JuliaZisman(sauYuliyaZisman),s-a născut în 1961la Celiabinsk,Rusia - ea esteunpictorrus-israelian .
Am să specific aici că Julia esteo persoană cu handicapatșieste legată de scaunul ei cu rotilepe viață
- dar am specificat asta în mod admirativ și ca o încurajare pentru
toți oamenii care într-un moment sau altul al vieții lor, au avut o
cumpănă și s-au descurajat.
Julia Zisman a absolvitsecțiaPictura ( pictură de șevalet și grafică) - Academia Rusăde Arte dinMoscova.
În prezent, eatrăiește înHaifa,Israel și esteunmembru alUniuniiArtiștilor Plasticidin Israel din 1991.
Multedin operele salese află încolecțiiparticularedin SUA,Italia,Franța,Germania,Rusia și Israel.
În valul de imperialism care străbate lumea, denumirea
de state mici a ajuns aproape un termen de batjocură pe care trebuie
să-l primească neapărat, cu umilință, toate formațiunile politice care
nu cuprind o populație trecând peste patruzeci, cincizeci de milioane.
Aceste nenorocite state mici, care mai bine nu s-ar fi născut decât să
fie batjocura lumii, n-ar avea decât alegerea între o lichidare în mâna
celui mai interesat, ca acea formațiune ceho-slovacă, al cării nume
reapare odată cu planul de reîntoarcere în Europa a d-lui Beneș, între
suprimarea totală în douăzeci și patru de ore a execuției cu mașina și
între lâncezire supt un „protectorat” unit cu ocupația militară.
A le judeca astfel este a face confuzia pe care o voi exemplifica prin
termini împrumutați chiar acestor mașinării moderne, între caroserie și
motor.
Caroseria se poate mări prin cârpelile anexiunilor fulgerătoare și se
adaugă astfel deosebite elemente care nu pot să ție împreună, numai
pentru ca mașina să fie grozavă, chiar dacă aceasta aduce o cheltuială
mai mare de ulei la acest monsruos Behemoth biblic.
Dar puterea nu stă în aceste piese aduse cu sau fără voie a sta
împreună pentru ca fiecare să tragă apoi în altă parte: ea stă în motor.
Și motorul cel mai puternic poate sta în conștiința de sine, exagerată
tocmai prin jignirile ce sufere și nedreptățile ce i se fac, a statului
mic.
NICOLAE IORGA
„Neamul românesc”
anul XXXIV, nr. 226 din 12 octombrie 1939, p.1
Când tu vei fi bătrână, căruntă, somnoroasă, Când, moțăind la vatră, vei lua această carte Și vei ceti alene și vei visa departe De ochii tăi de odată, cu umbra-ntunecoasă
Și, cum iubir-atâția o grație voioasă Și frumusețea mândră-a nesigurei iubiri, Ci n-a fost decât unul sorbindu-ți din priviri Un suflet tot pe drumuri, în fața-ți schimbăcioasă,
Atuncea, spre jăratec obrazul tău plecând, Șoptește, cu tristeță ușoară, cum s-a dus Și peste munții înșiși, zburând mai sus, mai sus, Spre roiul de lumină al stelelor cătând
Reapare, în forma cea mai crudă, vechea teorie
că statele mici n-au dreptul la independență, că ele cad în „spații
vitale” și se pot mărgeni pe hartă, ca să se știe în al căruia din
statele mari trebuie să cadă.
Și nu numai aceia cari sunt insultați în mândria lor legitimă și
amenințați în dreptul lor de a exista trebuie să respingă cu indignare
această tăgăduire grosolană.
Se putea vorbi așa pe vremea când un
stat era numai o întâmplătoare legătură de teritorii și de grupe
omenești care se puteau distruge sau preface după plac.
Dar, după biruința principiului național, statele, cât de mici, sunt națiuni.
IAR NAȚIUNILE SUNT O FORMĂ ORGANICĂ A UMANITĂȚII.
Nicio metodă nu le poate nimici, cum ele nu sunt rezultate din exercițiul niciunei metode. Ele sunt „născute, iar nu făcute”.
Și de aceia ele vor asista, de sigur, la meritata pedeapsă a apăsătorilor.
Nicolae Iorga
„Neamul românesc”
anul xxxiv, nr.199 din 9 septembrie 1939, p.1