marți, 20 mai 2014

CÂNTECUL STRĂINĂTĂȚII - de George Crețeanu



deancry1




CÂNTECUL  STRĂINĂTĂȚII

de  George  Crețeanu



Rătăcesc în căi străine,
De căminu-mi depărtat;
Petrec viața în suspine,
Pâinea 'n lacrămi mi-am udat.
     Fie pâinea cât de rea,
     Tot mai bine în țara mea !


Ah ! în țara mea frumosă

Am lăsat tată iubit,
Am lăsat mamă duioasă,
Ce de plânsuri a albit.


Vezi o culme muntenească

Ș'o căsuță de desubt ?
Este casa părintească,
Unde laptele am supt.


În dumbrava verde, deasă,

O fecioară vezi trecând ?
Este-a inimei miresă,
Ce mă chiamă suspinând.


La străini am stat la masă,

Și cu ei m'am ospătat;
Dar gândind la mine-a casă,
Lacrămi rîuri am vărsat.


Cine țara 'și iubeste,

Nu dă lumea pentru ea;
Oh ! atunci inima-mi crește.
Când gândesc a o vedea !


Fericiți câți sînt aproape

De căminul părintesc !
D'oiu muri, voiu să mă'ngroape
În pămîntul românesc.
     Fie piatra cât de grea,
     Tot mai bine în țara mea !