EU TE-AM IUBIT...
de A.S. Pușkin
Eu te-am iubit și poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici neliniște și nici tristețe
Ea nu îți va mai da, așa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubita
Așa adînc, așa gingaș cum te-am iubit.
DE DRAGOSTE
de Alexandru Andrițoiu
O, mai cu seamă seara te iubesc,
când lucrurile par nedeslușite,
când porțile se-nchid c-un ritm firesc
și iederea începe să palpite,
când arborii-s mai tainici și mai mari
și când se-aud fântânele mai bine,
îmbucură-mă ! Fie să apari,
chiar de vei trece-n oră fără mine.
Arată-mi-te iarași respirând
ca apele de lună îmbiate.
Un strop de mări în ochi mi s-a
căci mari și lacrimi sunt, la fel, sărate.
Adu-ți aminte de un biet dactil,
de un fragment fragil de poezie
pe care ți l-am strecurat, subtil,
pe un pătrat lunatic de hârtie.
E seara dulce ca un elixir
și arborii par turnuri lungi de pace,
iar cerul, ca hladima de emir,
mai strălucește, vrând să ne împace.
O, mai cu seamă seara te iubesc,
femeie, ce-ai rămas, în ani, departe.
Citesc și ma citești, și te citesc,
și-mi stai ca semnul de mătase-n carte.
CUPLU
de Ana Blandiana
Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări
Şi nimeni nu îndrăzneşte să
locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai
duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent,
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.
SONETUL XLIII
de Elisabeth Browning
Cum te iubesc? Să-ncerc o-nșiruire.
Adânc și larg și-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre grație, spre tot, spre nesfârșire.
Și te iubesc cu zilnica iubire,
În pașnic fel, în zori, pe scăpătate -
Și slobod, cum te lupți pentru dreptate,
Curat, așa cum fugi de lingușire.
Și te iubesc cu patima avută
În vechi dureri și cu credința care
Părea, cu sfinți copilărești, pierdută.
Și te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viața mea! - și Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte și mai tare.
