FATA BLONDĂ A PĂDURII
de Edith Sodergran
(1892 - 1923)
N-a fost, ca ieri,
nunta fetei blonde-a pădurii ?
N-au fost, ca ieri, atât de veseli mesenii ?
Ea era pasărea ușoară, pârâul limpede,
ea era tainicul drum și tufișul cu râsete,
ea era noaptea de vară beată și îndrăzneață,
ea era fără rușine, râdea fără măsură,
ea era fata blondă-a pădurii;
împrumutase fluierul cucului,
mergea cu pas jucăuș din lac în lac.
Când fata blondă a pădurii își serba cununia,
nu era nici un nefericit pe pământ:
fata blondă-a pădurii nu știe ce-i dorul,
are păr despletit și potolește visele,
e palidă și trezește dorințele.
Fata blondă-a pădurii își serba cununia,
brazii erau atât de mulțumiți pe colina de nisip,
și pinii atât de mândri pe povârnișul abrupt,
și jnepenii-atât de veseli pe costișe, în soare,
și florile toate purtau colerete albe.
Codrii își presărau polenul în inimile oamenilor,
lacurile scânteietoare înotau în ochii lor,
și fluturii albi veneau și plecau înaintea lor.
traducere Veronica Porumbacu
|
|
