luni, 28 aprilie 2014

ÎN CIUDĂ de Robert Burns - traducere de Șt.O.Iosif











ÎN  CIUDĂ


de  Robert  Burns




Se vede sărman, ocolit cu dispreț
Și fruntea și-o-nclină -  în ciudă ?
Dar noi ne mândrim și-o-nălțăm mai măreț,
Și-aceasta doar numai în ciudă !



În ciudă și numai în ciudă,

În ciuda atâtor mizerii ce sânt,
Nimic nu e rangul decât un cuvânt,
Și omul e aur -  în ciudă !



Cu pâine și sare, cu coji de mălai

Trăim anevoie - în ciudă !
Nebuni și mișei se răsfață ca-n rai,
Dar om este omul  - în ciudă !



În ciudă și numai în ciudă,

În ciuda averii și-a tuturor chiar,
Tot omul cel vrednic e mărgăritar,
Oricât de sărac e  -  în ciudă !



Vedeți voi pe-acela, el cică-i boier,

Și țanțos ce umblă  -  în ciudă !
Asculte-l toți proștii și-nalțe-l la cer,
El tot e-un netrebnic  -  în ciudă !



În ciudă și numai în ciudă,

În ciuda podoabei ce-o poartă la piept,
Un om fără zgardă, un om înțelept
Se uită și râde  -  în ciudă !



Un rege îl poate-ncărca din prisos

Cu nume și-onoruri  -  în ciudă !
Dar vrednic să facă din om ticălos
Nu poate nici dânsul  -  în ciudă !



În ciudă și numai în ciudă !

Oricât e de sus și oricât de semeț,
Nimic nu-i mai sfânt, și nimic mai de preț
Ca mintea și cinstea  -  în ciudă !



De-aceea rugați-vă Domnului sfânt,

Să lupte tot omul  -  în ciudă !
Ca mintea și cinstea să aibă cuvânt
Pe lumea aceasta  -  în ciudă !




În ciudă și numai în ciudă,
Veni-va ea vremea înscrisă pe steag.
Când om către om să-și întindă cu drag
O mână de frate  -  în ciudă!



În românește de Șt. O. Iosif



Nata Vi


SĂ POT ÎNTINDE MÂNA - de Veronica Micle



SĂ POT ÎNTINDE MÂNA

de  Veronica Micle

Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte șuvițele le-aș da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin.



Dar tu ca un luceafăr departe strălucești,
Abia câte o clipă în cale-mi te ivești,
Apoi dispari; și-n urmă rămâi în gândul meu
Vedenie iubită la care mă-nchin eu.


vineri, 25 aprilie 2014

MIRCEA DINESCU - POEZII (Publicate în 1982 !)




Mircea Dinescu



CÂNTEC  DE  LAMPĂ  STINSĂ


Închisorile au fost deschise
dar din ele nimeni n-a ieșit
unii chiar s-au spănzurat de vise
alții chiar s-au îngropat în zid


din pământ acum nu se mai poate
face nici biserică nici steag
unii dau din umeri și din coate
alții dau cu frunțile de prag


cine mă așteaptă nu m-așteaptă
omul viu din mine-i asfințit
raza cade râncedă nu dreaptă
lacrima nu-i apă ci cuțit.






TOBA


Fiindcă nu știu ce mână înalță focuri mari
sub alambicul frunzei pe turme și pe sate
de parcă primăvara ar fi tocmit zlătari
să primească-n chiot matrițele uzate


pârâul nușcă peștii vacile pasc tălăngi
țăranii vin din sudul lor inventat de sobă
la ceasul primăriei cu cuc să-l prindă-n căngi
și-apoi să are-n tihnă tot praful de pe tobă.






PORTRETUL ARTISTULUI ÎN

TINEREȚE


Frate desigur geamăn cu buclucul
o să vânez cartoful și coltucul
și-o să m-atace ca o fiară cucul


și risipit ca un mălai prin tufe
aștept furnica neagră să mă pupe
umflat de raze și strivit de rufe.






BLITZ

Nici măcar o iluzie doamne
ci doar umbra iluziei:
am fotografiat îngerul
și mi s-a voalat filmul.







ROMANȚĂ

Dosarul meu crește ca pâinea bună
se umflă pâraie dospește lin
iubito vom petrece împreună
sub streșinile lui de vinilin


ia-ți și părinții ca să nu fim singuri
ia-ți și umbrela pentru orice risc
e toamnă-n vorbă și ne plouă-n linguri
și cad din pomi agenții de la fisc


azi trec nepăsător printre vitrine
nici nu mă uit nici nu miros nici nu înjur
carne de tun osânză de albine
și îngerași de votcă în azur...







SEARĂ  LITERARĂ


Îngălata jalnica dragoste de poezie
inundă amintirea tânărului ochelarist
rahiticului ce jignea într-adevăr cu
sensibilitatea sa
pofta de viață a celor îngrășați de virtute.
Nici ieri când trăia nu-i iubeau poezia
nici azi când deplâng somnoroasa-i figură
dar cheful lor de-a umfla o colivă cu lacrimi
și râgâitul inteligent după ce s-a ghiftuit
cu moarte străină
vor să le spele cu versuri minore
fiindcă doamne-dumnezeule
ochelaristul era chiar un poet de mâna a doua
petalele vrând-nevrând erau dalbe
iar dragostea lor oricum îngălată și jalnică






NOTĂ : poeziile au fost tipărite în 1982 (!!!) în „Almanahul Literar ” - este bine de reținut anul - pentru cei tineri care nu știu că se poate lupta cu „penița” sau nu cred că așa a fost.








marți, 22 aprilie 2014

PROVERBE COREENE - în românește de Nicolae Mareș

Și urechea e o comoară. Aude una, dar răspunde zece.





Cel care a fost bolnav, devine doctor.





Vaca nu înțelege niciodată sfaturile date de popă.





Înțelegi greutățile părinților numai când îți crești copiii.






Numai copilul  și câinele se duc acolo unde-i trimiți.





Experiența tinereții este mai prețioasă decât argintul.





Urechile călătorului cresc pe zi ce trece...





La o casă îmbătrânește mai întâi gardul, iar la om capul.





După mii de ani și broasca devine balaur.





Cocoșul e mic dar creasta îl face mai mare.





Când balaurul iese din apă îl atacă și furnicile.





Boul, chiar dacă e mare, rege nu va fi niciodată.





Dacă nu muncești, nici cel mai mare talent nu-ți aduce mâncarea pe tavă.





Stă sub portocal și așteaptă să-i cadă în cap piersici.





Perlele devin comoară doar când sunt înșirate pe un șnur lung.





Piatra care se rostogolește nu e ascuțită.





Pe unde trece calul, poate trece și vaca.





Dacă vrei să prinzi leul, trebuie să intri în groapa lui.






E greu să fii fiul omului. Începând din poarta casei se întinde o altă lume.





Dacă ești tare cu duhul, nici în apă n-ai să te înneci.





După moartea omului rămâne doar numele, după moartea tigrului, pielea.






Câinele viu e mai de folos decât un ministru mort.






Cu cât trăiești mai mult, cu atât ai să treci prin mai multe necazuri.






Întins pe o masă, peștelui nu-i este frică de cuțit.






Când ești sărman, caută o femeie econoamă.





Deseori dragostea înflăcărată se termină cu o despărțire veșnică.





Supărarea bărbatului nu se potolește nici cu douăsprezece căni de ardei.





Până și statuia lui Budda își întoarce capul de la soții care se ciorovăiesc.





Trei din cele mai mari necazuri: apa, focul și femeia rea.





E rău când femeia nu stă acasă, căci și cea mai bună sculă dacă o împrumuți des se strică.







luni, 21 aprilie 2014

MELANCOLIE de Șt. O. Iosif





MELANCOLIE

de Șt. O. Iosif

Ce timpuriu m-ai cucerit iubită
Melancolie, credincioasă soră !
Era într-o duminecă-nflorită,
Și satul tot, devale, strâns la horă...


M-am dus și eu. La vesela serbare
Priveam așa pierdut, și-ntâia oară
În sufletu-mi simții cum se strecoară
Fiorul tău de culce întristare.


Înstrăinat de-atâta veselie,
Am căutat singurătatea-n  cetini...
Atunci te-am cunoscut, melancolie,
Șu, vezi, de-atunci rămas-am buni
prieteni....