TRENUL IUBIRII
de Larysa
Călătoream c-un tren de noapte,
Eram noi, singuri călători,
Ne-am întâlnit la jumătate
Şi-am stat de vorbă până-n zori.
A doua zi la fel...spre seară
Eu m-am urcat grăbită-n tren
Şi te-am zărit pe-o altă scară...
Venisei simţind că te chem.
Trenul mergea cam în derivă
Şi ne-am ales primul vagon,
Cel de lângă locomotivă,
Să-l ocupăm la unison...
Eu pe-o banchetă, tu pe alta,
Distanţa parcă sfâşia,
Puteai citi pe faţa-mi harta
Simţirii ce mă ameţea...
Dar nu-ndrăzneam să-ţi vin aproape
Şi-n gândul meu mă tot rugam
Să te cuprind-un frig de moarte
Să te-ncălzesc...ce mult doream !
Vagonul doi şi-o altă seară...
Pe-aceeaşi rută navetişti,
Fiori de viaţă ne-ncercară...
De-ai vrea, nu poţi să le rezişti...
Printre cuvinte ne pierdurăm
Când mâinile ni s-au atins,
C-o sărutare începurăm
Să desluşim ce ne-a fost scris...
Mergea trenul parcă mai iute...
Vroiam încet şi tu şi eu,
S-avem parte de clipe multe
De dragoste la apogeu...
Priveam pe geam cum peisajul
Se contopea în depărtări,
Noi contopindu-ne-n mirajul
De sărutări şi mângâieri...
Vagonul trei, vagonul patru...
Şi tot aşa pân' la sfârşit,
Vrăjiţi de locu-acesta sacru,
"Trenul iubirii" l-am numit.
Această poezie este doar rodul unui vis...
|
|
