A
fost odată o femeie săracă, slabă şi bătrână, care trăia într-o casă
micuţă, stând într-o râna, împreună cu o pisică la fel de slabă şi
necăjită ca şi ea. Această pisică nu gustase niciodată vreo bucăţică de
pâine şi singurul lucru pe care îl văzuse dintr-un şoarece erau doar
urmele lăsate de el în praf.
Într-o dimineaţă, când pisica stătea ca de obicei pe acoperiş, ea a zărit o altă pisică umblând pe creasta casei alăturate. La început, abia a recunoscut-o ca fiind o adevarată pisică din neamul pisicesc, pentru că era grasa şi avea o blană tare lucioasă.
Această pisică din vecini îşi ţinea mândră coada în aer şi clipea către soare din ochii ei galbeni. Atunci când a venit mai aproape, pisica cea slaba i-a spus:
" Buna mea vecina, pari să fii cea mai fericită pisică de pe pamânt. Ești atât de rotunjică ca şi cum fiecare zi a vieţii tale ar fi fost un ospăţ. Te rog, spune-mi şi mie, unde ai găsit aşa mult de mâncare ?
"Unde să găsesc”, a răspuns pisica cea grasă, aşezându-se pe picioarele de dinapoi şi încolăcindu-şi coada în jurul ei, "decât la masa regelui. În fiecare zi, când sunt aduse bucatele, eu sunt prin preajmă şi înhăț câte o porţie bună de mâncare, fie că este friptură de miel, fie vreun păstrăv prăjit."
Pisica cea slabă s-a tras mai aproape de marginea acoperişului şi a zis: "Oh , spune-mi şi mie ce este friptura de miel şi cum miroase păstrăvul prăjit. Toata viaţa am mâncat numai zeamă de supă."
“Aha, de aceea arăţi la fel de subţire ca şi un păianjen”, i-a răspuns cealaltă pisică. ”Dacă ai ajunge măcar o dată la masa regelui, o nouă viaţă s-ar naşte în oasele tale. Dacă vrei, mâine am să te conduc într-acolo.”
Cu un tors de satisfacţie, pisica cea slabă a sărit de pe acoperiş pentru a-i aduce stăpânei ei veştile bune.
Bătrâna femeie a fost însă departe de a fi bucuroasă atunci când a auzit despre călătoria de a doua zi.
"Te rog", i-a spus ea pisicii, "stai acasă şi multumeşte-te cu farfuria ta cinstită de supă. Gândeşte-te ce s-ar putea întâmpla dacă bucătarul de la curte te prinde furând de pe masa regelui !"
Pisica cea slabă era însa atât de lacomă şi pofticioasă încât cuvintele stăpânei ei i-au intrat pe o ureche şi i-au ieşit pe cealaltă.
Dimineaţa devreme, cele două pisici au pornit la drum către palat.
Cu o zi înainte, însă, se întamplase ca regele să dea o noua lege, care suna cam asa:
„Orice pisică care își va arăta mustăţile în palat începând cu această zi va fi spânzurată pe loc.”
Când au ajuns în faţa palatului, pisica cea grasă s-a apropiat tiptil de poartă şi s-a întâlnit cu o alta, care a avertizat-o despre noua lege, aşa încât şi-a luat îndată tălpăşiţa.
Pisica slabă, însă, ajunsese deja în sala banchetului pentru că, atunci când adulmecase pentru întâia oară mirosul de carne prăjită printr-o fereastră, ea o zbughise înainte lăsându-şi în urmă vecina. Tocmai înşfăcase o bucată de vânat de pe masa când o mână puternică a prins-o deodată de gât şi într-un minut a fost trimisă la spânzuratoare.
“Vai de mine !”, suspina bătrâna femeie în seara în care pisica nu a mai venit acasă să-şi mănânce supa. Dacă pisicuţa mea ar fi fost mulţumită cu farfuria ei cinstită de zeamă, ar fi fost încă în viaţă şi ar fi tors şi acum pe sobă.”
Într-o dimineaţă, când pisica stătea ca de obicei pe acoperiş, ea a zărit o altă pisică umblând pe creasta casei alăturate. La început, abia a recunoscut-o ca fiind o adevarată pisică din neamul pisicesc, pentru că era grasa şi avea o blană tare lucioasă.
Această pisică din vecini îşi ţinea mândră coada în aer şi clipea către soare din ochii ei galbeni. Atunci când a venit mai aproape, pisica cea slaba i-a spus:
" Buna mea vecina, pari să fii cea mai fericită pisică de pe pamânt. Ești atât de rotunjică ca şi cum fiecare zi a vieţii tale ar fi fost un ospăţ. Te rog, spune-mi şi mie, unde ai găsit aşa mult de mâncare ?
"Unde să găsesc”, a răspuns pisica cea grasă, aşezându-se pe picioarele de dinapoi şi încolăcindu-şi coada în jurul ei, "decât la masa regelui. În fiecare zi, când sunt aduse bucatele, eu sunt prin preajmă şi înhăț câte o porţie bună de mâncare, fie că este friptură de miel, fie vreun păstrăv prăjit."
Pisica cea slabă s-a tras mai aproape de marginea acoperişului şi a zis: "Oh , spune-mi şi mie ce este friptura de miel şi cum miroase păstrăvul prăjit. Toata viaţa am mâncat numai zeamă de supă."
“Aha, de aceea arăţi la fel de subţire ca şi un păianjen”, i-a răspuns cealaltă pisică. ”Dacă ai ajunge măcar o dată la masa regelui, o nouă viaţă s-ar naşte în oasele tale. Dacă vrei, mâine am să te conduc într-acolo.”
Cu un tors de satisfacţie, pisica cea slabă a sărit de pe acoperiş pentru a-i aduce stăpânei ei veştile bune.
Bătrâna femeie a fost însă departe de a fi bucuroasă atunci când a auzit despre călătoria de a doua zi.
"Te rog", i-a spus ea pisicii, "stai acasă şi multumeşte-te cu farfuria ta cinstită de supă. Gândeşte-te ce s-ar putea întâmpla dacă bucătarul de la curte te prinde furând de pe masa regelui !"
Pisica cea slabă era însa atât de lacomă şi pofticioasă încât cuvintele stăpânei ei i-au intrat pe o ureche şi i-au ieşit pe cealaltă.
Dimineaţa devreme, cele două pisici au pornit la drum către palat.
Cu o zi înainte, însă, se întamplase ca regele să dea o noua lege, care suna cam asa:
„Orice pisică care își va arăta mustăţile în palat începând cu această zi va fi spânzurată pe loc.”
Când au ajuns în faţa palatului, pisica cea grasă s-a apropiat tiptil de poartă şi s-a întâlnit cu o alta, care a avertizat-o despre noua lege, aşa încât şi-a luat îndată tălpăşiţa.
Pisica slabă, însă, ajunsese deja în sala banchetului pentru că, atunci când adulmecase pentru întâia oară mirosul de carne prăjită printr-o fereastră, ea o zbughise înainte lăsându-şi în urmă vecina. Tocmai înşfăcase o bucată de vânat de pe masa când o mână puternică a prins-o deodată de gât şi într-un minut a fost trimisă la spânzuratoare.
“Vai de mine !”, suspina bătrâna femeie în seara în care pisica nu a mai venit acasă să-şi mănânce supa. Dacă pisicuţa mea ar fi fost mulţumită cu farfuria ei cinstită de zeamă, ar fi fost încă în viaţă şi ar fi tors şi acum pe sobă.”
