Esculap
Olimpul, paradisul în care locuiau zeii greci, era de multe ori zguduit de aventurile locuitorilor săi, cele mai multe amoroase, fiindcă de la Zeus, conducătorul suprem, până la cei mai mici zeișori, toți zeii și toate zeițele se amuzau, din lipsă de activitate, cu escapade extraconjugale. Când nu erau căsătoriți, nu puneau nici o limită aventurilor.
Așa s-a întâmplat cu marele Apollo, care s-a îndrăgostit într-o zi de muritoarea Coronis. Aceasta își legă inima și de un păstor. Apollo, gelos, ca să-i pedepsească, făcu să izbucnească o epidemie, care seceră mulți oameni printre care și pe cei doi îndrăgostiți. Dar Coronis (înainte de a muri), născu un copil, copilul lui Apollo. El primi numele ASCLEPIUS sau Aesculapius (ESCULAP) și fu încredințat centaurului CHIRON, specialist în educarea eroilor pentru că tot el este cel care i-a crescut și educat și pe Hector, pe Ulise și pe Ahile.
Esculap învăță de la centaur cum se folosesc plantele la vindecarea bolilor. Apoi, elevul lui Chiron vindecă pe tiranul Epidaur de o maladie de ochi, ceea ce-i aduse un prim și solid prestigiu de medic.
Când corabia Argonauților plecă spre Colchida după lâna de aur, Esculap se angajă medic pe vas (așadar...este și primul medic de vapor cunoscut !) și se îngriji tot timpul călătoriei de marinari vindecându-i „prin vorbă, buruieni de leac și cuțit”, rezultatele fiind excelente.
Poate vă amintiți - unii dintre voi - că despre strămoșii noștri, dacii, se spunea că medicii lor vindecă mai întâi sufletul și apoi trupul bolnavilor, lucru de care grecii se mirau nu fără admirație, fiindcă concepția dacilor asupra bolii era complexă și profundă, deoarece considerau boala o perturbare nu numai a organismului, dar și a psihicului, fără vindecarea căruia nu se putea concepe o vindecare a trupului. Iar vindecarea psihicului se făcea cu ajutorul cuvântului. Se pare că nu am luat de la ei această atât de înțeleaptă metodă căci, la noi nu se fac pregătiri înaintea unei operații (pregătiri în sensul unor discuții și explicații cu un psiholog - la americani, da, se întâmplă asta). Să ne întoarcem la Esculap căci altfel aș avea de scris....zile și nopți.
Esculap s-a întors din expediție împreună cu toți Argonauții. Într-un timp scurt, Esculap deveni cea mai mare personalitate medicală a greciei. Vindeca cele mai grele boli, ba chiar învia unii oameni (probabil era vorba de resuscitare).
Asta până într-o bună zi când, Pluton, zeul care patrona imperiul morților, începu să se teamă ca nu cumva, prin învierile făcute de Esculap, tărâmul lui să se depopuleze. Așa că i se plânse lui Zeus. Zeus, deținătorul trăznetului, îl ucise pe Esculap.
Apollo ceru tatălui zeilor un loc de cinste printre aștrii pentru fiul său. De atunci, medicul Esculap luminează cerul printre constelații.
Constelația Esculap
Despre familia lui Esculap știm că a avut mai mulți copii, dintre care :HYGEIA (zeița sănătății); TELESPHON (patroana convalescența); MACHAON și PODALIR, medici și ei, care au luat parte (ca medici militari !) la războiul Troiei. Sigur că nu ne-au lăsat un jurnal de front, dar a avut grijă Homer să-i pomenească de mai multe ori.
După Esculap, au urmat preoții-medici, Asclepiazii, care se considerau descendenții fiului lui Apollo. Ei vindecau în temple și pretindeau de la bolnavi ofrande, de cele mai multe ori foarte bogate (s-ar părea că și azi s-a păstrat obiciul...ofrandelor, nu ? Slavă Domnului că eu am cunoscut și medici descendenți direcți ai adevăratului Esculap, care nu mi-au pretins nici un fel de ofrande).
Esculap
Cei
care doreau vindecarea, erau primiți în templu, după o baie de
dezinfecție, și lăsați să doarmă noaptea acolo. Vocea preotului medic
dădea sfaturi după miezul nopții, într-o liniște deplină a celor care-l
ascultau și care, dimineața, la deșteptare, nu știau bine dacă visaseră
sau auziseră într-adevăr glasul zeului.
Hippocrate
A doua glorie
medicală a grecilor antici se plasează cu exactitate în istorie: secolul
al V-lea î. Hr. HIPPOCRATE s-ar fi născut în anul 460 î. Hr. și ar fi
trăit 104 ani (după unii) sau 80 (după alții). Oricum, a avut o viață
lungă. Ar fi coborât direct din Esculap, adică ar fi fost al
optsprezecelea descendent (prin tatăl său care făcea parte din
Asclepiazi).
Hippocrate, încă din tinerețe, începu să călătorească, străbătând Grecia, Egiptul și Macedonia. Aici se dovedi un maestru în arta medicală, vindecând pe regele Perdicas II de o boală misterioasă care-l doborâse brusc. Hippocrate îi puse diagnosticul și regele macedonean fu vindecat ușor. Era vorba despre....iubire ! Regele era îndrăgostit și suferea de „rău de dragoste”.
În anul 428 î.Hr. Atena era bântuită de ciumă. Hippocrate îi sfătui pe atenieni să aprindă focuri la răspântii pentru a opri propagarea epidemiei. O concepție perfectă despre epidemiologie ! Peste tot pe unde călătorește, Hippocrate vindecă oamenii, pe săraci îi tratează pe gratis, dă sfaturi populației, învață pe alții, organizează chiar adevărate cursuri.
Figura lui pe care o cunoaștem dintr-un bust antic exprimă o bunătate fără margini. Ochii blânzi și gura cu buza de jos puțin retrasă înăuntru dovedesc că avem de a face cu un om generos, dăruit cu toată ființa lui colectivității, binelui celorlalți.
Hippocrate este întruchiparea medicului ideal și nu e de mirare că ne-a lăsat un Cod etic rămas valabil până astăzi, după mii de ani.
Orice medic tânăr, după terminarea facultății, depune jurământul după acest cod hippocratic.
Către bătrânețe, Hippocrate a fost chemat să consulte pe marele filozof Democrit, socotit nebun de către cetățenii din Abdera. După consult, Hippocrate pune diagnosticul: Democrit este omul cu cea mai strălucită minte din Grecia ! Diagnosticul a rămas valabil în posteritate.
Doctrina hippocratică se întemeiază pe încrederea în forța naturii umane de a îndepărta răul din corp și pe ajutorul medicului dat acestei forțe a naturii, pe care Hippocrate o consideră primul medic al omului.
Examinarea bolnavului se face astăzi așa cum o făcea Hippocrate, după aceeași schemă: anamneza (interogatoriul bolnavului), consultul propriu-zis, stabilirea diagnosticului și prognosticul și, în final, atitudinea terapeutică !
Gândirea marelui medic se concentrează în aforismul scris de el însuși: „ Viața este scurtă, arta este lungă, experiența înșelătoare, judecata dificilă. trebuie nu numai ca medicul să fie gata să-și facă datoria, dar ca bolnavul, asistenții, împrejurările exterioare să contribuie la vindecare ”.
JURĂMÂNTUL așa cum se folosește el astăzi, fără invocațiile către zei, este următorul:
- Mă angajez și jur, în numele Ființei Supreme, de a fi credincios legilor onoarei și cinstei în practicarea medicinei.
- Voi da îngrijirile mele gratuit celui sărac și nu voi pretinde niciodată o recompensă mai mare decât munca mea. Nu voi lua parte la nici o împărțire clandestină a onorariilor.
- Odată intrat într-o casă, ochii mei nu vor vedea ce se petrece în ea, limba mea va ține secretele care-mi sunt încredințate și ținuta mea nu va îndemna la coruperea moravurilor, nici la înlesnirea crimei.
- Nu voi permite să se pună între datoria mea și pacientul meu considerații de religie, de națiune, de rasă, de partid sau de clasă socială.
- Voi păstra cel mai mare respect pentru viața omului încă de la zămislirea lui.
- Chiar sub amenințare, nu voi admite să folosesc cunoștințele mele medicale împotriva legilor umanității.
- Respectuos și recunoscător față de maeștrii mei, voi da copiilor lor învățătura pe care au primit-o de la tatăl lor.
- Oamenii să-mi dea stima lor dacă sunt credincios angajamentelor mele.
- Să fiu acoperit de rușine și dezonorat de către confrați, dacă nu le voi ține.
Hippocrate
Impresionant, nu-i așa ? Eu lăcrimez de fiecare dată când îl citesc (este drept, nu des căci nu lucrez în domeniul medical) dar cum vă spuneam mai sus, am cunoscut o domnișoară medic - medic la Pitești - care prin fiecare gest, fiecare vorbă, era oglinda fiecărui paragraf al acestui jurământ - din păcate nu pot să-i dau numele ( nu i-am cerut permisiunea) dar am să menționez doar prenumele: Viola. Căpătasem atâta încredere în ea (am și acum dar vorbesc despre investigațiile de atunci) încât o priveam în ochi și-mi pierea orice teamă. O persoană extraordinară ! Îi doresc multă sănătate și să se bucure de tot ce-i poate oferi viața mai frumos ! Și este evident, că în cazul de care vă vorbesc (și nu doar cu mine se purta așa, ci cu toate femeile din salon), doctorița mea dragă și blândă și competentă primește stima noastră căci este credincioasă angajamentelor sale. Au trecut ani, nu am mai avut nevoie și nici nu am mai trecut s-o văd, dar își are locul în inima mea și știu sigur că mulți pacienți o poartă în sufletul lor pe doctorița Viola din Pitești.
Să revin la Hippocrate - a murit la Larissa (în Thessalia). Pe mormântul lui, un roi de albine s-a instalat și au format un stup. Mierea acestui stup se dovedi ulterior foarte eficace împotriva aftelor la copii: Hippocrate a continuat să vindece și după moarte !
Hippocrate, încă din tinerețe, începu să călătorească, străbătând Grecia, Egiptul și Macedonia. Aici se dovedi un maestru în arta medicală, vindecând pe regele Perdicas II de o boală misterioasă care-l doborâse brusc. Hippocrate îi puse diagnosticul și regele macedonean fu vindecat ușor. Era vorba despre....iubire ! Regele era îndrăgostit și suferea de „rău de dragoste”.
În anul 428 î.Hr. Atena era bântuită de ciumă. Hippocrate îi sfătui pe atenieni să aprindă focuri la răspântii pentru a opri propagarea epidemiei. O concepție perfectă despre epidemiologie ! Peste tot pe unde călătorește, Hippocrate vindecă oamenii, pe săraci îi tratează pe gratis, dă sfaturi populației, învață pe alții, organizează chiar adevărate cursuri.
Figura lui pe care o cunoaștem dintr-un bust antic exprimă o bunătate fără margini. Ochii blânzi și gura cu buza de jos puțin retrasă înăuntru dovedesc că avem de a face cu un om generos, dăruit cu toată ființa lui colectivității, binelui celorlalți.
Hippocrate este întruchiparea medicului ideal și nu e de mirare că ne-a lăsat un Cod etic rămas valabil până astăzi, după mii de ani.
Orice medic tânăr, după terminarea facultății, depune jurământul după acest cod hippocratic.
Către bătrânețe, Hippocrate a fost chemat să consulte pe marele filozof Democrit, socotit nebun de către cetățenii din Abdera. După consult, Hippocrate pune diagnosticul: Democrit este omul cu cea mai strălucită minte din Grecia ! Diagnosticul a rămas valabil în posteritate.
Doctrina hippocratică se întemeiază pe încrederea în forța naturii umane de a îndepărta răul din corp și pe ajutorul medicului dat acestei forțe a naturii, pe care Hippocrate o consideră primul medic al omului.
Examinarea bolnavului se face astăzi așa cum o făcea Hippocrate, după aceeași schemă: anamneza (interogatoriul bolnavului), consultul propriu-zis, stabilirea diagnosticului și prognosticul și, în final, atitudinea terapeutică !
Gândirea marelui medic se concentrează în aforismul scris de el însuși: „ Viața este scurtă, arta este lungă, experiența înșelătoare, judecata dificilă. trebuie nu numai ca medicul să fie gata să-și facă datoria, dar ca bolnavul, asistenții, împrejurările exterioare să contribuie la vindecare ”.
JURĂMÂNTUL așa cum se folosește el astăzi, fără invocațiile către zei, este următorul:
- Mă angajez și jur, în numele Ființei Supreme, de a fi credincios legilor onoarei și cinstei în practicarea medicinei.
- Voi da îngrijirile mele gratuit celui sărac și nu voi pretinde niciodată o recompensă mai mare decât munca mea. Nu voi lua parte la nici o împărțire clandestină a onorariilor.
- Odată intrat într-o casă, ochii mei nu vor vedea ce se petrece în ea, limba mea va ține secretele care-mi sunt încredințate și ținuta mea nu va îndemna la coruperea moravurilor, nici la înlesnirea crimei.
- Nu voi permite să se pună între datoria mea și pacientul meu considerații de religie, de națiune, de rasă, de partid sau de clasă socială.
- Voi păstra cel mai mare respect pentru viața omului încă de la zămislirea lui.
- Chiar sub amenințare, nu voi admite să folosesc cunoștințele mele medicale împotriva legilor umanității.
- Respectuos și recunoscător față de maeștrii mei, voi da copiilor lor învățătura pe care au primit-o de la tatăl lor.
- Oamenii să-mi dea stima lor dacă sunt credincios angajamentelor mele.
- Să fiu acoperit de rușine și dezonorat de către confrați, dacă nu le voi ține.
Hippocrate
Impresionant, nu-i așa ? Eu lăcrimez de fiecare dată când îl citesc (este drept, nu des căci nu lucrez în domeniul medical) dar cum vă spuneam mai sus, am cunoscut o domnișoară medic - medic la Pitești - care prin fiecare gest, fiecare vorbă, era oglinda fiecărui paragraf al acestui jurământ - din păcate nu pot să-i dau numele ( nu i-am cerut permisiunea) dar am să menționez doar prenumele: Viola. Căpătasem atâta încredere în ea (am și acum dar vorbesc despre investigațiile de atunci) încât o priveam în ochi și-mi pierea orice teamă. O persoană extraordinară ! Îi doresc multă sănătate și să se bucure de tot ce-i poate oferi viața mai frumos ! Și este evident, că în cazul de care vă vorbesc (și nu doar cu mine se purta așa, ci cu toate femeile din salon), doctorița mea dragă și blândă și competentă primește stima noastră căci este credincioasă angajamentelor sale. Au trecut ani, nu am mai avut nevoie și nici nu am mai trecut s-o văd, dar își are locul în inima mea și știu sigur că mulți pacienți o poartă în sufletul lor pe doctorița Viola din Pitești.
Să revin la Hippocrate - a murit la Larissa (în Thessalia). Pe mormântul lui, un roi de albine s-a instalat și au format un stup. Mierea acestui stup se dovedi ulterior foarte eficace împotriva aftelor la copii: Hippocrate a continuat să vindece și după moarte !
