PLOAIE
de Tudor Arghezi
N-am auzit-o, parcă, demult...
O ascult.
Nădușeala nopții curge pe geamuri.
Plouă-n golurile din ramuri.
Aș voi să găsesc o asemănare
Și caut în zgomote și murmure,
În viori, în naiuri și ghitare
Ecoul nedeslușit și turbure.
Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopți în fund,
Și din noapte-n noapte, nopțile urzite
Cern ploaia ca nisipul mărunt
Niște site.
Gândul, ajuns în flacăra lui de ploaie târzie,
Se face face palid și descrește ca o făclie.
Fereastra e cernită de un fag
De care-atârnă noaptea neagră, toată
ca un steag.
Nu-i șuierul săbiilor ce se ascut
Și-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bătaia inimii. Nu-i
Turnul și ornicul lui
În care timpul colinse.
E parcă sufletul tuturor oștilor învinse.
|
|
