putut să-mi pun inima în mâinile tale?











duminică, 26 ianuarie 2020

Pictorul olandez JAN ( JOHANNES) VERMEER - misterios maestru al luminii și al umbrei




Fata cu un cercel de perle (1665), considerată o capodoperă a lui Vermeer




https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/46/Cropped_version_of_Jan_Vermeer_van_Delft_002.jpg/800px-Cropped_version_of_Jan_Vermeer_van_Delft_002.jpg

Singurul - presupus -  portret al lui Jan Vermeer.


Johannes Vermeer (1632 - 1675) a fost un pictor olandez al epocii      barocului, specializat în scene interioare  din viața clasei de mijloc. El a fost un pictor de provincie cu succes  moderat  în timpul vieții sale - nu a fost bogat, lăsându-și soția și copiii cu o mare datorie la moartea sa, poate pentru că a produs relativ puține tablouri.

Vermeer a lucrat lent și cu multă grijă și a folosit frecvent pigmenți foarte scumpi. Este renumit în special pentru tratamentul său apl
icat pânzei și  culorilor și utilizarea luminii într-un mod unic. 






Doamna cu servitoarea ei care ține o scrisoare









Geograful (1669)









Paharul cu vin






Femeie care ține o balanță








Fată citind o scrisoare la o fereastră deschisă








Scrisoare de dragoste









Femeie în albastru citind o scrisoare











Lăptăreasa  - (c. 1658)








Fată cu pălărie roșie








Tânăra cu o cănă cu apă








Arta picturii (c. 1666–1668)


4610040_Bez_nazvaniya (580x40, 29Kb)





vineri, 24 ianuarie 2020

GIF - FLOWERS




5-2.gif



3-2.gif




2-3.gif




1-2.gif




10-12.gif




URME PE NISIP - Autor cunoscut doar de Dumnezeu






URME  PE  NISIP

Autor cunoscut doar de Dumnezeu


Într-o noapte, un om a avut acest vis. Se făcea că merge împreună cu Dumnezeu pe malul mării . În acest timp, pe cer apăreau scene importante din viaţa lui; la fiecare scenă se vedeau pe nisip două perechi de urme: urma paşilor lui şi urma paşilor lui Dumnezeu.

Când ultima scenă din viaţa lui i s-a perindat prin faţa ochilor, el a privit la urma paşilor de pe nisip. A observat, cu mirare, că, de multe ori, pe drumul vieţii lui era numai un rând de urme şi acest fapt s-a întâmplat în momentele cele mai triste şi mai grele din viaţa lui.

Asta l-a pus pe gânduri şi L-a întrebat pe Dumnezeu:

- Doamne, Tu mi-ai făgăduit că, din momentul în care mă hotărăsc să Te urmez, Tu vei fi alături de mine în tot cursul vieţii mele. Dar am observat că în momentele cele mai grele din viaţa mea, pe nisip era numai un singur rând de urme. Nu înţeleg. De ce ? Tocmai când am avut nevoie mai mare de ajutorul Tău, Tu m-ai părăsit.

Dumnezeu i-a răspuns cu blânda Sa bunătate:

- Copilul Meu, Eu te iubesc și nu te voi părăsi niciodată. În momentele de încercare și suferință, ai văzut un singur rând de urme, pentru că EU TE-AM LUAT IN BRATE  !!"






joi, 23 ianuarie 2020

SUPREMUL ARGUMENT - de George Cair


https://d1lfxha3ugu3d4.cloudfront.net/images/opencollection/objects/size4/84.237.1_SL1.jpg


Când am urcat scările strâmte de lemn ale ministerului de industrie, îngrămădit în localul camerei de comerț din Iași, mi-a fulgerat prin gând interiorul somptuos al palatului Vernescu, cu scările lui monumentale de marmoră scumpă și rară, cu bronzăriile lui grele, cu luxul din toate, în care se răsfață acelaș minister acolo... Și cele două Românii mi-au răsărit alături, cu deosebirea lor enormă, sub legile oarbe ale destinului!

Ajuns la ușa anticamerei secretarului general, am dat de un pâlc de lume îngrămădită, așteptându-și rândul cine știe de câtă vreme, și, cum din fire sunt foarte respectuos pentru drepturile altora, mi-am zis: „Este peste putință să pătrund înaintea celorlalți, iar ca să aștept, nervii mei nu mi-ar da răgaz, așa că mai bine ar fi sa renunț și să plec“.

Dar în acel moment îmi năluci pe dinaintea ochilor figura severă a prietenului meu care, demobilizat în ajun, plecase la București, în trenul special al primului ministru și al ministrului de externe, după ce mi-a șoptit următoarele:

„După atâtea suferințe și prigoniri, dragă prietene, mi-a venit și mie rândul să trăesc. Diseară plec definitiv, cu miniștrii, la București, ca să-mi văd de treburi. Cum ai noștrii n’au ce îmbrăca „dincolo“ îți las o cerere la industrie pentru postav, pânză, piele, ață și talpă. Am vorbit cu secretarul general, care te așteaptă și te va satisface".

Si prietenul meu pecetlui spusele cu îmbrățișări de adio.

Dar cum spusei, în fața ciucurilor de lume, orice entuziasm îmi pieri și hotărât să plec mă lovii cu un camarad maior, care suia treptele câte două:

- Nu e chip, îl oprii eu, nu vezi câtă lume e?

El răspunde hotărât: „Ei și!... Ce vreau eu să știu de lume ?“

- Totuși, adăugai eu, sunt oameni cari așteaptă de mult; cum o să le iei înainte. ?

- Vino după mine și o să vezi.

Maiorul își puse coatele în mișcare și strivind pe unde găsea rezistență, despică cu forța și cu gura o cărare largă, asvârlind în lături puhoiul nedumerit. Ajuns la ușe trânti un pumn în gât ușierului care i se opunea și intră, pe când afară mulțimea vocifera: „Rușine!... Nici aici nu putem trăi de voi ?... V’ați îndopat doi ani cu detoate pe spinarea noastră, pomanagiilor, și nu vă mai ajunge!...“ . " '

În anticameră, camaradul întrebuința acelaș sistem, printre privilegiații cari pătrunseseră până la a doua ușe, și iată-ne în biroul secretarului general.

Si aci lume destulă ?

Lângă sobă, o delegație de cofetari și băcani dela Ermacov, frații Smirnov și alții, de pe Lăpușneanu discutau cu un funcționar chestia bomboanelor, referitor la cari prefectura poliției dase o ordonanță ca în 24 de ore să dispară, altfel vor fi confiscate. Delegația prezintă facturi că acele bomboane nu sunt fabricate din zahărul din țară, ci importate din Rusia.

Alții așteptau ca petițiile, gata să fie rezolvate, pe când ușa de la cabinetul ministrului se deschidea și închidea necurmat, în urma celor cu trecere mare.

M’am oprit lângă biroul d-lui secretar general, un om cu o figură blândă, cu o barbă neagră și o chelie, purtând încă fire izolate ca rezervele unei păduri tăiate.

Domnia sa purta în ceafă un pansament cu vată multă, ocrotitor al unui foruncul destul de dureros, după strâmbăturile ce le făcea când era nevoit să întoarcă ușor capul, din înțepenirea la care era osândit.

Era absorbit într’o conversație cu două doamne în doliu, cari se vedeau a fi mama și fiica. Mama înaltă, voinică și pieptoasă ca o lebădă, ducea singură argumentarea cererei sale, iar fiica sa, o figură palidă, uscățivă și tristă, sprijinea cu ochii dureroși cererile mamei.

Dialogul dură de mult, se vede, căci în glasul secretarului general era citită o hotărâre ultimă și definitivă:

- Ce-mi cereți d-voastră, vă repet, nu vă pot acorda. Veniți prea târziu, cantitățile s’au epuizat. Acum 15 zile v’aș fi putut da oricât. Acum e peste putință. Mai avem numai o foarte mică cantitate de pânză, rezervată pentru ministerul de război, și-mi închipuesc că la ora când vorbim e deja vărsată intendenței. Adresați-vă depozitelor militare.

- Credeți că n’am fost și acolo, adăugă văduva, și m'au trimis la d-voastră. Dacă celelalte nu mi le puteți acordă, cel puțin câțiva metri de pânză și stofă. Nu le cer pentru mine, dar, afară de fata asta, am acasă încă patru copii mărunți, cari sunt desbrăcați. De-ale gurii le-am mai găsit... Nu sunt femeia să alerg atâta și să mă umilesc dacă nu m’ar strânge nevoia.

- Cred, cred doamnă, reluă secretarul general mai compătimitor, dar de unde nu e, cine poate pretinde? Credeți-mă că dacă v’aș putea da nu m’aș lăsa rugat atât. Mai treceți pe aci peste câteva săptămâni, sau cereți ministerului de război.

Văduva adause cu lacrimile’n ochi, scoțând din sacoșe, ca ultim argument, un număr din „Monitorul Oficial“ :

- Citiți domnule secretar general: sunt aci două ordine de zi prin cari se acordă unui colonel ordinul „Steaua României“ cu spade și unui sub-locotenent ordinul „Mihai Viteazu“, pentru acte de vitejie în urma cărora amândoi au murit la Mărășești.

„Primul e soțul, al doilea, copilul meu! Iar soția și mama îndurerată nu găsește, în țara mântuită pe urma viețelor scumpe pierdute, nici o treanță cu care să poată îmbrăcă orfanii rămași...

„Dacă nici acum nu-mi dai, nu mai stăruesc căci sunt încredințată că nu ai“.

Secretarul general păru mișcat la culme și aruncându-și ochii pe ordinele de zi, răspunse cu o voce hotărâtă:

- Vă compătimesc sincer pentru încercările la cari soarta va supus, și-mi plec fruntea înaintea eroilor căzuți. Regretul meu este cu atât mai mare !... Lăsați cererea aci împreună cu adresa d-voastră, și vă dau cuvântul că vă voi anunță la timp...

Convinsă, văduva schiță un surâs de scuze, care-i lumină fața cu o bunătate îngerească, pe când secretarul general, străbătut de un junghiu în ceafă, își încreți dureros fața.

- Dar ce aveți de sunteți oblojit ? Pare că suferiți mult, întrebă îndoliata, cu un glas blând de mamă.

- Am un foruncul plictisitor, care-mi coace și mă doare amarnic.

- Băgați bine de seamă, nu cumva să fie serpengea!... Dacă l’aș putea vedea v’aș spune, căci eu mă cam pricep în d’alde astea.

Îngrozit, secretarul general trecu lâgă fereastră și cu două degete îndepărtă îngrămădirea de vată.

- Nu e nimic periculos adause văduva cu siguranță, e un buboi năprasnic, dar care vă va chinui mult dacă urmați sfaturile doctorilor. Dacă mă ascultați, până mâine coace și sparge, altfel vă ține încă două-trei săptămâni.

- Și ce trebuie să fac, coniță?

- Uite, înainte de a te culca, îl speli bine cu apă caldă, apoi îl legi cu o cataplasmă tot caldă din făină, apă de flori și miere. Când te scoli mâine îl găsești copt și spart pe tulpanul cu care l’ai legat.

Secretarul luă creionul albastru și scrise pe „memento“ cuvintele: făină, apă de flori, miere.

- Vă mulțumesc din suflet conița mea !

Apoi, luminat la față și mulțumit, apăsă pe unul din butoanele de apel.

Un funcționar superior se ivi.

- Dragă Frățiloiule, ia te rog petiția asta a doamnei și dă ordin să se satisfacă toate cererile cuprinse într’însa, din stocul de mărfuri ce ne-au sosit alaltăeri. Alege tot ce e mai bun și cât mai repede, căci doamna se grăbește...

Și pe când văduva, împietrită de surprindere, se mărginea să îngăimeze cuvinte de mulțumire, secretarul general răspundea cu galanterie :

„N’aveți pentru ce, doamnă, nu ne facem decât datoria“... 


https://www.canterburymuseum.com/assets/Uploads/_resampled/ResizedImageWzMwMCw0NDNd/George-William-Ladd-Thomson-farewelled-by-his-mother-1200-2.jpg


miercuri, 22 ianuarie 2020

NASTURI - DECORAȚIUNI



Обзор оригинального использования пуговиц: мелочей не бывает




Обзор оригинального использования пуговиц: мелочей не бывает





Обзор оригинального использования пуговиц: мелочей не бывает





Обзор оригинального использования пуговиц: мелочей не бывает




Обзор оригинального использования пуговиц: мелочей не бывает



Обзор оригинального использования пуговиц: мелочей не бывает





http://mtdata.ru/u25/photo86DC/20506299923-0/original.jpg#20506299923




Обзор оригинального использования пуговиц: мелочей не бывает




Обзор оригинального использования пуговиц: мелочей не бывает





BELGIA - ORAȘUL LIEGE




Liège este un oraș francofon din regiunea Valonia din Belgia, capitala provinciei cu același nume. Orașul este situat pe cursul fluviului Meuse și este cel mai important centru economic din Valonia. 

Timp de opt secole, Liège a fost capitala unui principat ecleziastic din cadrul Imperiului Romano-German. Datorită trecutului său istoric, orașul este bogat în vechi monumente laice și religioase, muzee, locuri de promenadă. Revoluția franceză va provoca dizolvarea principatului și anexarea de către Republica Franceză în 1795. Ulterior a fost atribuit Regatului Unit al Țărilor de Jos în anul 1815, prin Congresul de la Viena. Revoluția de la 1830 va avea ca rezultat independența noului stat belgian, ce include provincia și orașul Liège. 

Încă din Evul Mediu, Liège a fost un important centru de producție de arme. Industria de armament este prezentă și actualemente în regiune, lângă Liège fiind situat sediul companiei FN Herstal, unul dintre marii producători mondiali de armament. 

În urma decăderii industriei siderurgice din a doua jumătate a secolului XX, industria regiunii s-a diversificat, actualmente fiind prezente companii din industria de construcții de mașini, industria aero-spațială, biotehnologie, industria alimentară, Liège fiind un important centru de producție de bere și ciocolată. Un parc tehnologic situatlângă Universitatea din Liège găzduiește o serie de comapnii de cercetare și de dezvoltare de tehnologie de nivel înalt.