IREAL...
de Larysa
Nu poţi să fi iubitul meu
În legea omenirii
Pentru că-mi eşti umbră, ecou
Şi murmurul gândirii...
Nu poţi s-auzi când îţi şoptesc
Vorbele de iubire,
Dar poţi simţi când îţi vorbesc,
Cu-a ochilor sclipire...
N-ai cum să tremuri când te-ating
Cu un sărut fugar,
Când tu mi-eşti foc ce stele-aprind
Şi-n mine tu eşti jar...
Nu poţi în braţe să mă strângi,
Să-mi geamă-nfiorarea,
Când eşti fiorul ce-mi străpungi
Cu săgeţi, nepăsarea...
N-ai cum să-mi fi tu pe pământ
Ales de soartă mire,
Când eşti singuru-mi drag cuvânt
Ce-mi schimbă soartă, fire...
Tu nu mă poţi nicicum iubi
În lumescul banal,
Dar poţi, "realul" meu să fi
În lumi de ireal...
|
|
