EU ȘI FLORILE
de Elena Oprică
M-am obişnuit să plâng
Cu lacrimi stoarse dintr-un gând,
Ascunsă-n colţul din grădină
Unde şi florile suspină...
Şi plâng şi mor câte puţin
Dar lacrima nu-i mare chin
Şi nici de moarte nu mă tem
Ci doar că-n vise te tot chem !
-Să nu mă spuneţi, florilor
Că ştiţi şi voi cum e cu dor,
Când vine iarna peste voi,
Visaţi la vară, soare, ploi...!
Să-mi fiţi surate-n suferinţă
Şi-am să vă-ngrijesc cu credintă :
Am să vă ud şi-am să vă sap
În primăveri, cu mare drag !
Mă ascultară trandafirii,
Nemairănindu-mă cu spinii,
Mă ascultară crizanteme
Şi înfloriră-n scurtă vreme.
Cu florile am "convenit",
Din plâns, încă nu m-am oprit...
Şi-am să te chem mai bine-n gând,
Să-mi curgă lacrima-n cuvânt...
|
|
