marți, 9 aprilie 2013

PERCY BYSSHE SHELLEY - POEZII



0_4c810_f3251409_L.jpg (409x86, 35Kb)






LUI WILLIAM  SHELLEY

Talazurile mării lovesc mereu în plajă
Și barca e plăpândă.
E neagră marea. Norii îi stau la capăt, strajă
Furtuna stă la pândă.
Copil iubit, hai, vino cu mine de îndată
Deși acum, e marea atât de sbuciumată,
Și vântul slobod. Haide să mergem de aici.
Altminteri sclavii legii, neghiobi, mi te-or răpi,


Cum ți-au răpit și sora și fratele cel drag,
Smulgându-i de la tine;
Secatu-le-au surâsul și-al lacrimei șirag,
Sfințite pentru mine.
Din fragedă pruncie robiți unei pustii
Și sângeroase cauze, ei ne vor pomeni
Cu blesteme, pe mine, pe tine, pe-a ta mamă,
Fiindcă suntem liberi și creștem fără teamă.


Copil iubit, hai, vino, un alt copil, o soră
De-a ta, a adormit,
Aproape de-a ta mamă veghind în greaua oră,
Vei fi mai fericit,
Și îi vei da și mamei această fericire
Vei crește sub priveghiu-i de darnică iubire
Și-n depărtata țară, în minunatul loc
Ea îți va fi o bună tovarășă de joc.


Nu te speria, tiranii nu vor domni în veci,
Nici preoții credinței
Strâmbe. Ei stau pe malul acelei ape reci
Pe care-au pus pecetea neființei
Și care-și trage hrana din mii de văi adânci,
Umflându-se năpraznic, cu spume mari la stânci;
Le văd plutind pe apa aceasta - sceptre, săbii,
Ca pe talazul vremii - schelete de corăbii.


Copile drag, nu plânge. Stai colo, liniștit.
Te temi de-aceste ape
Sălbatece, pe care, cu barca am pornit ?
Stai între mama ta, și tatăl tău, aproape
Noi știm ce e furtuna care te înspăimântă
Cu toată grozăvia cu care se-nveșmântă,
E mai puțin haină ca scavii care-au fost
Trimiși să ne-urmărească pe-al mării adăpost.


Această oră fi-va în amintirea ta
Un vis demult uitat.
Curând în aurita Italie vom sta,
Sau în străvechea Grecie - tărâmul minunat
Al oamenilor liberi. Atunci te-oi învăța
Cum să vorbești acestor eroi pe limba lor,
Și plămădi-voi mintea și sufletu-ți ușor
La flacăra științei grecești, ca să te pot
Reboteza c-un nume de vajnic patriot.
(Postumă )



0_4c810_f3251409_L.jpg (409x86, 35Kb)



LORDULUI CANCELAR

Blestemul țării tale te apasă,
Cap otrăvit al fiarei ce sfâșie
Al patriei noastre piept. Hidoasă
Și cruntă mască-a Groazei încă vie !


Blestemul țării tale nu-ți dă pace.
Justiția-i pusă la mezat. Minciuna
Domnește. Aurul furat se face
Tăios ca fulgerul, vestind furtuna.


Și-n timp ce-ncetul înger sigur, care
E-atent mereu la semnele schimbării
A-naltelor porunci executare
O-amână, dându-ți timp, spre jalea țării,


Să-ți stea pe suflet ca o buturugă
Blestemul tatălui, nădejdea fiicei,
Iar amândoi, ca o cruntă glugă
Să te doboare cu povara fricei.


Eu te blestem cu dragostea-mi de tată,
Cu vechi nădejdi pierdute prea târziu,
Cu simțăminte care niciodată
N-au tresărit în sufletu-ți pustiu;


Cu-acele zâmbete copilărești
Ce luminau o rece încăpere,
Când noaptea se lăsa, cu grele vești
De întuneric aprig și durere;


Cu-acea vorbire tânără și pură
Pe care un părinte se gândea
S-o dăruiască-n chip de-nvățătură -
Rușine ție ce-ai lovit în ea !


Cu-ntreg tabloul vieții fericite
A pruncilor - aceste flori plăpânde -
Mâhnire și-ncântare - împletite,
Izvor de temeri și nădejdi arzânde;


Cu zilele care se trec în silă
Sub privegherea unui mercenar,
Copii nenorociți, vă plâng de milă !
Vi-e traiul de orfani - și mai amar !


Cu-acea fățarnicie ce pândește
Buzele lor - ca o otravă - floarea.
Cu-ntunecatul crez ce le umbrește
Din leagăn până la mormânt - cărarea.


Cu grozăvia Iadului tău crunt,
Cu-ntregul chin și-ntreaga nebunie
A-nșelăciunii tale-acest mărunt
Nisip - puterii tale temelie;


Cu ura și cu poftele-ți meschine
Cu setea ta de lacrimi și bănet
Cu-nșelăciunea - veșnic lângă tine
Și vechile-ți deprinderi de valet;


Cu rânjetul și zâmbetul umil,
Cu șiretenia ta cruntă fiară,
Cu lacrimile-ți mari, de crocodil,
Aceste pietre crâncene de moară;


Cu ura și disprețul ce ucid
Într-un părinte flacăra iubirii;
Cu ticăloasa mână ce-a-ndrăznit
Să se atingă de hotarul firii;


Cu desnădejdea tatălui strigând:
„Copiii mei azi nu mai sunt ai mei.
Le curge-n vine-același sânge, blând,
Dar sufletul tiranului e-n ei !”


O, sclavule, te blestem ! De-ai putea
Să stingi Infernul agățat de tine,
Acest blestem ți-ar binecuvânta
Mormântul meritat. Rămâi cu bine !

(Postumă)

___________

Este vorba de John Scott Eldon (1751 - 1838) - „lord cancelar” adică șeful suprem al Justiției din Anglia. Eldon a decis despărțirea de poet a celor doi copii ai lui Shelley cu Harriet.




0_4c810_f3251409_L.jpg (409x86, 35Kb)





LUI WORDSWORTH

Poet al Firii, tu ai plâns știind
Că-s lucruri care pier: copilăria,
Prietenia, dragostea mijind -
Lăsându-ți vie doar melancolia.
Te înțeleg. Dar numai eu jelesc
O pierdere, simțită și de tine:
Erai o stea ce lumina firesc
O barcă firavă prin nopți haine.
Stăteai ca stânca prinsă-n înălțimi
Deasupra oarbei, crâncenei mulțimi:
Cântai pe-atunci, în demnă sărăcie
Despre-adevăr și despre liberstate.
Trădându-le, îmi lași mâhnirea vie
De-a fi-ncetat a fii acestea toate.



0_4c810_f3251409_L.jpg (409x86, 35Kb)






CÂNTEC PENTRU FII ANGLIEI


Fii ai Angliei, de ce oare
Trageți brazda pe ogoare
De stăpân, cu gea migală
De ce-i faceți strai de gală ?


La ce bun să-i îngrijiți
Până crapă, buhăiți,
Pe-acești trântori ce vă iau
Viața, sângele vi-l beau ?


De ce, harnice albine,
Făuriți lanțuri haine
Și harapnice și arme
Ca ăst trântori să vă sfarme ?


Aveți hrană, adăpost
Tihnă, dragoste, vreun rost ?
Ce primiți pentru această
Trudă crâncenă a voastră ?


Rodul, altul vi-l culege
Ce găsiți, altul și-alege
Haina ce-o croiți o-mbracă
Altul, - arma vi-o înșfacă.


Semănați, dar nu-l lăsați
Pe tiran la rod. Lucrați.
Stra dar nu pentru ciocoi;
Faceți arme - pentru voi !


Stați în pivnițe, puzderii
Ca-n palat să stea boierii.
Lanțurile ce vă leagă
Din oțelul vost' se-ncheagă.


Cu uneltele vă faceți
Singuri groapa-n care zaceți
Voi vă țeseți giulgiul, când
Anglia vă e mormânt.


0_4c810_f3251409_L.jpg (409x86, 35Kb)



REPUBLICANILOR DIN AMERICA DE NORD

Fraților ! Sunt între noi
Valuri'nalte, vânturi grele.
Totuși eu vă văd pe voi,
Vă văd mândrele drapele
Ale libertății sfinte;
Simt cum bat, peste morminte,
Inimile de eroi
Care luptă înainte
Vă aud spunând, departe:
„Libertate vrem, sau moarte !”


Spuneți tare, să se știe !
Orice sclav îngenunchiat
Să se-nalțe-n omenie,
De cătușe liberat.
Iar semențele conace
Și bordeiele sărace
Peste tot, să nu mai fie !
Neagra vieții carapace
Să se spulbere ca ceața
Când pătrunde dimineața.
Cotopaxi ! Ca un tunet
Printre piscuri răsunând
Să pătrundă acest sunet
Până-n văi, înseninând.
Tu, Ocean ne-nduplecat
Care scalzi un țărm brumat
Unde oamenii, veghind,
Pe monarh l-au blestemat, -
Valurile-ți sbuciumate
Vin cu vești de libertate.
(1812)

_________

Poemul este dedicat Revoluției din Mexic, revoluție care a fost înnăbușită de colonialiștii spanioli în 1810



Море разбушевалось...


0_4c810_f3251409_L.jpg (409x86, 35Kb)






Un comentariu :