CÂND E VARĂ
de MD88
Nori răzleți pe cer s-arată, soarelui zâmbind fugar,
Vântul slab, abia se mișcă și se simte tot mai rar.
Zăpușeală! Ce căldură! Peste câmpuri stă întinsă,
Se înădușă pădurea de un val aprig cuprinsă.
Totul pare ca de piatră, un pustiu de nepătruns,
Unde vezi că e vreo umbră, vezi și cineva scuns;
Șimți că se topește cerul, soarelui i-e cald și lui,
Toată flota pescărimii stă la fundul lacului.
Timpul parcă nu se mișcă, tolănit lângă umbrar
Și cuprins de plictiselă, pierde ore în zadar.
Toți așteaptă acum ploaia, oaspetele cel dorit –
Astăzi cred că nu mai vine, soarele a asfințit.
Noaptea cu a ei migală, multe lucruri a schimbat
Și vrăjit ca de poveste, totu-acum s-a terminat,
Iar din bulgări de lumini, cerul iute-a împletit
O umbrelă uriașă, peste-ntinsul dogorât.
Dimineața...
Norii grei pe cer s-arată, soarele a dispărut,
Vântul vesel iute fuge și se simte tot mai mult.
Adiere! Ce răcoare! Peste câmpuri stă întinsă,
Se desfată-acum pădurea, de un val dulce cuprinsă.
|
|
