FLIRT CU VIAȚA - de Elena Oprică

 

FLIRT  CU  VIAȚA de  Elena Oprică Voi flirta cu viaţa din mine îi voi face avansurişi sper să cedeze plănuiesc s-o devorez din toate unghiurile existenţei mi-e sete de urgia pasiunii din ea n-o slăbesc din ochi până nu-mi pică la aşternut... ca o răzbunare-să simtă şi ea tăria posesivităţii  cum străpunge trup cu inimăcu tot...  viaţa din mine e o femeie apetisantărâvnesc la atingerea degetelor ei catifelate a buzelor cotropitoare pe pielea sufletului   o doresc  din cap până-n picioare dar nu sunt cum credeţi... doar îmi iubesc  viaţa !

TĂCEREA TA - de Larysa

 

TĂCEREA  TA de  Larysa Când tăcerea ta mi-e moarte  Iar iubirea mi-e prăpăd Sunt prea slabă...slabă-n toate, Nu respir, căci nu te văd...  Cu ce trâmbiţe şi surle Sufletu-mi să te mai cheme ?! S-o fi săturat să urleŞi de dor, abia mai geme...  Câtă viaţă e pe-afarăCâtă floare e-n copaci, Tot ce simt că mă-nconjoarăE-un descântec ce mi-l faci...  Că-n atâta depărtare Ce ne-mprăştie prin zări Nu e aşa încântare Ca-n al tău cuvânt de ieri...  Ce te-ai obosit în noapte Să-l scrii, dacă-n el nu crezi ?! Inima-mi pornise-a bate Tot visând la caii verzi...  Acum zac de-o suferinţă Ce devine alarmantăÎntr-a firii neputinţăSperanţa mi-e oscilantă... M-a răpus cu îngâmfare Vraja-ţi, ca o boală grea Când, de-atâta nepăsare Moarte mi-e tăcerea ta...

GLASUL COPILĂRIEI - de Ioan Ciorănescu

  

Era la începutul vacanței Paștilor. Gările erau pline de copii și de părinți cari se întorceau acasă de sărbători, sau cari se duceau să se recreeze de zarva orașului, în vre-un sat dela munte, sănătos și înconjurat de priveliști minunate.

Dar dacă ai fi observat în Gara de Nord din București fețele tuturor cari se pregătiau de călătorie, începând cu cei cari ședeau la rând să-și scoată bilet și sfârșind cu ștrengarii de elevi cari, cățărați pe scările vagoanelor se strigau unul pe altul, n’ai fi văzut o față mai veselă decât a lui Mircea Claudiu. Student în anul I de medicină, Mircea Claudiu nu văzuse de multă vreme satul în care se născuse și copilărise. Tatăl său, notar, îl trimesese să facă liceul în București ca intern ; iar când li se dedea școlarilor vacanță, în tot timpul acestor lungi opt ani de școală, el șezuse la unchiul său, advocat în București. Acesta n’avea deloc greutăți familiare și primise să ia în gazdă pe Mircea, ca să mai ușureze pe bietul frate-său, care avea cinci copii, împrăștiați și ei pe la alte școale : cei mai răsăriți în Târgoviște, iar cei mai mărunței la școala primară din satul Răsvad.

De aceea, în ziua aceea frumoasă de Aprilie, când trenul de Târgoviște se puse în mișcare, când locomotiva începu să șuere prelung, nu era zugrăvită pe chipul nimănui o bucurie mai mare ca pe chipul lui Claudiu. În legănarea mulcomă a vagonului pe șine, legănare pe care de atâta timp nu o mai simțise, el incepea să fie vrăjit de un vis frumos, și nu-și mai dedea seama dacă păpușoiul verde și înalt depe semănăturile din dreapta și din stânga trenului, dacă grâul, orzul, ovăzul și pomii cari începuseră să dea în floare, erau tablouri adevărate, sau el le vedea aevea. Și atunci fruntea înfierbântată de fiorul înduioșării, și-o rezemă de geamul rece și aburit al vagonului; și cineva care s’ar fi uitat de-afară spre el, n’ar fi știut dacă o lacrima se prelinge depe obrajii lui, sau daca aburul s-a prefăcut pe geam în picături ce curg jos repede și voioase. 

Abia apucă el să se desmeticească bine, când controlorul ceru biletele pentru Pucioasa. Puțin după aceea trenul se opri, și Mircea se dădu jos sprinten privind cu părere de rău de trenul de care se despărția și cu uimire și plăcere bătrâna gară, care se uita la el cu aeru-i măreț și scurtător.

Mircea trecu repede pe peron, printre călătorii care nu-l cunoșteau, și apoi o porni pe șoseaua națională ce duce spre Râsvad. Mergea repede ca și cum ar fi fost fugărit de cineva din urmă. Soarele se înălțase pe cer ca de tei suliți, când el sosi acasă. Bătu de trei ori la poartă.

Un câine lățos se ivi din fundul curții, hămăind și arătându-și colții, și în acelaș timp ușa se deschise, și tatăl și mama lui Mircea deteră năvală toți la poartă, întru întâmpinarea celui care venise atât de pe neașteptate. După ce a mâncat, lucru care a fost luat drept motiv de frățiorul lui mai mic, Costel, să mai capete o bucată de budincă, și după ce a trebuit să povestească timp de vreo două ore la cei din casă, ce i se mai întâmplase în timpul unei atât de îndelungate înstrăinări de dânșii, Mircea se duse puțin să se odihnească. Prea era fericit, și prea turburat, ca să mai poată sta de vorbă după ce îl descususeră atâta.

Dar odihna îi fu de scurtă durată. Ca răspunzând melancoliei pe care o resimți el o clipită, gândindu-se la frumoșii ani ai copilăriei sale, duși spre a nu se mai întoarce niciodată, se auzi un sunet trist de clopot. Și sunetul era din ce în ce mai adânc, mai trist, mai grav, mai prelung.

Și par’că se adunau în sunetul acesta glăsuri omenești, cunoscute lui de mult, din copilărie ; și par’că toate glasurile acestea se îndreptau tânguitoare în spre el, cerându-i numai lui ajutorare.

Tresări brusc și-și îndreptă fără să vrea privirea la fereastra care da spre drum. Deodată văzu pe preotul satului, cu barba albă, tot așa cum îl știa de mic, copil, și pe dascălul Simion care purta un steag ros de vreme, pe care era zugrăvit chipul Sfântului Andreiu.

După ei veniau patru oameni care duceau pe umeri un sicriu lung îmbrăcat în catifea roșie, și o femee și o fată învestmântate în negru, al căror plâns îți umplea inima de milă. Apoi urma un întreg convoiu de figuri mâhnite, pe care durerea își dăltuise asprimea ei mută.

Când zări fata îmbrăcată în negru, Mircea păli și se clătină pe picioare. Da, ea era! Eră o fată cu care învățase clasele primare, și pe care de opt ani de zile nu o mai văzuse. Era Tania (așa o botezaseră cu un nume mângâetor cei de-acasă), și nici nu se putea să fie alta căci nimeni afară de ea nu avea obrazul atât de alb și fraged, părul atât de castaniu și strălucitor, ochii atât de negri și talia atât de sveltă.

Și Mircea căută în grabă o pălărie, își aruncă o haină pe dânsul, și ieși afară să urmeze convoiul. Lumea nici nu-l observase, când, încet-încet, sosiră la cimitir. Printre crucile vechi, strâmbe și cu inscripțiile șterse, era săpată o groapă proaspătă, umedă. Și când groparii lăsară să se scufunde sforile cu care țineau coșciugul, când sgomotul de bulgări care se rostogoleau ne-ndurători fu acoperit de glasul preotului care cânta : „Veșnica lui pomenire!“, se auzi un țipăt sfâșietor, întretăiat de suspine. Mircea, care rămăsese pironit locului, simți că trebue să fugă, să nu mai vadă chinurile ființei care îi fusese odinioară dragă.

El se gândise pe drum la o cuvântare pe care s-o țină înaintea mormântului, dar acum înțelegea că e o zădărnicie, față de nemărginita durere pe care cineva o încearcă atunci când pierde un tată.

Când se întoarse acasă, Mircea Claudiu fu trist cum niciodată încă nu fusese. Rând pe rând i se perindau în minte întâmplări din copilărie, peste care predomină chipul luminos al prietenei sale Tania, și pe urmă se gândia la anii pe care-i petrecuse el în liceu, la uitarea care i se așternuse în suflet. Se gândia la nestatornicia simțămintelor sale, și la ore libere din anii de școală, pe care le întrebuințase fără folos. Însă își aduce acum bine aminte o mulțime de amănunte care trecuseră în ochii lui pe atunci nebăgate în seamă. 

Ducându-se odată la un coleg, surora acestuia, care îi făcuse o deosebită impresie lui Mircea, citia: „Călugărul criminal“. Pe alte fete le suprinse vorbind în taină de Sherlock Holmes și de Hick Winter, sau de senzaționalele romane de aventuri ale d-lor Vasile Pop și Rădulescu-Niger. Pe fața multor din aceste fete întrezărise Mircea încă depe atunci cochetărie și fățărnicie ; întrezărise în convorbirile cu ele încă depe atunci o pornire firească a lor de a-l ului prin cunoștințele lor profunde asupra secretelor dansurilor moderne și eroilor atât de simpatici ai filmelor de cinematograf. Poate că prietenii pe care și-i făurise Mircea în școală, nu erau ei îndestul de bine văzuți ca să-l facă să lege prietenie cu fete cu altfel de simțăminte și altfel de cultură; poate că chiar exista astfel de fete, dar nu le-a cunoscut. Mircea nu putea ști cum sunt celelalte, dar după cât putuse el să vadă, se gândia acum cu tristețe la marea deosebire dintre „școlărițele“ dela oraș, și simplitatea prietenei sale din copilărie, Tania. Tot ceeace făcea ea nu era niciodată silit, și vorbele îi erau atât de neprefăcute și sincere iar zâmbetul, par’că pornea din fundul inimei.

Și astfel Mircea fu mâhnit timp de trei zile de-a-rândul. Se mirau toți cei din casă de această schimbare a cărei pricină nu puteau s’o găsească, din cauză că la toate întrebările el rămânea posomorât și nu răspundea nimica. Abia în seara Vinerei Patimilor, când auzi sunând clopetele care chemau pe credincioși la sfânta slujbă, abia în seara aceia când copiii treceau pe ulițele satului cu lumânările aprinse și cu Prohodul în mâini, un zâmbet de nădejde se ivi pe buzele sale. Și zâmbetul acesta fu împărtășit de toți, iar fratele mai mic Costel, sări de gâtul lui Mircea și-l întreabă vesel: „Nene, melgi și tu la biselică ?“ Și fără să mai aștepte răspunsul, căci el se îmbrăcase de mult cu hăinuțe noui și-și cumpărase din târg o lumânare de ceară învârtită în spirală, Costel îi îndesă pălăria pe cap și-l târâ după dânsul. Alte două surori ale lor veniau pe urmă, iar cel mai mic rămânea acasă.

În biserică era o îmbulzeală de nedescris.

Mircea își făcu loc în grabă printre oamenii care se dedeau cu respect în lături, și se urcă pe niște trepte sus, în așa numitul „pod“ al bisericii unde era corul. O voce tainică îi spunea că și Tania trebue să fie acolo. Și intr’adevar o văzu șezând rezemată de balustradă și așteptând să înceapă răspunsurile corului la leturghie.

Privirea par’ca îi eră ațintită în spre ceva pe care ceilalți nu puteau să-l vază, și ochii ei par’ca erau răpiți de o contemplare mută și neturburată. Când văza pe Mircea zâmbetul trist depe buze i se șterse și el se îndreptă către dânsa ca spre o veche prietenă.

În adevăr, emoția pe care o simția, era mai mare cu mult decât chiar aceea pe care o avusese când da examen în fața profesorilor, ori când pe la serbări recită vre-o poezie sau țineă vre-o conferință. Dar nu după mult timp, corul începu să cânte. Mircea cânta alăturea de Tania și vocea îi eră atât de frumoasă, cum nici el nu se așteptase.

Băeții se uitau mirați spre „domnișorul“ care se întorsese dela București, iar fetele trăgeau cu coada ochiului spre dânsul. El se simțea acum mai fericit decât ori când în viață. Deodată începu să răsune acelaș clopot care cu câteva zile mai înainte îi adusese o veste atât de tristă.

Dar sunetul bătrânului clopot nu mai eră acum ca înainte, grav și melancolic. Acum sună repede, viu, vioiu, sburdalnic. Și par’că se uniau în sunetul acesta iarăși glasuri îndepărtate, necunoscute, care îi șopteau la ureche : „Noi suntem glasul copilăriei tale! Întaarce-te spre noi și spre Tania pe care atâta timp ai uitat-o ! Tania! Tania ! Da, da ! Bang, bang ! Noi suntem glasul copilăriei tale !“ Mircea simți că i se umezesc ochii. Și, cine știe de ce, acelaș farmec desăvârșit, aceiași vrajă adâncă el o văzu și pe fața prietenei sale. Îi strânse mâna în tăcere, și privirile lor se îndreptară pline de recunoștință în spre Christul răstignit, depe pânza acoperită cu flori, din mijlocul bisericii. 

Și clopotul le cânta acum melodios fericirea viitoare, iar acum și privirea lui Mircea era ațintită în spre un punct nevăzut, în spre cevă ce nimeni nu putea să zărească, într’o contemplare mută si neturburată... 

FRUCTELE DE PĂDURE CONGELATE - beneficii si precautii

 

 

FRUCTELE  DE  PĂDURE  CONGELATE Deși ideea generală este aceea că fructele înghețate nu au la fel de multe beneficii pentru sănătate, dovezile ample vin să contrazică această opinie. Încă din 1998, Food & Drug Administration a confirmat că fructele și legumele congelate oferă aceleași substanțe nutritive esențiale și beneficii pentru sănătate ca cele proaspete.  În prezent, se remarcă o accentuare a interesului pentru fructele de pădure și a beneficiilor acestora asupra sănătății. Studii medicale și nutriționale se desfășoară în multe țări privind conținutul chimic al fructelor de pădure și implicațiile lor asupra sănătății.  COMPOZIȚIE  NUTRIȚIONALĂ Fructele de pădure congelate au un conținut ridicat de compuși fenolici, conținut scăzut de energie, conținut ridicat de fier, conținut ridicat de vitamine C și E, conținut ridicat de potasiu și alte minerale și un conținut scăzut de sodiu.  Fructele de pădure conțin polifenoli  Polifenolii sunt subiectul multor cercetări și s-a descoperit că au efecte benefice asupra sănătății umane. Fructele de pădure sunt unele dintre cele mai bune surse de polifenoli și conțin, de asemenea, mai mulți polifenoli decât orice altă plantă. De asemenea, studii recente au descoperit că fructele de pădure au concentrații ridicate de flavonoide.   Conținut ridicat de antioxidanți  Fructele de pădure conțin antioxidanți, care ajută la menținerea radicalilor liberi sub control. Fructele de pădure sunt o sursă puternică de antioxidanți, cum ar fi antocianinele, acidul ellagic si resveratrolul. În afară de protejarea celulelor, acești compuși pot reduce riscul de îmbolnăvire.  Un studiu a arătat că afinele, murele și zmeura au cel mai mare conținut de antioxidanți, alături de rodii.   De fapt, mai multe studii au confirmat faptul că antioxidanții din fructele de pădure pot ajuta la reducerea stresului oxidativ.  Un studiu la care au participat bărbați sănătoși a constatat că consumul unei singure porții de afine de 30 de grame a ajutat la protejarea ADN-ului lor împotriva daunelor provocate de radicalii liberi .  Fructele de pădure sunt bogate în fibre  Fructele de pădure sunt o sursă bună de fibre, inclusiv fibre solubile. Studiile au arătat că consumul de fibre solubile scade senzația de foame și asigură o senzație de plenitudine. Acestea pot scădea aportul de calorii și facilitează gestionarea greutății.   Mai mult, fibrele ajută la reducerea numărului de calorii absorbite de la mesele mixte. Un studiu a constatat că dublarea consumului de fibre ar putea ajuta organismul să absoarbă până la 130 de calorii mai puțin pe zi.   BENEFICII Fructele de pădure ajută la gestionarea diabetului  Studiile clinice și cele realizate pe oameni sugerează că fructele de pădure pot proteja celulele de nivelurile ridicate ale zahărului din sânge, contribuie la creșterea sensibilității la insulină și la reducerea glicemiei și a răspunsului la mesele bogate în carbohidrați.   Într-un studiu la care au participat femei sănătoase, consumul de 150 g de fructe de pădure amestecate cu pâine a dus la o scădere cu 24-26% a nivelului de insulină, comparativ cu consumul individual de pâine .  Mai mult, într-un studiu de șase săptămâni, persoanele obeze, rezistente la insulină, care au consumat un lichior de afine de două ori pe zi, au prezentat îmbunătățiri ale sensibilității la insulină decât grupul care a consumat smoothiuri fără fructe de pădure .  Tratează inflamația  Fructele de pădure au proprietăți antiinflamatoare puternice. Inflamația este modul în care corpul tău se apără împotriva infecțiilor sau leziunilor.  Cu toate acestea, stilul modern de viață duce adesea la o inflamație excesivă, cauzată de stresul crescut, de activitatea fizică necorespunzătoare și de alimentele nesănătoase. Inflamația în organism este măsurată prin examinarea modificărilor care apar la anumiți markeri, cum ar fi IL-6 și CRP. Nivelurile crescute de CRP au fost legate de un risc crescut de boli cardiace .  Studiile sugerează că antioxidanții din fructele de pădure pot ajuta la scăderea acestor markeri inflamatorii .  Fructele de pădure pot ajuta la scăderea nivelului de colesterol  Zmeura s-a dovedit a contribui la scăderea colesterolului la persoanele obeze și la cele cu sindrom metabolic . Mai mult, fructele de pădure pot ajuta la prevenirea oxidării sau deteriorării colesterolului LDL, care se consideră a fi un factor major de risc pentru bolile de inimă .  Într-un studiu controlat, atunci când oamenii obezi au consumat o cantitate de 50 de grame de afine înghețate și uscate timp de opt săptămâni, concentrațiile lor LDL oxidate au scăzut cu 28% . Fructele de pădure pot fi bune pentru pielea ta.  În plus, față de alte beneficii pentru sănătate, fructele de pădure pot contribui la reducerea ridurilor pielii. Acest lucru se datorează antioxidanților din fructele de pădure care ajută la controlul radicalilor liberi, una dintre cauzele principale ale afectării pielii care contribuie la îmbătrânire .  Deși nu există prea multe cercetări în acest moment, acidul ellagic pare să fie responsabil pentru unele beneficii legate de piele. Studiile cu tuburi și studii pe animale sugerează că acest antioxidant poate ajuta la protejarea pielii prin blocarea producției de enzime care descompun colagenul.   Într-un studiu, aplicarea acidului ellagic pe pielea șoarecilor fără păr care a fost expusă la lumină ultravioletă, timp de opt săptămâni, a redus inflamația și a contribuit la protejarea colagenului de deteriorare .  Ajută sănătatea inimii  În plus, față de scăderea colesterolului, fructele de pădure oferă și alte beneficii pentru sănătatea inimii. Una dintre acestea este o funcție mai bună a arterelor.  Celulele endoteliale ajută la controlul tensiunii arteriale, la prevenirea coagulării sângelui și la îndeplinirea altor funcții importante. Inflamația excesivă le poate deteriora, inhibând funcția acestora, afecțiune cunoscută sub denumirea de disfuncție endotelială și este un factor major de risc pentru boala cardiacă.  Studiile au demonstrat faptul că fructele de pădure îmbunătățesc funcția endotelială în studiile efectuate la adulți sănătoși, la persoanele cu sindrom metabolic și la fumători.   Chiar dacă fructele de pădure proaspete sunt considerate cele mai sănătoase, cele înghețate pot oferi totuși beneficii pentru inimă. Un studiu a constatat că funcția arterială s-a îmbunătățit la persoanele care au consumat fructe uscate sau congelate.   Fructe de pădure păstrează starea de sănătate mintală  Femeile care consumă o porție de afine pe săptămână au avut mai puține dezechilibre mintale, au constat cercetări publicate în Annals of Neurology. În cadrul studiului, cercetătorii au analizat datele de la 16.010 femei peste 70 de ani. Cei cu cea mai mare cantitate de fructe de pădure au amânat declinul cognitiv cu aproximativ doi ani și jumătate.   Fructele de pădure ar putea preveni boala Parkinson  Oamenii care consumă cel puțin două porții de fructe de pădure pe săptămână au cu 25% mai puține șanse de a dezvolta boala Parkinson decât colegii lor, potrivit unui studiu publicat în revista Neurology. (26)  Combaterea cancerului cu fructe de padure  Fructele de pădure, cum ar fi afinele și zmeura, pot duce la strategii mai eficiente de prevenire a cancerului. Cercetările publicate în Journal of Pharmaceutical and Biomedical Analysis sugerează că flavonoidele și alți compuși găsiți în fructele de pădure pot ajuta la reducerea riscului de cancer de colon.  Mănâncă fructe de pădure pentru prevenirea bolii Alzheimer  Datele raportate de la American Chemical Society sugerează că fructele de pădure conțin compuși chimici numiți polifenoli, care ar putea ajuta la prevenirea bolii Alzheimer prin eliminarea acumulării daunatoare a toxinelor în timp.  RISCURI În 2018 au fost emise două semnalări în Europa pentru virusul hepatitei A și 4 alerte pentru Norovirus (una dintre cele mai frecvente cauze ale gastroenteritei) în fructele de pădure congelate. Între anii 2014 și 2017, au existat 29 de alerte europene în ceea ce privește Norovirusul și patru despre hepatita A, legate de fructele de pădure congelate.  În 2015, un focar de Norovirus a cauzat îmbolnăvirea a 70 de persoane. Trei decese au fost raportate ca fiind potențial legate de acest focar. Analiza microbiologică a confirmat prezența Norovirusului în fructele de pădure congelate.   Cu toate acestea, fructele de pădure rămân o sursă importantă de antioxidanți și fibre, iar fructele de pădure înghețate fără zahăr adăugat, sunt la fel de sănătoase ca cele proaspete. AVANTAJE: Sursă importantă de antioxidanți și fibre.  Fără zahăr adăugat, sunt la fel de sănătoase ca fructele proaspete. DEZAVANTAJE: Fructele congelate ar putea conține agenți patogeni (virusul hepatitei A, Norovirus)

BENEFICIILE CONSUMULUI DE COMPOTURI

 

 

BENEFICIILE  CONSUMULUI  DE   COMPOTURI Vă e poftă de ceva dulce, dar mai ales sănătos? Alegeți compotul, o bogăție de vitamine și minerale. Mai mult, compotul are incredibile virtuți vindecătoare… Secretul unui compot delicios ține de aroma fructelor selecționate. Pentru ca un compot să aibă un gust desăvârșit, se recomandă ca fructele să fie fierte în apă cu zahăr, folosind apă de izvor sau fântână. De asemenea, ca un compot să fie reușit, trebuie să țineți cont de calitatea, soiul și aroma fructelor folosite. Pentru ca fructul să își păstreze forma și să nu se fărâme, faceți siropul cât mai legat. Fructele trebuie să fie așezate în borcane sau în sticle, lăsând deasupra un spațiu liber de două degete. Compotul de corcodușe este răcoritor și tonifiant. Remediu bun împotriva setei este compotul de afine, iar cel de gutui este un leac imbatabil contra răcelii. De asemenea, compotul de coacăze roșii stimulează digestia și pofta de mâncare, compotul de piersici întărește sistemul imunitar, iar cel de fructe uscate este recomandat împotriva asteniei. Compotul de zmeură ține gripa deoparte, iar cel morcov este un adevărat elixir al frumuseții. O băutură extrem de vitaminizantă este compotul de sfeclă, iar cel de pepene galben este recomandat în curele de slăbire. Beneficiile afinelor pentru sănătatea ta  Reducerea grăsimilor, reducerea radicalilor liberi, combaterea aspectelor negative ce ţin de metabolism, promovarea unor niveluri mai bune ale insulinei, sprijin pentru sănătatea oculară, prevenirea diferitelor boli şi a cancerului sunt, pe scurt, avantajele pe care ţi le va aduce consumul de afine… necondiţionat şi fără indicaţii contradictorii. Afinele sunt “doldora” de vitamine, minerale şi fibre  Afinele sunt bogate în vitamina C care menţine un sistem imunitar echilibrat şi sănătos. De asemenea, afinele conţin vitamina A, fier, calciu, mangan, vitamina K, vitamina E, zinc, fosfor şi seleniu. Corcoduşele sunt bogate în vitamine din grupul B, vitamina C, proteine, zaharuri, substanţe minerale (potasiu, fier, magneziu, calciu, fosfor) şi o mare cantitate de acid citric. Sub formă de compot, suc sau gem, ele nu trebuie să lipsească din dieta noastră de vară. Corcoduşele conţin multă apă şi foarte puţine calorii, de aceea sunt recomandate în curele de slăbire mai ales sub formă de suc proaspăt. Zmeura conţine de 10 ori mai mulţi antioxidanţi decât roşiile. Nivelul crescut de antioxidanţi din aceste fructe luptă împotriva cancerului, protejează celulele împotriva deteriorării cauzată de moleculele instabile, numite şi radicali liberi. Acestea conţin, de asemenea, acid elagic despre care se spune că este un compus anti-carcinogenic. Proaspete sau prelucrate, gutuile sunt o sursă semnificativă de zaharuri simple, ușor asimilabile, elemente minerale și vitamine. Conținutul ridicat de subsțante pectice, concentrate mai ales în coajă, le conferă un grad mare de gelificare. În plus, pectina are un rol important în reducerea colesterolului, a riscului de boli grave cardiovasculare și în eliminarea din organism a substantelor toxice, în special a metalelor grele. Compotul de caise este o sursă bună de vitamina A, având un conținut scăzut de grăsimi saturate și sodiu.Caisele din compot își pierd efectul benefic al fibrelor (sunt distruse prin căldură), au un indice glicemic mai mare și îngrașă mai tare, chiar fără adaos de zahăr. Compotul de fructe, mai ales cel preparat fara zahar, te ajuta sa slabesti fara sa te anemiezi, dar iti poate asigura si o digestie excelenta, in caz ca ai probleme cu constipatia si balonarea. Astfel, compotul de cirese combate inflamatiile din organism, cel de corcoduse este purgativ, racoritor si tonifiant in timp ce compotul de gutui se recomanda in diete cu mai putine calorii. Compotul de coacaze rosii poate fi asemuit, fara teama de a gresi, cu o farmacie de vitamine, in timp ce compotul de piersici imbunatateste digestia si intareste sistemul imunitar, lucru esential in aceasta perioada, cand virozele si racelile sunt atat de frecvente. Zemoase, dulci si cu un aport caloric moderat, de numai 40 calorii la 100 de grame, piersicile sunt cele mai indicate fructe pentru remineralizare a organismului, mai ales dupa o zi caniculara incarcata de stres. O piersica are 87% apa asa ca poate inlocui apa cu succes. Piersicile fac parte din categoria fructelor foarte bogate in potasiu, dar au si cantitati importante de fier, fosfor si magneziu. In ceea ce priveste vitaminele pe care le contin, piersicile sunt o excelenta sursa de provitamina A si multa vitamina C, proportia dintre cele doua vitamine fiind intr-un echilibru perfect, ceea ce face ca asimilarea lor sa fie completa. Pulpa fructului contine de asemenea, fibre alimentare abundente care stimuleaza activitatea intestinala.

CIOBĂNAȘUL - de Artur Stavri - poet român din sec. 19

 

CIOBĂNAȘUL de Artur Stavri poet român din sec. 19  Un ciobănaș cu turma lui       De-abea se mișcă, Doinind, în dorul nu știu cui,       Din trișcă. De mult nici nu mai știi ce vrea,       Nici ce-i cu dânsul  -  Și-și răcorește inima       Cu plânsul.... Și azi, pe deal, cu turma lui       De-abea se mișcă. Doinind, în dorul nu știu cui,       Din trișcă. În fruntea turmei lui, mergea       Cu fața 'n soare, - Din ochi îi pică o mărgea       Pe-o floare: Pe alta 'n gene o strivi       Și alta pică: De lacrimi nu poate zări       Nimică. Ca orb, în fruntea turmei lui       De-abea se mișcă, Doinind, în dorul nu știu cui       Din trișcă. O fată de la el din sat,       Cea mai frumoasă, S'a dus de mult și n'a mai dat       Pe-acasă; De mult nici nu mai știi ce vrea,       Nici ce-i cu dânsul  - Și-și răcorește inima       Cu plânsul....

TOAMNA - de Alexei Mateevici - (Schiță din viața basarabenilor)

 

Prin tăcerea nopții albastră-fumurie de toamnă, pe deasupra satului adormit trecu un chiot ascuțit de câteva glasuri. Flăcăii umblau prin sat în veselia lor zburdalnică, și noaptea, împreună cu lumina nelămurită a lunii, ce părea înfumurată de norii trecători și de ceață, parcă se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de unde numai spre primăvară se întoarnă păsările călătoare. Era frumoasă noaptea în mâhnirea ei posomorâtă, și frumos sunau glasurile flăcăilor. Melodia cântecului lor foarte bine se potrivea cu noaptea tristă și somnoroasă, ca și când cântau ei noaptea de toamnă. Și noaptea părea că ascultă această cântare în tristețea ei, în fâșâitul frunzelor, ce cad din copaci și se duc cu vântul ușor și plângător. Și după cântecele lor plângătoare, ca și vântul, iarăși porneau nebunaticele strigăte de veselie. Așa petreceau flăcăii pân-în zori.

Dimineața răcoroasă îi deștepta pe oameni, și satul se înviora în zgomotul lucrului de toamnă, pe când cerul răsăritului își schimba minunatele lui culori.

Toamna era frumoasă și bogată. Anul fusese rodnic, și sătenii cu o bucurie la fel își strângeau păpușoii și-i curățeau, și storceau vinul, și-l beau. În fiecare zi se cununa câte vreo nuntă. Din aer nu lipseau sunetele viorilor și ale fluierelor, iar pământul se zguduia de tropotele acelorași flăcăi veseli și jucăuși. Și soarele zâmbitor scălda în razele sale căldicele adunările pestrițe ale nuntașilor.

Într-o astfel de zi de toamnă, ce urma o noapte luminoasă-fumurie cu chiote și cântări de-ale flăcăilor, moșu Dumitru Putină s-a sculat des-de-dimineață. El era un om nu prea bătrân, așa de mijloc, cu fața întotdeauna rasă, și vioi, iar părul îi era tot negru, dar amestecat cu arginteala vârstei destul de înaintată, în care se afla el. Tot satul îl cunoșteala de un om foarte harnic și cinstit, așezat la minte. Moșu Dumitru se apropie repede de baba lui, mama Zamfira, și zise răstit:

-  Da scoală, bre babă, fi-ți-a de dormit, că-i crăpa. Iaca se trezește satul la lucru, numai tu dormi. Hai mai iute, zic, că păpușoi de curățit mai avem, slavă Domnului. Leneși mai sunteți tu și cu fecioru-tău, Doamne, Doamne!

Mama Zamfira se trezi și cu răutate se uită la soțul său. Ei îi plăcea somnul mult mai mult decât lui moșu Dumitru, și din pricina asta ei foarte adeseori se sfădeau.

Lenea mamei Zamfira curat îl mânca pe moșu Dumitru, nu alta. Și satul foarte se mira văzând că așa un om mintios și cu dare de mână în mijlocul sătenilor se sfădește cu femeia mai în toată ziua.

Mama Zamfira, pe lângă că era cam nesilitoare la lucru, mai era și cam rea la gură și iubitoare de fel de fel de vorbe atât bune, cât și rele, pe care le purta prin mahalalele satului. Asta îl făcea pe moșu Dumitru s-o urască pe mama Zamfira încă și mai mult, încât moșu foarte arareori se unea cu ea și mereu căuta capăt de gâlceavă. Și acu moșului îi veniră toanele de nemulțumire: - Bine-ți mai seamănă ție fecioru-tău, bre babă, urma între acestea moșu Dumitru. Amândoi fugiți de lucru ca dracul de tămâie. Una doarme pân' amiază, da altul îmblă toată noaptea prin sat, stârnește câinii oamenilor și nu le dă pace fetelor să doarmă. Ia, măi, hal pe capul meu, ce-i spânzuratul ista de băiat. Mai bine, bre babă, murea de mititel să nu-l văd mare și nebun, bre babă. Ia sunteți amândoi niște puturoși și de nimic.

Mama Zamfira pân' acu tăcea. Sculată de moșu Dumitru, ea umbla prin odaie dirdicând, bătrână, subțire, cu fața zbârcită, luminată de zorile răcoroase ale toamnei, ce se strecurau printr-o ferestruică micuță. Ea își aștepta rândul, ca să dea drumul puhoiului său de cuvinte.

-  Ce-ți este, mă rog, omule, hăi, de te-ai legat de mine și de Petriță? Ce ți-am făcut, mă rog, noi ție? Am vrut să te omorâm? Să-ți furăm banii din ladă? Să-ți dăm vin cu otravă? Spune. 

-  Fa babă, ieșită din minți! Taci tu, mă rog, și nu da drumul morii tale de vânt, c-apoi știi că asta nu-i bună la mine. Taci și nu vorbi cuvinte de prisos. De-o sută de ori ți-am spus că lenea la Dumnezeu și la oameni îi mai rea decât toate faptele cele rele. Ce mai lehăiești dar în zadar? Știi foarte bine ce lucru faci tu și cu Petriță al tău.

- Ce lucru! Ce lucru! Tot îmi dă cu lucrul lui. Dacă-ți par leneșă, apoi de ce nu ți-ai cătat din tinerețe una mai harnică, să-ți facă mai mult lucru? Toată ziua alergi, te mână în toate părțile, ș-apoi încă îți mai scoate ochii că-i mănânci pâinea degeaba.

- Taci, babă, și du-te de pune pe foc. Acuși o să răsară soarele, și trebuie să ne apucăm de păpușoi. Las' că te știu eu prea bine. Iaca ștrengarul tău nu vine, nici dimineața nu-l mai satură dracul de zbânțuit.

- Ștrengar! De unde te-ai mai luat așa prea cuminte și de treabă? Băiatul îi ca un băiat, cumințel, frumușel, n-are năravuri rele. Ei, negreșit, că cum să nu se veselească, dacă-i flăcău? N-a ședea și el cu tine acasă cu luleaua-n dinți. Poate-a da Dumnezeu și s-a-nsura și el în toamna asta, cum se-nsoară alți flăcăi. Ce tot îl ocărăști și nu-i dai pace?

- S-a-nsura, zise moșu Dumitru, oarecum cu deznădejde. Vei vedea tu cum s-a-nsura el. Ți-a aduce vro fată pe cuptor, și atunci poftim de-o primește. Atunci să taci mulcu și să nu lehăiești nimic.

- Măcar aducă-mi pe cuptor și zece fete, că nu le primesc.

- Asta noi vom mai vedea-o, bre babă. Da eu așa-ți spun acu, că de s-a-ntâmpla vro necinste de asta, apoi să nu te prea fudulești, că nu ți-a fi ție nimine vinovat, decât numai tu însăți, că-i ții parte spânzuratului nostru. Auzi?

- Ție, omule, hăi, hojma îți vine în cap câte una de cele gogonate.

- Hai, hai, nu sta prea mult la vorbă, du-te și-ți cată de lucru. Iaca se ivește de acu soarele. Și în cele dintâi raze ale soarelui, lungi și ascuțite, ca niște sulițe străpungătoare, el ieși din casă și intră-n ocol, ca să-și mai vadă vitele. Iar peste vreun ceas de vreme din hogeagul casei lui se ridică iute un fum cenușiu, pierzându-se în zarea albastră a depărtărilor. Mama Zamfira pusese la foc de mămăligă.

Încet se deștepta satul, și în răcoarea dimineții pornea lucrul de toamnă. 

***

- Unde-ai fost, nemernicule? îl întreabă moșu Dumitru pe Petriță.

Petriță venise din sat atât de beat, încât abia se mai ținea pe picioare. Ochii lui mici și negri luceau și erau umezi. Ei cătau așa, parcă Petriță se speriase și nu înțelegea unde nimerise. Părul îi era zburlit.

Moșu Dumitru și mama Zamfira ședeau în harman și curățeau păpușoi. Moșu Dumitru se uita la fecior cu asprime, iar mama Zamfira se făcea că nu-l zărește și cu luare-aminte despărțea ciocălăii de pănușe. Petriță nu zicea nici un cuvânt.

- Ei, mamă, hăi, se îndreptă moșu Dumitru la mama Zamfira, privește-l pe fecioru-tău, cum îi de frumușel și de cumințel. Ce-i bun, ha? 'Ți place cum îi? Așa că n-are năravuri rele? Da beția, cum îți place, îi nărav bun?

- Măi, potlogarule, îi zise el deodată lui Petriță, eu când eram ca tine, apoi numai gustam vinul și niciodată n-am fost așa de beat, cum ești tu acu. Pe mine mă țineau părinții din scurt, și nimine dintr-înșii nu-mi ținea mie parte, cum îți ține ție mă-ta. Da pe tine măcar ocărăște, măcar nu te ocărăște, măcar bate-te, măcar nu te bate, că-i totuna. Nu înțelegi nici de cuvânt, nici de bătaie. Ești, măi, mai rău decât un dobitoc, că dobitocul, dacă dai cu bățul ori cu altceva, el merge și lucrează, da eu pe tine te-am bătut și tot om, ca toți oamenii, n-am mai scos. Nu-mi sameni tu mie, te-ai aruncat în sămânța cea rea a mâne-ta.

- Dă lasă-l, bre omule, hăi, lasă-l de acu, fi-ți-a odată! Știu că are parte, bietul băiat, de probozit. Du-te, Petriță, dragul mamei, și te culcă. Vezi că tatăl tău e zmuncit din botez.

Petriță încet, pe cumpănite și bolmojind ceva nelămurit, o porni din harman. Moșu Dumitru îi aruncă din urmă o privire mânioasă și-i strigă:

- Și piei din ochii mei, să nu te văd beat. 

***

Soarele scăpăta spre asfințit. Ziua de duminică era posomorâtă. Pe deasupra satului, în cerul cenușiu și nemărginit, umblau niște nouri mari, întunecați, și părea că ei au de gând să cadă (să pice) jos și să turtească tot satul în căderea lor. În posomorârea dimineții nu auzeai alte sunete decât cântecul clopotelor bisericești, și departe se ducea cântecul lor, încetând în câmpiile îngălbenite, pe care se mai vedeau încă turme negre de oi. Iar de-acolo, din nemărginirea câmpiilor și a cerului, ajungea când și când croncănitul prelung al ciorilor. Satul tot poartă o pecete de sărbătoare. Pe drumul cel mare și larg, ce duce drept la biserică, năvălesc într-acolo șiruri împodobite, împestrițate de oameni. Mai mult vezi gospodari, bărbați în stare, apoi bătrâni și fete.

Gospodarii merg domol, așezat. Fetele, îmbrăcate cu rochii albastre, verzi, cu cordele frumoase, roșii și trandafirii, merg repede, vesele la amintirea celor ce le așteaptă mai încolo, când va ieși norodul din biserică și vor prinde a se încinge jocurile.

Flăcăi mai nu se mai zăresc pe drumul ce duce la biserică. Ei se primblă pe ulițele satului, mai mult cuprinși de mijloc, glumesc și trag țăhărci. Așteaptă și ei să iasă mai degrabă popa din biserică, ca să pornească veseliile toamnei.

Și n-apucă a se curma cântecul clopotelor, iaca vine rândul țiganilor. Din biserică iese vreo nuntă cununată, și toți nuntașii o pornesc acasă la mire în cântarea unui marș răsunător, ce-l zic viorile, fluierele și cu dărăbănile țiganilor.

În drum pe tineri îi așteaptă o gloată întreagă de băieței mici, cu cănile pline de apă. Când trec mirele și cu mireasa pe lângă ei, îi udă cu apă să fugă de ei nevoia în viața lor viitoare, așa precum dispare (se face nevăzută) apa.

Mirele scoate din buzunar vreo câțiva bănuți de argint și-i aruncă în mijlocul băiețăraiei. Și multă vreme după asta băieții caută bănuții în colbul drumului, țipând și bătându-se de la ei.

Oamenii cei mai așezați, mai cu dare de mână, de la biserică se împrăștie pe acasă. Mulți din ei se mai duc pe ospeți pe la rude și pe la prieteni să mai bea vreo câteva păhăruțe de vin, că-i păcat să nu bei nimic în ziua de duminică, - așa-i ziua asta lăsată de Dumnezeu, că, neavând de lucru, trebuie să mai bei vin, măcar câtuși de puțin, să te mai veselești, căci altfel îl bucuri pe ucigă-l crucea. Asta-i dat de la sfinți.

Moșu Dumitru Putină îndeplinea cu sfințenie toate obiceiurile satului, păstrate de la strămoși. De aceea, drept din biserică, el se duce la cumnatul Gavrilă să mai șadă - cum îi lucru de sărbătoare - la vorbă pe prispă.

Moșu Gavrilă, om foarte bun la inimă și primitor de oaspeți, șade într-o mahala cu moșu Dumitru, și ei sunt buni prieteni. Bineînțeles că pe un musafir așa de scump, ca moșu Dumitru, el nu-l lasă să șadă afară, ci-l poftește în casa cea mare. Acolo îl pune în capul mesei, înaintea unei garafe destul de mari cu vin roșu, cam tulbur puțin, că e nou, din toamna asta, însă, cu toate acestea, e foarte bun. Lângă garafă stau două pahare, nici prea mari, dar nici prea mici.

Moșu Gavrilă le umple; amândoi dintâi fac semnul crucii cu privirile îndreptate la icoană, cum se și cade să facă niște creștini buni și cu înțelegere.

Apoi moșu Dumitru zice: 

- Ei, să dea Dumnezeu sfântul ca ziua de astăzi să ne fie nouă de bine, să ne blagoslovească Cel de sus pe noi și pe toți creștinii, să ajungem și la anul cu sănătate și cu bucurie să bem vin. Hristos să ne fie de folos, cumătre Gavrilă și cumătră Dochiță!

- Să dea Dumnezeu, răspund într-un glas cumătrul și cumătra. Și moșu Gavrilă și moșu Dumitru își golesc deodată paharele. Mama Dochița, baba lui moșu Gavrilă, o femeie încă frumoasă și grăsuleană, nu bea vin deloc. Ea numai câteodată îl gustă, când asta e de mare trebuință și când fără asta nu poți - pe la nunți și pe la cumătrii, la care i se întâmplă să fie.

Din pricina asta ea nu stă cu bătrânii la vorbă, ci îndată iese și se duce de se porăiește cu de-ale mâncării, pe când în casa cea mare pornește o vorbă liniștită, bătrânească, vorbă de sărbătoare, udată cu vinul nou al toamnei și sărată cu glume sănătoase moldovenești. Și ochii la amândoi moșnegii le lucesc tot mai mult, glasurile li se fac parcă nu știu cum mai vioaie și tot mai mult se aud glume. Și vinul cel roșu tot scade și scade din garafă.

După ce au șezut cu toții la masă, de-au mâncat zeamă bună de găină, făcută de mama Dochița, ce este meșteriță la lucruri de acestea, moșu Dumitru se ridică din locul lui, mulțumește lui Dumnezeu și lui moșu Gavrilă cu mama Dochița și zice:

- Ei, oameni buni, de acu plec acasă, să trag un somn domnesc, știți, să fie ca de duminică. Mai rămâneți sănătoși și să vă văd sănătoși cât oi fi ș-oi trăi și eu, păcătosul.

- Mergi sănătos, cumătre Dumitru, răspund odată moșu Gavrilă și mama Dochița. Moșu Dumitru își pune căciula-n cap și se duce acasă. Apropiindu-se de ogradă, el aude niște glasuri, dintre cari mai mult se deosebește glasul mamei Zamfira.

„Ce dracul, gândește el, cu cine a mai pornit sfada lehăita mea?" Și măcar că prin creierii lui umblă fumul vinului băut, deodată îi scapără prin minte un cuget: „Oare n-a făcut cu bună samă spânzuratul nostru vreo poznă?" Și el se grăbi să intre încet, pe neauzite, pe din dosul casei. Și dintr-o clipă îi zări pe trei: pe mama Zamfira, pe Petriță și pe Mărița, fata Vasiloaiei. Mama Zamfira vorbea din ce în ce mai răstit și mai cu asprime. Petriță tăcea, și ochii lui, ca și atunci când era beat, căutau cu nedumerire; părea că el nu pricepe nimic din ceea ce se petrece pe dinaintea ochilor lui. Privirea îi era tâmpită. Mărița, o fetișoară bine făcută și destul de frumușică, dar îmbrăcată cam prostișor și sărăcăcios, când intrase în ogradă moșu Dumitru, plângea cu mâinile pe obraz.

- Ei, ce mi-ai venit tu mie? zicea tare mama Zamfira, fără a vedea pe moșu Dumitru. Ce cați tu pe la noi? Ai uitat ceva ori ne-ai împrumutat bani și nu ți i-am dat înapoi? Ce-ți trebuie ție? 

Fața mamei Zamfira se roșise de mânie. Nasul ei ascuțit parcă i se ascuțise încă și mai mult. Trec vreo câteva clipe în tăcere. Ochii mamei Zamfira îi ard, nu alta. Ea seamănă c-o pasăre răpitoare, care pare că vrea să se arunce la un mieluș micuț, nevinovat. Parcă vrea s-o înghită pe biata Măriță. Dar Mărița tot plânge, plânge cu amar și nu-i mai poți dintâi înțelege cuvintele ce le rostește în plânsul ei. Ș-apoi, după clipele ce trec, auzi printre năbușiri de lacrimi că zice lungind cuvintele:

- La ba-adea Petriță am v-e-n-i-t eu... Of, Do-a-a-mne, Doa-a-mne... la badea Petriță am venit. Of... of... Și iarăși izbucniri de plâns.

Mama Zamfira se face a nu înțelege:

- Ce, fa? Spune ca oamenii. Ce ți-a făcut bade-tău Petriță, ha? Te-a dat din joc afară ori ce? Tăcere. Petriță se uită-ntr-o parte, ca și cum n-are nici o trebuință nici de plânsul fetei, nici de orișicine pe lume. Moșu Dumitru stă, dosit de casă, și abia își mai ține răbdarea.

Însă iată că din amestecul nelămurit al plânsului și al cuvintelor Măriței iarăși se deosebesc niște cuvinte care îi săgetează inima lui moșu Dumitru.

- M-a făcut de râ-â-s... astă va-a-ră... Acu mă râde tot s-a-atul. Of, Doamne... Ce să fac eu?...

- Cine te-a făcut de râs? Cine te-a făcut de râs? Petriță? Noi? năvălește mama Zamfira într-un puhoi de cuvinte, pe care cu greu le înțelegi. Noi? El? Tu, tu! Singură, singură! Să piei de aici, ticăloaso și blestemato! Nu Petriță, da tu, tu!

Iată că-și pune și Petriță cuvântul lui, ieșind din tăcerea sa îndelungată, el zice cu un glas lung:

- Fa, hăi, ce te-ai legat tu, mă rog, de capul meu? Du-te, fa, hăi, în dracul, că acuși te iau cu bățul de aici, ș-apoi atunci nu-i ști de-a cui ești tu...

Auzind aceste cuvinte, moșu Dumitru nu mai poate mai mult. El sare cu uițeală de după casă și strigă în gura mare:

- Taci, moara dracilor! Taci, mișelule! Ai făcut ticăloșia ș-acu te dai în lături? Hâtru te-a mai făcut mă-ta asta nebună. Da tu, dârdâitoarea necuratului, acu mai ai gură să mai strigi? Ce, n-a ieșit pe-a mea? Nu ți-a adus fecioru-tău ist cumințel și frumușel noră pe cuptor? Acu de ce-o mai ocărăști și o pârăști? Cu ce-i vinovată biata copilă înșelată?

Mama Zamfira se uită la moșu Dumitru și o vrajbă neîmpăcată scapără în ochii ei aprinși de mânie. 

- De unde te-a mai adus dracul și pe tine chiar acu? strigă ea. Ce câinii îți tot vâri nasul unde nu-ți fierbe oala? Las' că și fără tine știu eu cum se poartă trebuințele. Nu trebuie să-mi stârcești numaidecât tu înaintea ochilor. Vezi că ș-așa se strânge lume pe la garduri!

Într-adevăr, de după gardurile ogrăzii și pe la poartă se vedeau deja oameni, femei, fete, privind celea ce se făceau la casa lui moșu Dumitru. Moșu Dumitru tăcu puțin ș-apoi zise mai liniștit:

- Hm, de unde nu s-or strânge oameni, dacă tu îmi faci casa mea și pe mine de râs. Înțelegi? La bătrânețe am ajuns de râsul oamenilor din pricina ta. Ș-apoi încă mai ai gură? Și iarăși moșu Dumitru izbucnește într-un glas puternic de mânie.

- Ce, fa babă! Eu ți-s soț ori cine ți-s eu, ha? Tu și cu fecioru-tău faceți blăstămății de știe tot satul și încă mai vreți să fie asta pe ascuns, să nu știu eu nimic. Văzut-ați cum îs oamenii!

Pornește sfada. Când se mai potolește, când se urcă iarăși în sus. Glasurile răsună în apropierea serii de toamnă, în vâjâitul vântului, ce de curând și-a luat zborul pe deasupra satului și prin câmpiile pustiite. Din ce în ce mai mult norod se îmbulzește pe la ogradă. Salcâmii înalți își încovoaie în toate părțile ramurile negre, subțiri, cu puține frunze verzi și-și dau jos pe cele îngălbenite.

Petriță și cu Mărița stau uitați cu ochii în pământ. Sfada tot nu încetează. Însă iată că chiar atunci, când ea ajunge la vârf, bătrânii aud un glas pacinic, liniștit și îndesat.

- Ce aveți, mă rog, oameni buni? întreabă așezat moșu Gavrilă, c-am auzit tocmai de la casa mea vorbă multă și lungă. Cumătre Dumitre! Cumătră Zamfira! Spuneți-mi, mă rog, dragilor. Ce nedumerire? Da ce-o văd eu aici pe copila asta?

Mama Zamfira se aruncă la cumătru Gavrilă și începe a-i spune mult, îi spune îndesând cuvintele unul la altul și amestecându-le cu ocară așa, încât aproape deloc n-o înțelegi.

Moșu Dumitru îi dă blende, și ea abia nu cade (pică) jos. Apoi, apropiindu-se de cumătrul Gavrilă, îi povestește cele întâmplate. Și moșu Gavrilă, dacă le ascultă pe toate cu mare luare aminte, spune sfătos:

- Ei, cumătrilor! Ce vă mai sfădiți în zadar dintr-așa nimic. Nu face, nu face, dragilor, treaba asta câtă vorbă ați pornit. Ei, s-a întâmplat una cât asta, trebuie s-o dregeți, să fie toate la cale. Ce să mai faceți zvoană să mai știe tot satul, ba încă să mai ajungă pe-aiurea? Nu trebuie. Băiatul, dacă se știe vinovat, să nu se fudulească, să se deie la vina lui. Iaca vedeți cum stă sărmana fată cu lacrimile în ochi? Unde să-și ascundă ea acu râsul și rușinea ei?

- Da cum, cum să se deie el, dacă el nu știe nimic? S-a aninat, bat-o para focului s-o bată, de capul lui, ca păduchele de cojoc, și nu-l lasă. Flăcăul nostru nu-i așa de nebun să-și puie mintea cu o zdrențăroasă ca asta, dă mama Zamfira, stropindu-l pe moșu Gavrilă cu stupit. Ce are ea? Nici un rând deplin de zăstre. Îi goală, ca capul celui pleșcat. Ce i-a lăsat tată-său cel mort. O nimică toată. Cum s-o ia pe dânsa Petriță, fecior de gospodar bun?

Iar moșu Gavrilă, parcă nici n-o aude, își urmează vorbele sale cele sfătoase.

- Cine n-a văzut în zilele lui lucruri de acestea, cum îs la dumneavoastră? Numai cine nu trăiește nu vede așa trebi. Da trebuie să nu vă sfădiți, ci să „împăcați vremea", oamnei buni, că iaca vă vede lumea. Da intrați în casă și ascundeți-vă vorba. Dați mâna, și lucru-i cu sfârșit.

Însă mama Zamfira nu putea să înceteze cu una, cu două. Ea se zătonise, și gura îi umbla ca o râșniță. Moșu Dumitru, liniștit cu totul de cuvintele lui moșu Gavrilă, zise:

- Apoi și eu așa zic, că trebuie să fie cu pace. Da ea, dârdala asta... 

- Mamă Zamfiră, cumătră hăi! Ia taci de-acu! Nici n-am gândit că ești așa de ațoasă la treburile dumitale. Petriță! Tu te știi vinovat cu dânsa? Petriță stă rușinat. După câteva clipe de tăcere el zice:

- Apoi... eu... nu știu. Poate ș-a fost cândva păcatul ista... Nu știu eu...

- Ei, bine, bine. Dați mâna, sărutați-vă și sărutați mâna la cei bătrâni. Măi, fugiți de la ziduri! Ce vă trebuie vouă acolo? A ghidi-ghidi!

Moșu Gavrilă îl ia pe Petriță de mână, îl apropie de Mărița, și ei se sărută.

- Așa! Asta-i altă gâscă. Ei, acu, cumătră, du-te-n beci, adă un ulcior de vin și asta-i toată treaba. Petriță se cunună cu Mărița. Mama Zamfira aruncă la moșu Gavrilă o privire răutăcioasă, dar n-are ce face.

Toți intră în casă; și afară iarăși domnește liniștea și se aude numai vântul. Oamenii se duc de la ogradă. Iar dacă au intrat, Petriță și cu Mărița se pun în genunchi înaintea moșului Dumitru și a mamei Zamfira și, înroșiți de rușine, le sărută mâinile, ș-apoi asemenea și lui moșu Gavrilă. Moșu Dumitru zice, stând în picioare:

- Ei, copii, acu v-ați întorlocat pentru toată viața. Să deie Dumnezeu să vă fie traiul frumos, bogat și liniștit, fără bucluc și neînțelegeri în casă. Să vă blagoslovească Domnul.

- Fa, Zamfiră! Ian du-te-n beci și adă niște vin de-al nostru. Mai iute. Mama Zamfira ia ulciorul și iese. Iar moșu Gavrilă se apropie de Petriță și Mărița, îi sărută în frunte și le zice c-un zâmbet de bunătate:

- Iaca, dragii moșului, c-ați ajuns mire și mireasă ș-o să aveți casa voastră. Să trăiți bine, că asta-i bogăția soților. Dacă îți fi uniți în toate, și Dumnezeu se va uni cu voi, va fi bun cu voi și vă va da la casă toate cele de trebuință. Ascultați cuvintele moșului, că nu veți fi pe urmă căiți. Să trăiți, să faceți bani și copii și să ajungeți pân' la adânci bătrânețe. Da eu acu iaca vă dau darul meu pentru gospodăria voastră cea viitoare. Nu se știe, voi mai ajunge eu să joc la nunta voastră ori nu, da ce-i în mână nu-i minciună. Primiți!

Și moșu Gavrilă scoate din pungă zece ruble de aur și le dă lui Petriță. Apoi vine mama Zamfira cu vinul și pornește o veselie pân-în răsăritul zorilor.

Soarele a apus. Pe cerul asfințitului arde o flacără roșie-deschisă. Vâjâie vântul. Se apropie amurgul, și ciorile zboară pe deasupra satului și a câmpiilor, cântând cântecele lor de toamnă. 

Noiembrie 1906