SĂ POȚI SĂ VISEZI CULCAT PRINTRE MERE
de Daniela Ghigeanu
Vino, om bun, să culegi poamele grele,
Merele roşii ce stau pe gânduri, ca nişte mărgele,
Pe crengile lungi, braţe părinteşti,
Din care se nasc întrebări fireşti.
E vremea culesului, mărul podoaba şi-o scutură
În iarba arsă de soare, dar inima-mi se bucură,
Aici, în livada sălbatică, unde greierii-s toropiţi,
Ne-ntindem pe spate, ca doi copii fericiţi.
Nici o pasăre nu se mai îndeamnă la cânt,
Toate au încremenit de curând,
Şi cerul zugrăvit în sidef albăstrui,
Şi pisica ce doarme lipită de pui.
Ce linişte mare, ce dulce tăcere,
Să poţi să visezi culcat printre mere…
|
|
