MANA TA
de Magda Isanos
Mana ta nu-i fara de temei fierbinte,
sau rece, grea ca plumbul sau usoara,
eu vorba i-o-nteleg, si ea nu minte,
cum are obiceiul stapanul, bunaoara.
E ca o frunza mare, pala, ce s-a scuturat
pe fruntea mea, sa steie racoroasa,
si, cand pe umeri cateodata mi se lasa,
eu stiu de esti sau nu esti suparat.
In parul meu ce albe-s degetele mainii tale,
si-asa de visatoare, ca de femeie-mi par,
de ard si dor de brate pana la umar goale,
de-mi zic ca au in varfuri si-n podul palmei jar.
Stiu orice linie sau vinisoara albastrie,
a mainii tale, orisicat de nensemnata,
dupa cum si dansa pe de rost ma stie
si sa ma uite n-ar mai putea vrodata.
|
|
