RONDELUL SOARELUI
de Constantin Triță
Floarea soarelui de vară,
Curge-n tainice poeme
Şi-n cuvinte ce-nfăşoară
Noi iluzii, noi probleme.
Pusă în liniştea de-afară,
După neştiute... scheme,
Floarea soarelui de vară,
Curge-n tainice poeme.
Vise noi în trup coboară
Şi iubirea-n doruri geme,
Când privirea ta hoinară
Cheamă... fără a se teme,
Floarea soarelui de vară.
|
|