BUNUL OM ASPRU
Atâta ură s-a adunat până la sălbăticia care i-a pus capăt vieții asupra acelui care înainte de cincizeci de ani ajunsese printr-un noroc fără pereche, dar și prin însușiri cu totul neobișnuite, să conducă un Ministeriu de restabilire a ordinii interne și de salvare a intereselor României în afară.
Cei cari l-au urmărit cu o neiertătoare patimă, cunosc numai pe ministrul de curaj care mergea până la cutezanță, luând asupra sa acte care nu sunt a se judeca astăzi, și aici, dar ei nu și-au putut închipui ce era în intimitate omul.
Împrejurările, foarte schimbătoare, într-o epocă de continue crize, care schimbă în fiecare moment situația ori cui în viața publică, m-au făcut să cunosc, după omul de partid, care aducea bună creștere și loialitate, pe ministrul de Interne impus de Goga și el a avut nevoie, nu odată, de acele sfaturi pentru care se cere o anume vrâstă. Vicisitudinile au determinat la dânsul schimbări de atitudine care mi l-au făcut, pentru câtva timp un adversar, dar atitudinea lui față de nenorocirea internațională de astăzi mi l-a apropiat de două ori.
Și l-am regăsit dăunăzi de o înduioșătoare bunătate sufletească de care am fost mișcat adânc.
Și mă simt dator s-o înfățișez conștiințelor care judecă altfel decât mine.
sursă:
„Neamul românesc”,
anul XXXIV, nr.212 din 26 sept. 1939
(art. se referă la Armand Călinescu)
RUGĂCIUNE
O, Doamne, tu ce n-ai un nume
Și n-ai ales vre-un loc pe lume,
Tu ce nu vezi, n-auzi ca noi,
Să ne fii pavăză-n nevoi;
Tu care nu poți să primești
Chip și podoabe omenești
Și care-n veci nu ai vorbit
Nici la profeți cu grai vrăjit;
Tu cărui orice rugăciune
Nimica nou nu poate spune,
Căci tot ce-n noi ar fi un dor
La Tine stă săvârșitor;
Tu căruia nu se cuvine
Să fac ceva afar-de tine,
Căci toate cele-n Tine sunt
Cu-același rost etern și sfânt,
Nu-mi da nimic ce n-am avut,
Nu mă ținea mereu supt scut,
Ci-n tot ce eu aș mai tenta
Să vie-mpărăția Ta !
16 noiembrie 1939
Și n-ai ales vre-un loc pe lume,
Tu ce nu vezi, n-auzi ca noi,
Să ne fii pavăză-n nevoi;
Tu care nu poți să primești
Chip și podoabe omenești
Și care-n veci nu ai vorbit
Nici la profeți cu grai vrăjit;
Tu cărui orice rugăciune
Nimica nou nu poate spune,
Căci tot ce-n noi ar fi un dor
La Tine stă săvârșitor;
Tu căruia nu se cuvine
Să fac ceva afar-de tine,
Căci toate cele-n Tine sunt
Cu-același rost etern și sfânt,
Nu-mi da nimic ce n-am avut,
Nu mă ținea mereu supt scut,
Ci-n tot ce eu aș mai tenta
Să vie-mpărăția Ta !
16 noiembrie 1939
