MIRCEA MICU - POEZII ( Curentul literar: Modernism)

Mircea Micu  1937 - 2010

Mircea Micu  a fost un poet, prozator și publicist .

Autor a peste 35 de volume de proză, versuri, memorialistică, laureat al premiilor literare pentru proză, poezie și dramaturgie a Asociației Scriitorilor din București și al Academiei Române,  președintele Fundației Internaționale pentru cultură, artă și morală civica Mihai Eminescu.

Este autorul romanului Patima  și Semnul Șarpelui, al volumului de versuri Poeme pentru mama și al volumelor de memorialistică Întâmplări cu scriitori.

Parodist remarcabil și-a adunat volumele tipărite în antologia La munte și la mare…parodii.

sursă: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Micu







ELEGIE

Mama sapă-n grădina lată cât o batistă...
Există și hârlețe și mame mai există,
Ele se-nchină seara icoanelor de lemn
Și cer din depărtare, copiilor, un semn.
Mama sapă grădina, deși abia o țin
Încheieturi miloase în trupul ei puțin.
Mama își taie lemne să iasă fum pe horn,
Pruncul în capitală geme de dor în somn.
Se scoală-n crucea nopții și jură că-n curând
Îi va trimite dafin, piper, boia și unt.
Se trece lungă iarna cu mari zăpezi ce mint
Mama se scoală noaptea și cântă un colind.
Și vine primăvara cu miezul ei ceresc.
Mama plivește morcovi și morcovii chiar cresc.
Mama își coase haine de moarte și de somn,
Pruncul în capitală e ocupat și domn.
Se scoală-n crucea nopții și jură trist ca Nero
C-o să-i trimită sare și biscuiți și dero.
Și vine iute vara cu trăznetu-i de foc,
Vara a fost bogată, grădina cu noroc.
Mama dezgroapă morcovi și-i curăță oftând
Să nu mai aibă dânșii nici urmă de pământ.
Apoi îi rânduiește-n cutia de carton
Și desenează-adresa cu chimicul creion.
Pruncul în capitală se jură cum că azi
Îi va trimite dero, șampon, săpun și praz.
Mama duce la poștă cutia - un trofeu -
Plătind integritatea transportului la leu.
Pruncul în capitală trezit de domn poștaș
Duce cutia simplă cu jenă prin oraș.
Și jură-n timp ce umblă de duioșii sedus:
„mâine-i trimit chibrituri și gem cu preț redus”.

Mama sapă-n grădina lată cât o batistă...
Există și hârlețe și mame mai există.






CE-AI SĂ FACI ?

Morții îi uităm mult prea ușor...
Ce-ai să faci iubito, dacă mor ?

Ai să mă cam uiți sau ai să plângi
Din pleoapa ochilor prelungi.

Ai să mă cam plângi cu rouă grea
Peste simpla groapă ce-oi avea.

Și-ai să mi te plângi că-n general
M-am ținut de crâșme și scandal,

Ca Esenin, mai demult, cel blond,
Ultimul poet și vagabond.








INSOMNII DE TOAMNĂ

Singurătatea serii ca un sicriu de ceară
În golul ei de sticlă mă-nfășoară.

Intru cu disperare în noaptea abisală
Și mâna mea e moartă și inima mi-e goală.

Se-aude surd orașul cum geme din adânc
Și de înstrăinare nici nu mai știu să plâng.

Mi-e dor de nu știu cine, de nu știu ce
                                                  mi-e dor,
De un mesteacăn galben uitat pe un ponor.

Subțire, melancolic, cu trunchiul de zăpadă
Sclipind în noaptea rece, sub lună,
                                        ca o spadă.








RISIPIRE


Mă dau risipei lent, în doze mici
Pradă nesățioaselor furnici
Ce-mi înfășoară trupul ca un bici.

Ce-a fost e-nchis în ora de cleștar...
Am spart, cântând, pahar după pahar
Tot învățând să râd tăcut și rar.

N-am fost în stare să urăsc nimic
Sortit să mă-ntronez și să abdic
Să cad mereu și iar să mă ridic.

Acum mă duc încrâncenat și staniu
Iradiat de propriu-mi uraniu
Purtând o lacrimă în loc de craniu.






DESPRE ARTĂ


Ce meserie liberă e Arta !
Golul abstract să-l faci de fluturi plin,
zburând precum un mânz buimac pe harta
iluziei, topit într-un destin.

Să te-amăgești că splendidele zile
ale vieții tale câte sunt
s-au dus în larg ca niște mici torpile
în ținta Nemuririi nimerind.

Ca niște zei de ceară și durere
am încheiat un pact sublim cu soarta
și declarăm, chiar dacă nu se cere:
Ce meserie liberă e Arta !

Poți fi un vultur îniernat pe piscuri
sau leopard de fuga lui sedus,
toreador luptând fără de riscuri
sau răstignit pe cruce ca Iisus.

Închis în sinea ta ca-ntr-o chilie,
visezi o lume și trăiești în alta
pe care ochiul, mâna ta o scrie.
Ce meserie liberă e Arta !








TÂRZIU

Demult, când mai credeam că n-am să mor,
Că tot ce naște veșnic viețuiește,
Râdeam de oamenii bătrâni prostește
Dispețuind melancolia lor.

Mi se părea că sunt nemuritor,
că n-o să mă atingă niciodată
Timpul cu bisturiul lui de vată
Abia simțit însă distrugător.

Ce panică târzie mă cuprinde
Noaptea când sunt apatic și fragil
Și-mi pun în față poza de copil
Care mă înspăimântă și mă minte.

În ceas de taină și de renunțare
Viața mea e pulbere și scrum.
Să mă primească nu am nici o zare,
Să mă întorc, nu mai există drum.







DOINA

Către munți în sus,
De lebede dus,
Asupra-mi să cadă
Frageda zăpadă.
Să mă țină-n plisc
Vulturul din pisc,
Nori tre murători
Să am la subțiori,
Stelele să-mi stea
Lângă tâmpla grea,
Să aud cum cade
Luna în cascade
Să aud cum curg
Brazii în amurg
Roua să mă spele
De rău și de rele.
Și de-atâta dor
Să visez că mor
Sus în munte, sus,
De lebede dus..






DAR NU-I NIMENI

Șade mama și veghează
Pe un scaun, lângă foc.
Și oftând, rememorează
Viața ei fără noroc.


Cum se mai scrumiră anii,
Zilele cum s-au mai dus,
Însoțind în golul zării
Zborul berzelor de sus.


Se ridică iute mama
Și deschide ușa larg
Dar nu-i nimeni. În fântână
Pică stele și se parg.








FANTEZIE CU MAMA


Mamă, eu te-am visat trecând
Pe-un fir de nor, pe-un câmp de zare,
Firavu-ți trup amestecând
Cu zbor de păsări călătoare.
Mamă, eu te-am strigt să stai,
Era un drum ciudat, de spume:
Unde plecai, de ce plecai ?
Spre care început de lume ?


Erai frumoasă și aveai
Aripi de îngeri, albe, mamă,
Și te strigam și n-auzeai
Sau nu vroiai și mi-era teamă,
Acele păsări argintii
Mi te duceau din vis, ușoare,
În zborul lor de veșnicii
Tăcute și nepăsătoare.









MAMEI


Mamă, acesta sunt !
Jumătate acoperit cu pământ,
Cealaltă jumătate se duce
Și n-are nici cruce.


Tu ce mai faci ? Ce mai spui ?
Tristețea n-o împarți nimănui ?
Tremură vișinul verde
Și nu te mai vede...


Mamă dacă ai putea să mă sorbi
Noaptea târziu când adormi,
Să mi se pară că m-ai văzut,
Dragă din iarbă și lut,
Să mi se pară, să ți se pară,
Că se întoarce viața spre vară.








UN VIS


Azi noapte am visat un mag ciudat
Cu fața de efigie străveche
În purpură întreg, înveșmântat
Și cu cercel de aur la ureche.


Părea bătrân și ostenit de drum,
Un praf lunar îi deslușeam sub pleoape
Și mirosea a nu știu ce parfum
Când a venit, de mine, mai aproape.


Îl mai văzusem undeva, cândva,
La fel de trist și coborât în sine
Fizându-mă c-un ochi ce se zbătea
Între lumină și întunecime.


S-a așezat alăturea tăcând
Mișcând mătănii albe între dește
Și m-am trezit și m-a văzut plonjând
Eliberat, în ochii lui de pește.






AUD UN CLOPOT


Aud un clopot în Ardeal, departe,
Cum liniștea în două o desparte.


Bate prelung și dangătul îi sună
Ca și cum cineva ar bate-n lună.


Eu îl ascult sunând ca pe-o uimire
Din milenara lui neadormire.


Prin aerul de zvon electrizat
Pare că-i un suspin îndepărtat.


E ca suspinul dușilor țărani
Care-l tot trag de două mii de ani !


Nu pot să dorm și-ascult tăcut și pal
Cum bate lung un clopot în Ardeal...






DEPARTE


Departe o casă
La marginea dealului
O casă din lemn
Năpădită de iederă
Uneori, inima mea,
Tremurând ca o vulpe
Îi dă târcoale.
Acolo miroase a brad
Și între geamuri
Doarme o privighetoare
Acolo am văzut
Icoanele de lemn
Cu rășina plângând
Și înspăimântând
Tăietorii de lemne.








PRESIMȚIRI NOCTURNE


Se risipește mama, bătrânii meri îngheață,
Tot mai atent stau noaptea când luna mă răsfață.
Aștept din depărtare o pasăre să vină,
O pasăre de taină păstrată pe retină.


Și nu am somn de-o vreme și teama mea respiră
În crinul tremurând precum o liră.
Ea va veni odată, spre dimineață, când,
Voi fi tăcut și rece și gol ca un mormânt.
Ea va intra, firește, prin geamurile groase,
Cu ciocul ca o spadă, cu ghearele întoarse.
Și stând pe etajeră, cu trupul ei diform
Va aștepta zburlită și mută să adorm.


Se risipește mama, simt asta după cum
Bătrânii meri îngheață în nopțile de scrum...








CONFESIUNE



Mamă sunt mai puternic decât un melc
Mai închis în mine decât Cartagina,
Mai nedescifrat ca Stella trilingva...
Numai tu mă deschizi, uneori
Nutrind speranța deșartă
C-am să fiu conversativ și duios
Ca Nero înainte de-a aprinde Roma...


Altfel, e bine...sunt sănătos,
M-am subțiat până aproape de os
Și m-am înrăit, și-am devenit mai frumos.
Știi ca melcul în zori
Pe care-l picură roua din flori
Și el se închide în sine
Pentru Vecime...

COLINDE DE FLORII

AZI CU TOȚI SĂ PRĂZNUIM Azi cu toţi să prăznuim Pre Dumnezeu să-L mărim. Hristos vine-ncetinel Spre patimă ca un miel, O, minune! O, minune! Azi intră-n Ierusalim, Călare pe mânz asin, De popor e aşteptat, Ca un mare împărat. O, minune! O, minune! La poartă e-ntâmpinat, Toţi Osana i-au cântat, Osana dintru înălţime Că Hristos împărat vine. O, minune! O, minune! Pruncii cu stâlpări în mână Cântă cu toţi dimpreună, Osana dintru-nălţime Că Hristos Dumnezeu vine. O, minune! O, minune! MULȚIMEA NORODULUI Mulţimea norodului Vine-n calea Domnului Şi aşterne-n cale Veşmintele sale Astăzi a-nflorit. (Bis) Lanul de firică lan Pe Iisus Îl aşteptau Cu-n glas mare toţi strigau Pe Iisus întâmpinau Astăzi a-nflorit. (Bis) Azi mergeau la El-nainte Şi strigau cu glas fierbinte Bucuroşi cu toţi strigau Lui Iisus aşa ziceau Astăzi a-nflorit. (Bis) Osana dintru-nălţime Că Hristos nouă ne vine Intră în Ierusalim Pe noi să ne izbăvim Astăzi a-nflorit. (Bis) VENIȚI NORII DE MULȚIME Veniţi norii de mulţime, Şi copii şi tinerime, Aliluia, Toţi cu ramuri înverzite Şi cu stâlpări înfrunzite, Aliluia, aliluia, Să-ntâmpinăm ca tot omul, Pe Iisus Hristos Domnul. Aliluia, aliluia, aliluia. Cel ce-i plin de bunătate Intrând în sfânta cetate, Aliluia, Vrând ca să dea mântuire Şi de toate izbăvire Aliluia, aliluia De acum până-n vecie Amin, Doamne, fie, fie Aliluia, aliluia, aliluia.

DECORAȚIUNI PENTRU MASA DE PAȘTI

 

 

STILURILE ÎN ARTA DECORATIVĂ - STILUL SECOND EMPIRE sau NAPOLEON AL III-LEA ( 1852 - 1870)

    
  Împăratul Napoléon III         Împărăteasa  Eugénie

Stilul Second Empire este și el destul de amestecat, dar are și propriile sale trăsături, ce constau în confortul și luxul pe care îl degajă.

Camera lui Napoleon al III-lea în castelul de la Martinet - Violes

Interioarele sunt somptuoase. Plafoanele au un motiv central decorat cu picturi și uneori încărcat cu mult staff alb sau pictat (staff-ul este tot un stuc, dar cu o compoziție de gips, glicerină și ciment).

În palate și săli de recepție motivul central este înconjurat de mătase drapată pe toată suprafața tavanului. Parchetele sunt acoperite cu covoare ale căror fonduri sunt cel mai adesea în roșu sau albastru luminos.

hârtie pictată

Pereții în camerele de la intrare sunt acoperiți până la jumătate cu lambriuri de stejar sau alte esențe de culori închise; în sufragerii, este folosit arțarul, iar deasupra lambriului, se aplică un tapet aurit sau pictat. În saloane, lambriurile au fonduri de culori foarte închise și reliefuri sau modulări inspirate din stilul Ludovic al XV-lea, care sunt aurite sau colorate foarte deschis. Există în acest sistem decorativ și multe interioare ai căror pereți sunt acoperiți cu țesături sau cu tapete (de hârtie pictată).

Ușile, din stejar, mai întotdeauna câte două, sunt pictate cu motive florale.

Lămpile sunt lustre de bronz aurit, cu multe cristaluri (boabe și baghete) sau aramă și opalină în culori calde de roz, albastru, verde, alb; aplicele sunt de aramă și cu globuri de sticlă mată sau opalină. În acest stil, încep să funcționeze lămpile cu petrol.

Șemineele, foarte decorate, în genul Renașterii, sunt de lemn sau din marmură, în funcție de camera în care erau plasate.

Covoarele sunt de Savonnerie sau de Aubusson, toate cu motive florale. Intră în modă și mochetele țesute mecanic.

Pendulele sunt mai ales în culori închise din marmură sau piatră semiprețioasă și bronz sau aramă. Ele sunt masive, iar câteodată au la extremități unele sculpturi.

Bibelourile sunt din porțelan policrom, din opalină și din sidef. Se manifestă în această perioadă un gust pronunțat pentru cochiliile de scoică combinate cu aramă aurită, compuse în diverse forme și având diferite întrebuințări.

Mobilierul - foarte confortabil - este abundent tapițat și capitonat, încrustat cu sidef, baga, aramă sau emailuri. Se folosește lemn din esențe având culori închise sau (când esențele sunt deschise) lăcuit în negru: nucul, abanosul, palisandrul, acajuul, cu vene vizibile, lemnul de violete pentru piese de preț. Motivele principale sunt luate din stilurile Ludovic al XIV-lea și al XV-lea și multe ornamente rocaille.

Ornamentația proprie stilului Second Empire este constituită, în special în marchetărie, din buchete de flori libere sau în panere, panglici legate cu noduri, buchete de ramuri înfrunzite, capete feminine, peisaje. În marchetărie au fost întrebuințate esențe de lemn în diferite culori naturale, cu care se compune un motiv subliniat de fire subțiri din aramă și baga. Există și bronzuri aplicate - foarte puține. S-au folosit intens încrustațiile cu baga, sidef și aramă.

Piesele de mobilier, în special scaunele, fotoliile, canapelele de toate tipurile și formele, sunt capitonate în întregime, mărginite cu pasmanterie și franjuri, care ajung până la podea. Cele mai reprezentative pentru acest stil sunt: canapelele confident, cu două locuri și spătarul în formă de S, așa încât persoanele, deși alături, pe aceeași mobilă, stau una cu spatele și alta cu fața; pufurile, un fel de taburete capitonate în întregime; indiscretul, o canapea cu trei locuri și spătar în formă de elice; șofeza, un scaun circular cu spătar. Gustul pentru mobilierul capitonat în care aproape nu se vede lemnul reduce numărul artizanilor și al ebeniștilor specializați în opere artistice. Totuși, în Muzeul de artă decorativă din Paris, în castelele de la Chantilly și Compiegne - și probabil și în altele -, se văd splendide piese datorate în egală măsură ebeniștilor și tapițerilor. Dar acestea au fost puține și destinate probabil numai reședințelor aristocrate. Pentru mobilierul burghez de largă răspândire nu s-a făcut apel la artă decât pentru câteva dintre cele mai importante piese ca: gheridoane, birouri, secreteruri și piane.

În amestecul de elemente și surse de inspirație ale acestui stil, există totuși o inovație: fiecare cameră are stilul său propriu. Biblioteca este de pildă compusă auster cu obiecte marchetate și din culori închise, sufrageriile sunt în stil Henri II, saloanele sunt rococo, mobilele capitonate, draperiile, pasmanteriile, franjurile bogate sunt plasate mai ales în budoare și dormitoare, și așa mai departe. Acest mod de ordonare a camerelor cu mobilier diferențiat va fi menținut multă vreme după ieșirea din uz a stilului Second Empire.

pendul și sfeșnice pentru șeminee - Napoleon III

Șemineul din Camera Miniștrilor de la Luvru - Perioada lui Napoleon III

Apartamentele lui Napoleon III de la Luvru - sufrageria

Canapea și fotolii din camera împărătesei  Eugenie - Fontainebleau

Mobilier din apartamentele împărătesei Eugenie

Marele salon din apartamentele Prințesei Mathilda din strada Courcelles

Stativ pentru oglindă (un fel de masă de toaletă) - stil Napoleon III

Candelabru stil Napoleon III

Candelabre Napoleon III

sursele  imaginilor:


http://www.marcmaison.fr/architectural-antiques-resources/napoleon_iii_style

http://www.ameublement.com/guide_consommateur/styles_meuble/styles_meubles_second_empire.shtm

http://usuc.fr/Projets/cpa/afficheCPA.php?cpa=35
http://www.menuiserie-soisson.lu/pages/menuiserie_style/index.php?page=napoleonIII

FRAGMENT de George Coșbuc

FRAGMENT de  George Coșbuc În vale văd căscioara cu streașină de brad; Aud, târziu prin noapte, pâraiele ce cad Cu vuiet de pe dealuri; și-ntinsele păduri În cor își cântă doina, cu zeci de mii de guri. Acum un trăsnet frânge cu hohot repetat Un brad din fața casei. De vuiet deșteptat Tresar și-n chinul spaimei fiorii mă cuprind Că nu te văd prin casă. Dar iată, vii zâmbind, Și caldă-ți simt suflarea pe-obrazul rece-al meu. -„De ce ți-e frică ? E sfântul Dumnezeu Din cer, și-acum vorbește cu brazii pe pământ ! A lui e și furtuna, și-ai lui, iubire, sunt Și brazii. Și nu face El rău la cei al Lui...” Parcă știam eu asta, și nu-ndrăzneam s-o spui ! De ce să-mi fie frică ? Te pleci și mă dezmierzi; De drag, o dragă mamă, mă afli și mă pierzi Din ochi; îmi iei o mână și-n mâna ta o strângi Și-mi faci cu dânsa cruce pe piept, și parcă plângi. Iar azi tu plângi într-una...Ori poate-așa cred eu Căci azi tu-mi ești departe, și tu și Dumnezeu !