NEBUNĂ TRĂIRE
de Larysa
Nu...nu mai pot să tac, s-ascund...
E prea de tot ce simt...o nebunie
Miracol sau blestem, ce poa' să fie
Trăirea asta-n care mă afund ?!
Mi-e greu, uşor, pierdută-s şi găsită
De o enigmă ce-i pusesem cruce
Pe ce drum soarta mea acum s-apuce
Când inima-mi fuse dezâmpietrită ?!
De ce mă-nfometezi mereu de tine
Acum, când fumul negru de tămâie
Îmi alunga din patimă-n vecie
Şi-aproape că-ncepea să-mi fie bine ?!
Dezleagă-mă de dulcea fantezie
Eu sunt pământ, sunt oale şi ulcele
Sunt cerul fără lună, soare, stele
Şi tot ce simt îmi dăruiesc doar mie...
Vor râde gurile crezând că-s oarbă
Punându-mi o oglindă mare-n faţă
"Priveşte, nu-i minune, nu-i speranţă
Pe chipul tău vremea să nu se vadă !"
Ce-mi pasă mie de guri hămesite ?!
Vreau să mai simt o dată doar , acestea
Ce îmi sunt hrană şi îmi scriu povestea
A vieţii carte cu poveşti trăite !
Hai, vino să "te iert" de-a ta grăire...
Vino în vis, aievea, cum oi vrea !
Oricum doar vis va fi atingerea
Şi dulcea-amară nebuna trăire...
|
|
