E TRIST CĂND NI SE DUC PĂRINȚII - de Emilia Plugaru

E  TRIST CĂND NI SE DUC PĂRINȚII de  Emilia  Plugaru       E trist când ni se duc părinţii… E trist…suntem bătrâni şi noi,  Iar toamna vieţii e haină, Ne lasă dezgoliţi în ploi… Păşeau încet, vorbeau încet,  Copii bătrâni, copii erau… Ne supăram pe ei,  Iar ei mereu, oricum iertau… E trist când ni se duc părinţii  Atunci când încă mai trăiesc,  Ni se par veşnici, ne grăbim,  Nu observăm cum se topesc… Zâmbesc cu lacrimi, cu durere,  De parcă-şi iau un rămas bun,  De parcă ne-ar ruga, tăcuţi  Să ne oprim un pic din drum. Să le vorbim mai pe îndelete,  Ceva mai mult să-i ascultăm  Vom fi bătrâni, cândva, ca ei,  Dar acest lucru îl uităm E trist când ni se duc părinţii… Azi tineri nu suntem nici noi… Copaci-mbătrânesc, se frâng,  Dar vor veni vlăstare noi…