FUSTE PENTRU TOATE GUSTURILE - inclusiv tiparul lor - CROITORIE

GIF - FLORI

CERINȚĂ, DORINȚĂ... - de Larysa

CERINȚĂ, DORINȚĂ... de  Larysa Să nu rostim, prin vorbe de final,  Vreun adevăr concret(opţional...) !  De ce-n mâhnire să rămân îmi ceri,  Când cu ştiinţă ne-amăgirăm ieri ?!  Mai bine-n nepăsări justificate  Să mă abandonezi ca şi-ntr-o moarte...  Căci moartea o-nţeleg chiar uneori,  Dar adevărul tău îmi dă fiori !  Greul cuvânt fă-l ca, de nerostit,  Să piară în trecuturi rătăcit,  Să se dividă-n false incantaţii  Fără de formă, fără emanaţii...  Mai lasă-mă puţin să mai respir  O nemurire dulce în declin,  O ameţeală veche şi banală Ce unii cred că nu-i mare scofală...! Spune-mi de vrei, că undeva greşesc... Ştiu că persist în încăpăţânări şi cresc,  Dar crede-mă, în tristul meu cuvânt,  Nu spun nici sfert din toate câte-mi sunt...! !

PREA... - de Larysa

PREA... de  Larysa Ce e prea mult ?! Mai tot ce-mi este Şi totuşi atât de puţin  Mi-e infinitul sublim de poveste Şi prea mult lipsa ta-i un chin !  Ce e prea greu?! Doar neputinţa  Că nu pot să sting jalnic dor Şi mă frământ şi îţi caut fiinţa,  Iar când apari, e mult prea uşor...  Ce e prea trist ?! Absurd de clipe trecute  Doar în tăcere, plutind în abis,  Ce-i minunat?! Valuri nepricepute  De dulci simţiri ce mă cuprind în vis...  Ce-i prea prostesc ?! Să scrii poveşti cu zâne  Fără să ştii cum e să le trăieşti,  Ce e firesc ?! Să simţi că o iubire,  Te face să vibrezi când o găseşti...  Ce-i prea de tot ?! Să râzi singur de tine,  Bătându-ţi joc şi de inima ta,  Cerându-i vieţii numai ce-ţi convine,  Asta, cu-adevărat e mult şi prea !

A MURIT - de Octavian Goga

A  MURIT de Octavian Goga De-o zi-ntreagă plâng alături biata Mura cu fecioru. În bordei, pe masa-ntinsă, doarme astăzi Laie Chioru. De-nvălire o vecină s-a îndurat cu două straie, Și drept pernă, o desagă a umplut Mura cu paie. L-a legat pe sub bărbie cu năframa de mătasă, O scumpete pusă-n ladă de pe când era mireasă. Busuioc și izmă creață a adus cumătra dar, Iar pe buzele-nnegrite a pus Mura un creițar. Într-un ciob zăcuse banul, în firidă, la o parte, Nu mai umblă azi, și Mura de păcat se teme foarte... Între foi de nuc, alături, lângă fruntea lui de ceară, Ostenit se-ntinde arcul pe grumazul de vioară. Doi cărbuni sfiala-și scapăt’ , adormind sub pirostrii, Întunericul coboară prin ferestrele pustii... Mura stă pe fața vetrii și-i cad lacrimi în cenușe... Leneș scârțâie țâțâna ruginită de la ușe. Se ivește-n prag copila judelui Zăbun, cea mare, Și din mâneca cămășii scoate-ncet o lumânare. Cruce-și face – o aprinde... Tremurând, para gălbuie Nu se-ndeamnă de sfială, cât pe-aci era s-apuie... – Nu mai plânge, Mură, leică, zice fata lăcrămând. Mura stă cu fața stinsă și răzleț o paște-un gând: Ce viață fără milă... Lângă mort, la căpătâi, I-a fost dat să ardă-n casă lumânarea cea dintâi...

ȚARA FERICITĂ ! - de Anton Bacalbașa / 1865 - 1899

Caracteristica veacului în care trăim este că pretutindeni, în toate colțurile lumii, se agită chestiunile de viață și de moarte pentru clasele apăsate. Ca-n ajunul unui 1789, mai formidabil și mai măreț decât al veacului trecut, popoarele se frământă în dureri și-n lupte fără preget, și din aceste frământări, din luptele acestea, din zgomotul, din înfierbințeala, din fierberea veacului nostru va trebui să se nască pruncul visat, societatea viitoare. Una câte una se mătură dărâmăturile clădirii de azi, a cărei tencuială cade încetul cu încetul sub ciocanul nemilos al vremii nouă...

Acum o jumătate de veac, Chateaubriand, credincios prejudecăților epocii și cuprins de deznădejdea evlaviosului în fața șuvoiului vrășmaș ce se urcă amenințător, scria: „Europa merge spre democrație... De la David și până în vremile noastre, regii au fost chemați, națiunile parcă sunt chemate la rândul lor... Societatea veche piere cu politica din care a ieșit... Era popoarelor a venit”...

De atunci și până acum curentul a crescut, curentul se urcă mereu, ca marea. Popoarele, sătule de apăsarea claselor îmbogățite din munca robilor, conștiente de chemarea și de drepturile lor pe lume, își strâng rândurile tot mai tare, și tot mai tare duc lupta.

Europa întreagă e zguduită de mișcarea aceasta. Ca freamătul unei păduri uriașe, ca valurile spumoase ale unei mări tulburate răsună miile de glasuri, deșteptate la viață și de viață doritoare...

Și, cu toate astea, ca niște sălbatici de prin ținuturi necălcate de picior de om civilizat, oamenii politici din țara lui Mihai Viteazul n-aud murmurul surd al vremii. Și pe când Europa-ntreagă își ațintește urechea și mintea buimăcită la zgomotul valurilor ce se apropie, mai amenințătoare ca pădurea de la Birnam, iscusiții noștri politiciani își văd în pace de bucătăria lor politică, ei toacă în tihnă carnea electorală pentru gustosul și neasemănatul caltaboș bugetar. E o frenezie adâncă, un extaz uimitor în toată ceata, căci masa se va întinde în curând, bugetul cere să fie mâncat, și e dulce bugetul !...

Că țăranul moare de foame, că muncitorul rămâne fără lucru, că toată clasa celor apăsați cere dreptul la viață, toate astea nu îngrijesc pe iscusiții noștri politician. Nu e mai important pentru ei că Pache s-a unit cu Sturza, că Lahovary e-n farmecul beției de dragoste cu Carp, că Lascăr Catargiu n-are mai duios prieten decât pe cioclu-i de odinioară ? Iată destulă materie pentru agitat țara, iată marile revendicări în jurul cărora poporul va trebui să facă zid de apărare, iată pentru ce poporul umilit și sărăcit va trebui să-și arunce volnic spinarea sub ciomagul Ulmenilor, să-și plece fruntea sub blagoslovirea lui Popa-Ta-che !... 

„Te admir, progenitură de origine romană!” 

REZUMATUL UNEI IUBIRI - de Larysa

REZUMATUL  UNEI  IUBIRI de  Larysa Citit, plăcut,  Simţit, îndrăgostit,  Iubit fără a fi iubit...  Suferit, plictisit,  Însfârşit...  E stupid, s-a "finit"... Şi mă tem de-un banal  "Repeat"...