De când a căzut peste mine o stea,
am o rană cu floare la umărul stâng,
o frunză uscată înfășura inima mea
și venele ca niște bretele interioare mă strâng.
Alergam după o bicicletă sălbatecă,
fenomenele cosmice nu mă interesau,
îmi spuneam încurajându-mă poate că
lupii-ndrazneala să-adulmece n-au.
Liniștit, alergam liniștit
după o bicicletă sălbatecă.
M-a lovit drept în umăr, căzând m-a lovit
steaua aceea romantică.
Nicăieri n-a mai fost cum era,
vulturii zburau cu aripi de gresie
peste rana care darnic se deschidea,
floarea n-avea nici o impresie.
Glasul meu s-a întors către mine, și azi
sună-n mine ca doar eu să-l aud.
Ploile cosmice cad peste brazi,
sufletu-mi este rece si ud.
