de vitali-calarash
Nu mi-e frică să-ți dăruiesc ziua de mâine
Să te zîmbesc atunci cînd noaptea vine
Să te culeg de haine prin adăposturi albe
Să te respir în preajma mării calde.
Am toate clipele de mâni legate
Cînd mă atinge vorba ta de spate
Și eu devin nisip pe malurile late
Cînd te simțesc că mergi prin vise maculate.
Adie-mă tu din suspin pe ramuri scurte
Pe văi de struguri coapte și abrupte
Hai spune-mi ce durere dorește să te poarte
Ce vis și ce placere pe inima-ți stă poate ?
De dragul tău iar mă aprind văratic
Și ard tot rece pe dorul singuratic
Sînt candela de ducă, sînt focul enigmatic
Și-n mijlocul visării am suflet de jăratic.
De mi-aș mira cuvîntul de noapte și de zi
Să-ți văd eu tandru gîndul în zări cînd ai privi
Să te citesc iluză cînd tot s-ar limpezi
Rămâi a mea minune, rămâi de-ai înflori.
