CERINȚĂ, DORINȚĂ...
de Larysa
Să nu rostim, prin vorbe de final,
Vreun adevăr concret(opţional...) !
De ce-n mâhnire să rămân îmi ceri,
Când cu ştiinţă ne-amăgirăm ieri ?!
Mai bine-n nepăsări justificate
Să mă abandonezi ca şi-ntr-o moarte...
Căci moartea o-nţeleg chiar uneori,
Dar adevărul tău îmi dă fiori !
Greul cuvânt fă-l ca, de nerostit,
Să piară în trecuturi rătăcit,
Să se dividă-n false incantaţii
Fără de formă, fără emanaţii...
Mai lasă-mă puţin să mai respir
O nemurire dulce în declin,
O ameţeală veche şi banală
Ce unii cred că nu-i mare scofală...!
Spune-mi de vrei, că undeva greşesc...
Ştiu că persist în încăpăţânări şi cresc,
Dar crede-mă, în tristul meu cuvânt,
Nu spun nici sfert din toate câte-mi sunt...!
!
|
|
