- Mami, vreau să-ți reamintesc, înainte de a începe povestea, că neapărat trebuie să fie cu monștri, vrăjitoare, balauri, că altfel ar fi plictisitoare !
- Sigur, dragule, dar sper că nu vrei cu toate deodată și fără Făt-Frumos !
- Ah, nu, măcar cu unii dintre monștri, și neapărat cu Făt-Frumos !
- Bine, atunci ne-am înțeles, iar la sfârșit, am pregătit și un desert.
- Ok, mami, sunt ochi și urechi.
... Era odată ca niciodată, demult, încât nici cu mintea nu gândești, cât de demult, un regișor într-o țărișoară. Regele nu era nici prea puternic, dar nici slab, iar țara lui nu era nici foarte mare, nici foarte mică. Și avea el o fată – prințesa Margareta – nici foarte frumoasă, dar nici urâtă, care i-a spus tatălui ei de mică:
- Înălțimea ta, tati, mie ori mi-l vei da de soț pe Făt-Frumos, ori voi rămâne singură și voi conduce împărăția !
Regele râsese, crezând că e o toană de-a copilei, dar când fata a crescut și a ajuns la vremea măritișului, i-a reamintit acestuia dorința ei.
- Nu încerca să-mi prezinți prinți și fii de boieri, că e inutil, a adăugat ea. Ori e Făt-Frumos, ori nimeni !
Mama ei, regina, a fost chemată de urgență să modereze situația. A urmat o discuție pe tema căsătoriei unei prințese și a ascultării de părinți și de sfatul bătrânilor.
- Gândește-te, Făt-Frumos este doar o legendă, cum să mai trăiască în timpurile noastre? a început mama.
- Mmm..., văd că ai deschis evantaiul și-ți faci vânt când nici măcar călduț nu este. Înseamnă că nu-mi spui totul, înălțimea ta, mami. Te rooog... Știi că te iubesc și te-am ascultat mereu. Ce este despre Făt-Frumos și nu vrei să-mi spuneți? ...Poate credeți că nu sunt destul de frumoasă și de bogată pentru el ? (Atunci chipul prințesei se întristă puțin).
- Bine, fata mea, îți voi spune întregul adevăr, după cum dorești. Nu știm dacă Făt-Frumos mai poartă acest nume. Poate are unul mai obișnuit. Nu știm nici dacă e bogat sau frumos, ori înțelept. Se aude, însă, că ar fi un voinic la Soare Răsare, care s-a luptat vitejește cu vrăjitoarea Spaimei și a învins-o. Poate el o fi, poate nu...
- Atunci, cum putem afla ? Nu poate trimite înălțimea sa tati cercetați de la palat, să afle ? se îngrijoră fata.
- Draga mea, putem afla despre acest voinic, dar sigur nu-l cheamă Făt-Frumos, că s-ar fi auzit. Singura care ne-ar putea spune ceva este bunica ta, cea mai înțeleaptă persoană din regat.
- Atunci așa să facem, înălțimile voastre tati și mami, să mergem la domnia sa buni! Să mergem chiar azi !
Pe dată pregătiră caleașca regală și întreaga familie se duse la vechiul palat, unde locuia buni. Era la vremea ceaiului, pe o terasă năpădită de iasomie și trandafiri albi. De mult nu o mai vizitaseră. Pe vremea aceea bunicile nu purtau ochelari. Domnia sa buni învățase să se bucure de fiecare rază de soare și cunoștea tot ce se întâmplă în regat. Uneori gătea tortul regal cu alune de pădure. Ca... acum.
- Bine ați venit, dragi domniile voastre, îi întâmpină ea, senină. Ce gând vă aduce pe la mine ?
- Îți dorim multă sănătate și înțelepciune, îi ură familia regelui. Am venit pentru sfat, cu fata noastră... care e de măritat. Iar ea numai cu Făt-Frumos vrea, morțiș. Ce să facem ? Că nici nu știm dacă mai este pe undeva vreun urmaș de-al lui..., mărturisi regele.
Bătrâna sorbi din ceai și-i pofti și pe ei alături, la o felie de tort.
- Ehei..., gândul fetei e bun și există un nepot al lui Făt-Frumos, pe nume Marin. Nu e voinicul din Soare Răsare. Nu e cunoscut de prea multă lume, deși e prinț, în nord. Și nu știu dacă-i e gândul la însurat sau nu. Domnița mea, adăugă bătrâna, va trebui să te rogi și să-L lași pe Dumnezeu să hotărască. Iată ce vă sfătuiesc eu: dați sfară în țară și până la marginile regatelor că Marga noastră așteaptă pețitorii.. Trimiteți la curțile mari portretul dânsei, întocmai. Să vorbească însă crainicii și de bunele purtări ale fetei și de priceperea ei în toate. Nu spuneți nimic de zestre, să vedeți, ce prinți vor veni la Marele Bal, ce boieri, ce cavaleri. Și veți ști care este cel potrivit, întrucât el va aduce fetei în dar... floarea dragostei. Dacă va fi el Marin Făt-Frumos sau nu, nu știu...
- Este înțelept sfatul domniei tale și mulțumim pentru toate. Sperăm că și fata noastră se va mulțumi acum, cu acest sfat !
Margareta clipi spre aprobare. Dar gândul ei era acum: unde și cine o fi Marin? Se hotărî ca peste jumătate de an să aibă loc Marele Bal și se trimiseră vestitorii. În scurt timp circula același zvon peste tot: O ciudățenie, o prințesă mai puțin frumoasă decât altele... Ce dacă e pricepută, dacă nici măcar zestrea n-o salvează ?
Puțini dintre prinții cei mari au fost interesați de Marele Bal. Câțiva prințișori și boieri au acceptat invitația mai mult pentru a întreține relațiile amicale cu regele și din curiozitate. Niciunul n-a simțit că i-ar putea bate inima numai pentru prințesa Margareta.
Regele, tatăl fetei, cunoștea de acum și el zvonurile și răspunsul la invitația sa. La fel și regina. Puțin îngrijorați, au întețit rugăciunile spre Dumnezeu și Maica Sa. La fel și fata. Despre Marin Făt-Frumos, nicio veste. A doua zi era Marele Bal.
Margareta își pregătise o rochie simplă, dar care strălucea ca luna. Alături de părinții ei, primea invitații și cadourile fiecăruia. Bijuterii, stofe scumpe se adunau la picioarele ei. Prințișorii veniseră. O priveau pe prințesă cu bunăvoință. Așa, intimidată și sclipitoare, cu coronița ei, era mai frumoasă decât în portret. Avea privirea liniștită și adâncă. Dar niciunul dintre ei nu-i adusese nimic care să poată fi numit floarea dragostei.
Balul a început. La fel și dansul. Margareta a profitat de agitație și s-a retras în camera ei, gândindu-se: Oare nu mi-a venit vremea de măritiș ? Doamne, niciun prinț nu mi s-a părut deosebit și niciun cadou nu avea în el ceva care să-mi tresalte inima. Și apoi, cine o fi Marin ? Cum mă pot gândi la cineva pe care nici nu-l cunosc ? se frământa ea.
Îngrijorată, regina veni s-o cheme. Trebuia să danseze, prinții o așteptau. Avea ea pasul ușor ca o pasăre? Era grațioasă? Ei voiau să vadă.
Prințesa zâmbi trist. Pentru prima dată i se păru greu să fie prințesă. La sfârșitul balului trebuia să-și aleagă mirele. Pe cine ???
Ea intră în sala de dans. Fu invitată, pe rând, de toți. Fu și grațioasă, și ușoară ca un fluture. Dar, cumva, lumina din ochi îi pierise și prinții nu o mai găsiră la fel de frumoasă. “O fi bolnavă”, se gândeau ei.
În sală venise între timp și bătrâna regină, cu un zâmbet misterios. Își urmări nepoata. Îi înțelegea zbuciumul. După ce văzu că a dansat cu toți prinții, trimise o slujnică să o cheme la ea.
- Ei, ai primit darul așteptat ? Ți-a tresărit inima, fetiță dragă ? o întrebă ea.
- Of, domnia ta, buni, nu, nu și nu. Și nu știu ce să fac. În scurt timp se încheie balul...
- Ei, ia privește tu pe fereastră. Mai este un cavaler venit. El nu a intrat, nu s-a prezentat, dar nu ți-a adus, însă are o vorbă pentru tine. M-a rugat pe mine să ți-o spun...
- Grăbește-te, domnia ta, buni, spune, spune! tresăltă prințesa.
- Uite, e chiar Marin. A primit și el invitația, și portretul. Spune că darul pentru tine e la palatul lui, în împărăția tatălui său. E floarea crescută de el într-o grădină, cu dragoste, și care va înflori numai dacă mergând tu acolo, atingând-o, te dovedești tu cea potrivită pentru el. Spune că și alte prințese au încercat, dar floarea nu a înflorit. De aceea își cere iertare Marin că nu s-a prezentat. Te întreabă, dacă vei merge să încerci, s-o atingi ?
- Ah, da, da, voi merge, chiar acum voi merge ! exclamă fata, fără a mai sta pe gânduri.
Eh..., să nu mai lungesc vorba, n-a fost cu supărare pentru nimeni că ciudata prințesă a dispărut înainte de sfârșitul balului, alături de Marin și a plecat spre nord, în împărăția vecină. Marin era un tânăr liniștit, care nu avusese timp să-și arate pregătirea militară în războaie. Înainte să moară, mama lui îi lăsase sămânța florii celei minunate și-i zisese să o planteze în grădină.
- E de la bunicul tău, Făt-Frumos. Floarea asta te va ajuta să-ți găsești mireasa, când eu n-oi mai fi. Să o îngrijești și să mă pomenești. Ea nu va înflori decât dacă acea fată – prințesă sau nu – care o va atinge, e demnă să-ți fie soție.
Marin respectase cu sfințenie dorința mamei. Uneori se gândea și el: poate nu mi-e potrivită niciuna. Dacă nu se va deschide niciodată ? Dar nu se îngrijora. Își amintea chipul mamei și era convins că ea îl ocrotește, de sus. Din când în când mai făcea câteo încercare. Acum auzise de Margareta. Nu era cea mai frumoasă prințesă pe care o cunoscuse. Dar avea o lumină în priviri...
Fata ajunse la palatul lui Marin la miezul nopții. Au fost invitați înăuntru, pe dată, iar în zori de zi, până să apară Marin, prințesa era în grădină. Înțelese imediat care era floarea. Un boboc înalt, între alte floricele mici. Ea păși ușor și îl atinse. Apoi se retrase. Floarea se scutură ușor, începu să lumineze și să se desfacă. Era încântătoare. Margareta începu să râdă... iar în spatele ei râdea Marin.
...Cred că știi cum se încheie o poveste. A urmat o nuntă, dar și unirea a două împărății. Floarea dragostei a rămas până azi neveștejită și pentru fiecare generație de prințișori din neamul lui Făt-Frumos a mai făcut un boboc...
Și-am încălecat pe-o floare
și v-am spus o poveste de culcare !
