duminică, 13 aprilie 2014

COLINDE DE FLORII




http://truthbook.com/images/site_images/Harold_Copping_Riding_Into_Jerusalem_400.jpg

Azi cu toţi să prăznuim

Pre Dumnezeu să-L mărim.

Hristos vine-ncetinel

Spre patimă ca un miel,

O, minune! O, minune!


Azi intră-n Ierusalim,

Călare pe mânz asin,

De popor e aşteptat,

Ca un mare împărat.

O, minune! O, minune!


La poartă e-ntâmpinat,

Toţi Osana i-au cântat,

Osana dintru înălţime

Că Hristos împărat vine.

O, minune! O, minune!


Pruncii cu stâlpări în mână

Cântă cu toţi dimpreună,

Osana dintru-nălţime

Că Hristos Dumnezeu vine.

O, minune! O, minune!




MULȚIMEA NORODULUI


Mulţimea norodului
Vine-n calea Domnului
Şi aşterne-n cale
Veşmintele sale

Astăzi a-nflorit. (Bis)


Lanul de firică lan
Pe Iisus Îl aşteptau
Cu-n glas mare toţi strigau
Pe Iisus întâmpinau

Astăzi a-nflorit. (Bis)


Azi mergeau la El-nainte
Şi strigau cu glas fierbinte
Bucuroşi cu toţi strigau
Lui Iisus aşa ziceau

Astăzi a-nflorit. (Bis)


Osana dintru-nălţime
Că Hristos nouă ne vine
Intră în Ierusalim
Pe noi să ne izbăvim

Astăzi a-nflorit. (Bis)



VENIȚI NORII DE MULȚIME

Veniţi norii de mulţime,
Şi copii şi tinerime,
Aliluia,

Toţi cu ramuri înverzite
Şi cu stâlpări înfrunzite,
Aliluia, aliluia,



Să-ntâmpinăm ca tot omul,
Pe Iisus Hristos Domnul.
Aliluia, aliluia, aliluia.

Cel ce-i plin de bunătate
Intrând în sfânta cetate,
Aliluia,
Vrând ca să dea mântuire
Şi de toate izbăvire
Aliluia, aliluia



De acum până-n vecie
Amin, Doamne, fie, fie
Aliluia, aliluia, aliluia.