COPACUL ÎN TOAMNĂ
de Ioana Voicilă Dobre
Copacul, fără un cuvânt,
cu ramurile duse-n vânt
veghea în zori ferestra mea
dar nicio frunză nu avea!
Şi în tristeţea lui solemnă
vedeam statura-aceea demnă
a celui ce, de vânt bătut,
s-a dăruit fără-un cuvânt!
Şi drept, aşa cum eu îl ştiu,
în faţa timpului pustiu
ce-n toamnă totul i-a luat,
îl simt puternic, brav bărbat!
Nu plânge doar se leagănă
şi dorul şi-l tăragănă,
chemând la el, podoaba-i iară
să-l împresoare-n primăvară.
Şi-n ochiul de fereastră-albastră,
oglinda de la casa noastră,
deşi e gol, neputincios
se vede verde, Făt-Frumos.
|
|
