Interioare în stil Biedermeier
A fost creat la începutul secolului al XIX-lea în Germania. George Savage spune că biedermeier-ul are versiuni în toate țările (în Franța, de pildă, el ar fi reprodus în stilul lui Carol al X-lea).
De menționat că artizanii germani au fost cunoscuți pentru calitatea creației lor decorative în toată Europa încă din timpul Renașterii. Au excelat prin precizia execuției, prin minuțiozitatea detaliului, prin durabilitatea cu care investeau piesele. Cu toate acestea n-a existat o concepție unitară pe deplin închegată care să confere artei decorative germane calitatea de stil propriu. Deși obiectele germane aveau caracteristicile lor proprii. Singurul stil, creație autohtonă, caracteristic gustului german, a fost biedermeier-ul, care a derivat din Empire-ul francez. El a căpătat expresie și fizionomie proprie în concepția artizanilor germani și s-a răspândit pe tot continentul devenind foarte cunoscut.
Contururile severe ale stilului imperial au fost îndulcite într-o manieră confortabilă pentru gustul și necesitățile societății burgheze. Exemplul clasic a fost adoptat ca formă, dar la dimensiuni mai modeste și fără ostentație. A fost acordat cu exigențele practice și funcționale ale unor locuințe comode. Deși biedermaier-ul a intrat ți în palate aristocratice, fiind strălucit reprezentat prin piese de mare valoare artistică, el este în primul rând stilul burgheziei din Germania de nord.
În locuințele pentru care a fost creat intrau un număr limitat de obiecte, chiar și în cele mai bogate. Existența fiecărei piese cerea o justificare practică - și, de abia în al doilea rând decorativă.
În camerele cu pereți acoperiți de tapete în dungi (uneori din stofă sau catifea), tapițeria repeta coloritul și desenul reiat sau uni al tapetelor.
În încăperea principală o oglindă înaltă, de la podea până la plafon, reflecta tot interiorul: un pian, un scrin-secretaire (extrem de util în epoca corespondențelor și a jurnalelor intime), o sofa adâncă ale cărei brațe și spătar erau susținute de coloane, înconjurată de câteva fotolii temeinic lucrate. Tot în jurul sofalei se mai aflau scaune fie cu spătar ajurat (din lemn sculptat), fie tapițate.
O masă rotundă înconjurată de scaune era așezată de obicei în fața unei canapele. Câteodată, pentru a întrerupe rigiditatea unghiurilor pe care le formau pereții, se încorpora, într-un colț, o sofa cu mai multe locuri. Aceste sofale de colț au avut multă căutare și mai târziu.
Stilul, răspândit în toată țara, avea piese în culori sobre în nord și mai deschise în sud.
Birou Biedermeier
Interior în stilul Biedermeier
Peste tot, mobilierul avea
contururile mărginite cu bronzuri fine. Tapițeria cu o cromatică
închisă, uneori până la negru, este reiată la Viena și în toată partea
sudică a țării. Lemnul preferat: acajuul în nord, părul, nucul și altele
încă mai deschise în sud.
La Viena s-a lucrat mult mobilier încrustat cu alte esențe (de pildă cu acaju) și au existat și unele piese pictate.
Biedermeier-ul a degenerat în următoarele decenii din cauza amestecului de stiluri care i-a desființat simplitatea elegantă și confortabilă.
În expoziția de la Londra 1851, mobilierul german nu mai avea ținuta lui clasică. Unitatea se rupsese. Începuse eclectismul.
La Viena s-a lucrat mult mobilier încrustat cu alte esențe (de pildă cu acaju) și au existat și unele piese pictate.
Biedermeier-ul a degenerat în următoarele decenii din cauza amestecului de stiluri care i-a desființat simplitatea elegantă și confortabilă.
În expoziția de la Londra 1851, mobilierul german nu mai avea ținuta lui clasică. Unitatea se rupsese. Începuse eclectismul.
