APĂ DE PLOAIE
de Corneliu Chiorescu
Fulgii,din văzduh cu droaia
Stau să cadă nesfârşiţi,
Vântu-aţâţă vâlvătaia
De fluturi substituiţi!
Unu-ncolo,altu-ncoace,
De vânt sunt purtaţi în cercuri,
Roiul pleacă,dar se-ntoarce
Precum fluturii la becuri!
Unul curios aleargă,
Vrea să vadă cum e oare,
-I-a căzut o fată dragă
Din câte-s pe trotuare !-
Vrea să vadă ce-i iubirea,
Sentimentul pentru care
Şi-ar da chiar şi strălucirea
Cu aşa justificare...
N-a iubit,dar vrea să ştie
El plutind parcă alene,
Dorind musai să-ntârzie
Pe vreuna dintre gene.
Şi de-acolo să-i declare
Dragoste,ca toţi să vadă
Şi s-o ia cu el să zboare
Peste-ntinsuri cu zăpadă!
Cu-aroganţa lui enormă,
Epatând fără măsură,
A simţit cum se transformă
Într-o mică picătură!
S-a întors cum e natura,
În şuvoi de apă chioară,
Strigând cât îl ţine gura
Că-i topit după fecioară!
Nu ştiu dacă-i fantezistă
Întâmplarea cu pricina !
La fulgi dragostea există
Ca la oameni...bată-i vina!?
Dragostea există-n toate
Dar să nu uiţi de sorginte,
Nu sta mult când eşti de ghiaţă
Pe vreo geană prea fierbinte!
Şi morala-i să priceapă
Toată lumea,nu-i greoaie;
Când eşti zămislit din apă
Poate fi chiar şi...de ploaie!
|
|
