|
RĂSPUNDE-MI, VÂNTULE
de Erik Knudsen
Răspunde-mi, vântule, de ce mi-e dat
să mor în lumea zeilor bolnavi ?
Răspunde-mi, vânt jilav de sânge,
la dureroasa mea-ntrebare !
Răspunde-mi, stea înaltă, care
privești din cer ca la teatru;
răspunde-mi, val, ce porți din nave -
la fund căzutele epave !
În jur, o clipă-aruncă-ți ochii:
bronzat obraz, cu dinții albi,
ce porți în raniță ? Răspunde !
Tu, fată blondă, fată albă,
ce-ascunde inima ta, spune ?
Credința ? Ce e sieși hrana...
Speranța ?-ntr-un bilet pe gratis...
Iubirea ? doar pe vreme bună...
Totul se-nvârte-n cerc, se-nvârte.
Ei și ? Și ce-are-a face totul ?
Nici eu, nici tu, nici el, nici ea,
nici unul și nici altul. Nimeni...
Atâta doar:suntem bipezi,
și ne spălăm pe dinți cu pastă.
Citim ziarul la cafea,
ori la dejun, la prânz, la cină.
De ce-am umbla cu fruntea sus ?
Ce vrem ? Căsuță și grădină ?
Vârtejul se învârte, - apoi
ne-nghite hăul și pe noi.
Răspunde-mi, vântule, de ce mi-e dat
să-mi duc viața printre zei bolnavi ?
Totul se-nvârte-n cerc, se-nvârte.
Răspunde-mi, vânt jilav de sânge,
la dureroasa mea-ntrebare,
răspunde-mi, stea înaltă, care
privești din cer, ca la teatru;
răspunde-mi, val ce porți din nave -
la fund căzutele epave...
traducere: Veronica Porumbacu
|
