LA UN AMIC SĂRAC
de Dimitrie Bolintineanu
Bogații în mijlocul plăcerilor nebuneTresar de multe ori,Crezând că umbra morții pe fruntea lor se pune,Și că se schimbă-n lacrimi ale ursitei flori!
Tu știi că tot ce are o formă se zdrobește,Tu știi, amicul meu,Că după om în viață nimic nu mai trăieșteDecât virtutea dalbă a sufletului său.
De îți lipsește ție o casă strălucităCu marmor răpitorȘi dacă locuința de toți e părăsită,Tu știi ce preț a pune pe vizitele lor;
Tu știi că interesul conduce astă lume,Și-acești trăitori morțiSpeculă simțimântul, virtute, fală, nume,Și pe a țării viață aruncă ai lor sorți.
La poarta sărăciei, nu, câinii nu s-adună!Și tu, ce-ai deșiratDupă a lumii frunte râzânda ei cunună,Ce trebuie să cugți-nainte ai aflat!
Ferice cel ce poate, de orice lanț-nainte,Să spargă jugul său,Acela singur poate să meargă în morminteDe orice lanțuri Iiber, cum tu faci, dragul meu!
|
|
