FLOAREA DE CACTUS

              

AFORISME DE GEORGE BERNARD SHAW

 

Orice trăiește este mai bun decât orice lucru care pretinde doar a fi în viață.

                                                                           
În lumea aceasta există întotdeauna pericol pentru cei ce se tem de el.

                                                                                                

Viața nu merită trăită dacă îți faci griji pentru confort. Confortul face iarna o tortură, primăvara o boală, vara o apăsare și toamna doar o păsuire.

Viața îi nivelează pe toți oamenii; moartea îl relevă pe cel aminent.

                                                                        

Mens sana in corpore sano este o maximă prostească. Corpul sănătos este produsul unei minți sănătoase.

Tinerețea, căreia i se iartă totul, nu iartă nimic; vârstei, care își iartă totul, nu i se iartă nimic.

 

Un bărbat trebuie să aibă o femeie pentru a-l împiedica să se gândească prea mult la femei în general.

                                                                             

Femeia despre care se presupune că are o mie de amanți rar are unul, în timp ce femeia animalică, lipsită de grație și stupidă are zeci de amanți.

                                                                             

Nu există o modalitate corectă de a părăsi pe cineva. Părăsirea nu este corectă prin ea însăși.

Dragostea este un lucru simplu și profund: este un fapt de viață și nu o iluzie.

Nimic din ceea ce este omenesc nu este suficient de bun pentru a fi iubit. Orice ființă umană are însă o anumită capacitate de a iubi.

Dragostea înfrumusețează toate ideile și justifică toate obrăzniciile.

Singurul om cu care nu trebuie să te căsătorești este cel pe care îl iubești, căci va face o sclavă totală din tine.

Oamenii se căsătoresc pentru a avea companie, nu pentru depravare.

                                                                           

Femeile nu se căsătoresc întotdeauna spre a fi fericite. Ele se căsătoresc adesea pentru a fi femei măritate și nu domnișoare.

Pentru o femeie fără avere sau fără vreun talent comercializabil, un soț este mult mai necesar decât un stăpân unui câine.

Oamenii cu inima slabă sunt tiranii vieții de familie.

                                                                            

Conștiința unui lucru nu înseamnă cunoașterea lui: dacă ar fi așa, peștii ar ști mai mult despre mare decât geografii și naturaliștii.

O minune este un lucru imposibil care, cu toate acestea, este posibil.

                                                                          

În afara gândului, nimic nu rămâne frumos și interesant, căci gândul este viață.

                                                                          

Ne fac înțelepți nu amintirile trecutului nostru, ci responsabilitățile viitorului.

Oamenii sunt înțelepți nu în proporție cu experineța lor, ci în proporție cu capacitatea lor de experiență.

Merită întodeauna să faci un lucru greșit ca să descoperi cum să nu-l faci, ceea ce constituie un important pas înainte în descrierea modului cum trebuie făcut.

                                                                            

Orice vis poate fi transpus în viață de către cei care sunt destul de puternici pentru a crede în el.

 

                                Schițele aparțin pictorului Paul  César Helleu


                                

IMNUL FRUMUSEȚII INTELECTUALE - de P.B. Shelley

Cumplita umbră-a unei nevăzute
Puteri, plutește printre noi.Ne pare
Că bântuie cu aripile-i ușoare
A noastră lume - vânturi neștiute
Cutreierând din floare-n floare, mute
Ca razele de lună după munți.
Spre inimile noastre-și face punți,
Cu armonii și colorit de seară,
Ca negurile pe sub cer întinse,
Ca amintirea unei muzici stinse,
Sau ca un lucru cu atât mai drag
Cu cât nu-i taina-i dată în vileag.





Unde te-ai dus, o duh al Frumuseții
Care, cu mândrele-ți culori sfințești
Orișice gâns sau forme omenești ?
De ce lași pradă golului și ceții
Această vale-a plângerii, a vieții ?
De ce nu-și țese veșnic bunul soare
Înaltul curcubeu peste izvozre ?
De ce se stinge tot ce îndrăgești ?
De ce visare, temeri, nașteri, moarte
Aruncă peste lume o neagră noapte ?
De ce urăște omul când iubește ?
De ce când speră, deznădăjduiește ?




Poeții și-nțelepții n-au primit
Nicicând din cer răspuns la întrebare
De aceea ”Demon”, ”Ceruri”, ”Arătare”
Sunt vorbe goale-n care-i oglindit
Zadarnicul lor chin neisprăvit
Sărmane vrăji, cu care nu putem
Să auzim ceva sau să vedem
Fără-ndoială, nu la întâmplare
Doar strălucirea-ți - ca pe culmi o ceață
Sau ca un cântec care prinde viață
Pe-o harfă ută, când adie-un vânt,
Dă vieții noastre adevăr și-avânt.




Nădejde, dragoste, mândrie - iată
Se spulberă asemeni unor nori
Și reapar. Am fi nemuritori
De-ai zăbovi în noi, chiar neaflată
O, sol al patimilor care cresc
În ochii-acelora ce se iubesc,
Tu care ne hrănești al minții sbor
Cum umbra - focul stins - o, nu pleca
La fel cum a venit și umbra ta
Rămâi, chiar dacă nu, tot pe potriva
Nădejdilor și vieții, moartea fi-va.





Când eram mic, umblam după stafii
Trăceam speriat prin încăperi ciudate,
Prin grote și castele ruinate
Sau prin păduri, în nopțile târzii
Nădăjduind cu morții a vorbi.
Rosteam acele vorbe otrăvite
Cu care ne-au fost mințile hrănite,
Dar vorbele-au rămas neascultate,
Și, cum visam la viața care crește
Deodată umbra ta mi-a răsărit
Și am țipat atuncea fericit.





Jurat-am să-mi închin viața - ție
Și mi-am îndeplinit ăst jurământ.
Cu ochii plânși și inima bătând,
Chem duhurile orelor - o mie
Ce mi-au ținut prin nopți tovărășie
La vis, învățătură sau iubire.
Da, ele știu că nici o fericire
Nu s-a aprins în sufletu-mi flămând
Fără-a avea nădejdea că-ntr-o zi
Tu omenirea o vei desrobi,
Dându-i, o Frumusețe suverană
Tot ce nu poate spune vorba-mi vană





E ziua mai solemnă și mai clară
Când a trecut amiaza. Armonioasă
E toamna. Bolta pare mătăsoasă,
Cu-o strălucire neștiută-n vară,
Și nefiresc de limpede, ușoară !
O, fie ca puterea-ți ce, cândva
A coborât peste copilăria mea
Cu adevărul firii luminoase,
Să lumineze calea, înainte
Aceluia ce te-a iubit fierbinte
Și care a-nvățat să se cunoască
Și-ntreaga omenire s-o iubească.