AMINTIRI, ÎN AMURG
de Dumitru Iacobescu (1893 - 1913)
Apusul cască roze mari de sânge;
Prin parc țâșnesc izvoare de parfum...
Ascult cum plâng fântânele și cum
Pe nervii mei arcușul serii plânge.
E-o muzică pierzându-se-n trecut,
Un vis fugind pe-o strună de vioară,
Trezind ecoul stins odinioară
Și-amantele ce dorm în gropi de lut.
Ce triste sunt !... cu ochii mari și reci,
Se-adună gânditoare pe poteci,
În mâini purtându-și inimile goale.
Apoi, cu gesturi mute și domoale,
Plutesc sfios spre mine, rând pe rând,
Și îmi sărută sufletul, plângând.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
