VIAȚA ÎN ''BIS''
de Elena Oprică
Viaţa mea dura-va
Cât scena mi-e deschisă
Cât voi simţi mirosul
De veche recuzită
Cât voi merge la teatru
Prin ploaie alergând
S-ajung cam pe la patru
Degrabă să mă schimb...
Şi-apoi când vine seara
Magia s-o trăiesc...
Ridică-se cortina
Şi visu-mi împlinesc!
Câte puţin ,prin roluri
Ce-n viaţă am jucat,
Am mai murit în mine
Dar am şi înviat...
De n-am cumva de lucru
Mi-e rău, mă veştejesc
Şi locul printre semeni
Parcă nu-l mai găsesc
Iar de e frig afară
Şi-n casă tot frig am,
Aplauze şi bis-uri
Îmi suflă cald în geam
De-aşa căldură mare
Ce-n suflet eu adun
Nu-mi mai trebuiesc "jaruri"
Să mă sufoc în fum...
Din când în când pe scenă Mai simt şi o durere Căci văd feţe pierdute În mare de tăcere... Când scene de iubire În rol interpretez Unii stau în uimire De parcă-i ruşinez !? Prin falsa lor pudoare Asta-i incomodează Dar ei, frustraţi, prin roluri pe alţi interpretează Mi-e milă şi mi-e teamă Pentru vieţile lor De-aş avea o putere Le-aş da suflet de-actor Să simtă toţi ca mine, Iubire,suferinţă Să se dedice lumii Să plângă de dorinţă...
Viaţa mea dura-va Cât teatrul mi-e deschis Când va cădea cortina Voi aştepta un bis...!
|
|