duminică, 24 martie 2013

POVEȘTI PENTRU SUFLET









PĂCATUL INDIFERENȚEI

S-au întalnit într-o după-amiază, pe ulița unui sat, preotul din partea locului și un țăran din parohia sa. Cum l-a văzut, părintele l-a întrebat:

- Ieri dimineață am întâlnit doi săteni ce se certau dintr-o pricină oarecare și am reușit în cele din urma să îi împac. Am văzut că tu ai trecut pe lângaă ei fără să-ți pese și ți-ai continuat liniștit drumul. Cum este posibil așa ceva ? Crezi că ai făcut bine ?

- Părinte, i-a răspuns omul, eu nu prea cred că este important ceea ce fac. Dumnezeu este puternic și dacă vrea să mă mântuiască mă va mântui, iar dacă nu vrea să mă mântuiască, atunci așa va fi, indiferent de ce-aș face eu.

- Vai, fiule, cum poți să vorbești așa ?! - i-a răspuns cu blândețe preotul. Ia spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa în spinare ?

- Păi, cum de unde, părinte ? De la câmp. Muncesc acolo de azi de dimineață. La cât m-am străduit, sper din tot sufletul ca Dumnezeu să-mi dea o recoltă bună.

- Nu crezi că este la fel, fiule, și cu viața și cu păcatele tale ? De ce te duci să muncești la câmp ? Dacă Dumnezeu vrea să ai o recoltă bună, o să le găsești de-a gata pe toate, dacă nu vrea, de ce te mai ostenești ? Ți se pare firesc ?

- Nu, părinte ! Dacă nu muncesc, cum aș putea să am de-ale gurii ?

- Așa este, fiule, dacă muncești cu drag, Dumnezeu îți ajută și obții o recoltă bună. E, tot așa, dacă trăiesti fără păcat, purtându-ți și ție de grijă, dar și celor din jurul tău, atunci Dumnezeu se îndură și, chiar dacă ai mai greșit în viață, îți iartă păcatul, iar la Judecată vei fi mântuit.
Așa cum buruienile năpădesc o grădină neîngrijită, tot astfel păcatele pun stăpânire pe sufletul omului rău. După cum vei căuta tu ca aceia din jurul tău să aibă liniște și bucurie, să aibă credință și speranță în mântuire, tot astfel va căuta și Dumnezeu ca și tu să ai parte de toate acestea.

Să nu mai faci niciodată ca ieri ! Dacă poți să ajuți pe cineva, chiar și cu un sfat sau cu o vorbă bună, fă-o numaidecât, fiindcă trebuie să fim atenți la tot ce întâlnim în viață, căci lumea toată este grădina de care noi toți trebuie să avem grijă.

"Numai cine își iubește aproapele, Îl iubește pe Dumnezeu."




GREȘEALA

În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau niște mere mari și roșii de-ți lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ? Bine ar fi dacă ar gusta și el câteva, așa, de poftă !


Dar cum să facă ? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt și de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învărtit, dar, nemaiavând răbdare, și-a zis: "Fie ce-o fi !" și a-nceput să se cațăre pe gard. Cu greu, a reușit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard își agățase haina și o rupsese. Acu, ce să mai facă !

Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi și s-a afundat în mal.

Când, în sfârșit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la ele cum arată, si-a spus:

- E drept că am obținut eu ce-am vrut, dar a meritat oare ? Haina mea cea bună e ruptă, încălțările și pantalonii murdari ...

Cum stătea el așa și își plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când l-a văzut pe călător cum arată, i-a spus:

- Bine, omule, trebuia să te muncești atâta pentru câteva mere ? Uite ce-ai pățit ! Ca să nu mai spun că nu înțeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiș ? Dacă băteai la mine în poartă și mi-ai fi cerut câteva mere, eu ți-aș fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli și să te odihnești și apoi îți vei vedea de drum !

Tare bucuros și mulțumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în același timp, și-a promis sieși că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.

În viață, nu este important doar să obții, ci și cum obții !

"În cele trecătoare, nu poți deveni bogat decât sărăcind pe altul.
În cele duhovnicești, nu poți deveni bogat decât îmbogățind pe altul."






CEI DOI VECINI

Un țăran cam rău la suflet a găsit într-o zi pe pășunea sa vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bătaie, după care l-a legat și l-a dus înapoi, spunându-i vecinului său:

- Dacă mai găsesc o singură dată vaca ta la mine-n grădină, să știi ca o bat și mai rău, ai auzit ?

A doua zi, însă, vecinul cel dintâi găsi și el, în bătătura sa, două oi ale celuilalt, ce se strecuraseră printr-o spărtură a gardului. S-a apucat omul și a reparat gardul, după care a luat frumos oile și le-a dus stăpânului lor, celui crud, spunându-i:

- Am găsit la mine-n curte două dintre oile dumitale. Le-am adăpat și ți le-am adus acasă. Dacă am să le mai găsesc și altă dată în curtea mea, să știi că am să fac la fel: am să le port de grijă și am să ți le aduc nevătămate.

- Iți mulțumesc - i-a răspuns țăranul - puteai să faci la fel ca mine, dar acum îmi dau seama că eu am greșit. Vei vedea că a doua oară nu se va mai întâmpla !

Și, într-adevăr, țăranul s-a ținut de cuvânt.

Când vrei să-i arăți cuiva că a greșit, nu trebuie să o faci cu răutate, ci cu blândețe și răbdare  și, atunci, cu siguranță, vei reuși.

"Învățătura din constrângere nu e făcută să rămână, dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste și bunăvoință, aceea rămâne acolo pentru totdeauna."





CELE DOUĂ GRĂUNȚE
Într-o zi, un țăran ieși pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă:

- Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului și cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină și caldură. Eu, frățioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.

Dar, în clipa aceea, o cioară a coborat pe neașteptate din văzduh și a înghițit grăuntele rămas la vedere. În schimb, fratele său de sub brazdă încolți peste puțin timp și, din micul grăunte, ieși din pământ un spic frumos și trainic. De-abia acum, lumina și căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul deveni copt și roada lui multă.

Astfel, speranța și smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viață, în timp ce mândria l-a costat scump pe primul. Greutățile vieții nu trebuie să ne sperie și să ne descurajeze, căci Dumnezeu vede suferința și credința noastră și ne va răsplăti negreșit. Cu speranță și rugăciune, putem trece peste orice obstacol al vieții. Însă cei a căror inimă este plină de ei înșiși, în care nu mai este loc și pentru Dumnezeu, adică pentru iubire, pentru speranță și încredere, aceia sfârșesc, asemenea primului grăunte, în ghearele păsării negre - diavolul.

"Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriți le dă har."



CEL CE ÎNȘALĂ

Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un țăran și i-a spus:

- Uite, omule, fiindcă știu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Iți dau de muncă și te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine ?

- Sigur, boierule - a răspuns omul bucuros - ce trebuie să fac ?

- Să-mi construiești o casă, la marginea pădurii.

Țăranul a plecat bucuros și, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce și-a spus ? "E, și așa nu mă vede, ce-ar fi să-l înșel ?!"

Și, în loc să facă totul așa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine și proaste și să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafara, dar țăranul știa că n-o făcuse bine și că, destul de repede, ea se va strica.

Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:

- Fiindcă știu că tu și familia ta locuiți într-o cocioabă mică, îți fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construiești și ți-am spus acum, la sfârșit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.

Acum și-a dat seama omul de greșeala sa. A vrut să-l înșele pe altul și, de fapt, singur s-a înșelat. Dacă ar fi fost cinstit și și-ar fi văzut de treabă, și-ar fi făcut un bine lui și familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.

În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înșele niciodată pe nimeni.

"După cum ne purtăm noi cu aproapele, așa se va purta Dumnezeu cu noi."





RĂSPLATA

Într-un sat de munte, era un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât de muncitor era omul, pe atât de leneș era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba și tot nu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o după-amiază, se duse la tatăl său și îi spuse:

- Tată, am văzut pe uliță niște băieți încălțați cu ghete noi, foarte frumoase. Aș vrea și eu așa ghete.

- Măi băiete, i-a răspuns omul, dacă ai munci și tu cât de puțin, ți-aș da banii, dar așa, pe degeaba, zi și tu, e drept ?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare și-ar fi dorit asemenea ghete, așa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar și de data aceasta părintele l-a refuzat.

Când a venit și a treia zi să-i ceară bani, țăranul i-a spus:

- Uite, măi băiete - văd că nu mai scap de tine ! Eu am treabă aici, în grădină. Dar, în pod, e o grămadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezește și se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul și pe urmă vino aici și-ți dau bani să-ți cumperi ghetele.

N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl trăgea inima la muncă. Așa că s-a culcat pe un braț de fân, a tras un pui de somn, după care a alergat în curte, strigând:

- Gata tătucă, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii ?

- Nu ! - a răspuns omul categoric. Ți-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod și fă ce ți-am spus !

A plecat iar băiatul, dar nu putea înțelege de unde știa tata că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind și nu l-a trezit, că altfel nu se poate ... Așa că, după ce s-a urcat iarași în podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preț de jumătate de ceas, cu ochii ațintiți spre tatăl său, care muncea de zor în curte, și, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăși în grădină.

- Tată, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii ?

- Măi băiete, după ce că ești leneș, mai ești și un mare mincinos. Nu ți-e rușine ? Să știi că, dacă nici de data asta nu te duci în pod și nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai înțeles ?

Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată și a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, a găsit ascunsă în grâu o pereche de ghete noi nouțe, exact așa cum își dorea el.

De bucurat, s-a bucurat, cum era și de așteptat, dar, în același timp, îi crăpa obrazul de rușine pentru minciunile sale de mai'nainte. Fără să-l mai pună nimeni, a vânturat tot grâul, după care s-a dus și în grădină să își ajute tatăl. Acum simțea, într-adevăr, că merita ghetele, dar, mai mult decât atât, simțea cât de bine este să fii alături de părinți și să îi ajuți.





CEI PATRU UCENICI

Odată, patru ucenici au vrut să se întreacă. Zis și făcut. S-au așezat toți într-o încăpere și au decis ca, timp de trei zile, nici unul să nu spună o vorbă, ca astfel să-și încerce răbdarea și puterea de concentrare. Dar, spre seară, când a început să se întunece, unul nu s-a mai putut abține și a zis:

- Să aprindă cineva lumina !

- Ce faci, nu trebuia să tăcem ? - l-a întrebat nedumerit al doilea.

- Proștilor, de ce ați vorbit ? - se repezi al treilea să-i dojenească.

- Ehe, doar eu am tăcut ! - se lăudă cu îngâmfare cel de-al patrulea.

Fiecare ucenic a căzut pradă câte unei ispite: graba, neîncrederea, mânia și mândria - cele patru ispite care încearca pe oameni în tot ceasul. De aceea, răbdarea este cel mai bun tovaraș de drum în viață, fie că muncești, că înveți sau că te rogi.

"Unde nu este răbdare, nu este nici iubire."





ÎNCREDERE

Un om călătorea pe un drum de țară, împreună cu soția sa. Obosiți de atâta mers și văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulțumită.

- Ei, lasă, femeie - a încercat să o liniștească omul - lasă, că știe Dumnezeu ce e mai bine !

- Măi, omule - zise atunci femeia sa - da' ce poate fi bine când - uite:  nu avem unde sta peste noapte ?!

În sfârșit, au plecat mai departe și, spre bucuria lor, au întâlnit un țăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, țăranul i-a primit cu drag în căsuța lui.

Dar a doua zi dimineață, când au vrut să plece mai departe, țăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoți, care îi jefuiseră pe toți călătorii.

- Vezi, i-a mai spus omul femeii, trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduiește pe toate. Ții minte ce ți-am spus aseară ? "Lasă, știe Dumnezeu ce e mai bine."

"Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduiește faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înșine."




AJUTOR DEZINTERESAT

Într-o seară, un tânăr se întorcea acasă. Dar, din cauza întunericului ce se lăsase, s-a împiedicat de un bolovan și, căzând, s-a lovit destul de tare. Supărat foc, a plecat mai departe, dar un gând nu-i dădea pace. Ce căuta ditamai bolovanul în mijlocul drumului și cum de nu l-a văzut la timp ? Aoleu, dar dacă mai trec și alți oameni și pățesc la fel ca el ? Chiar în acea clipă, tânărul s-a oprit și, cu toate că se lovise destul de tare și se grăbea să ajungă acasă, a făcut cale întoarsă până la bolovanul cu pricina pe care l-a împins la marginea drumului. Acolo putea să stea oricât, că nimeni nu s-ar mai fi împiedicat de el. De-abia acum, tânărul nostru a plecat liniștit și mulțumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătura îl durea parcă mai puțin acum, când știa că i-a scăpat, poate, și pe alții de la o suferință ca a lui.

Să știi să te gândești și la ceilalți, înseamnă să știi să trăiești. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie și bucuriile noastre, iar durerile și necazurile lor, trebuie să ne doara și pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalți.

Te-ai întrebat vreodată dacă n-ai trecut chiar tu pe drumul acela de pe care tânărul a dat la o parte bolovanul ? Fără să îl cunoști, fără să te cunoască, fără să aștepte vreo mulțumire, omul acela ți-a făcut un bine.

"Dragostea - rădăcina și izvorul binelui."





SUFLET ÎNTUNECAT
Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mânăstire spre satul de la poalele muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl țintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame și frig, dar și-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, l-a chemat pe tatăl acestuia și i-a spus:

- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul și foamea l-au răpus. Haide să îl iei și veți avea hranaă pentru o vreme !

Bucuros, omul i-a mulțumit călugărului și l-a urmat la locul cu pricina. Lângă cerbul mort, însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neștiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit și decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.

Văzând toate acestea, călugărul îi spuse țăranului:

- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuși de griji și nevoi, de lipsuri și greutăți. Sufletul lor se întunecă și "îngheață" în atâtea necazuri. Aceștia uită de Dumnezeu și de cele sfinte, furați de viața grea pe care o trăiesc, când doar credința le-ar mai putea încălzi sufletul. Numai dragostea și mila lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute. Însă, alții - vai de aceia ! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui și, cu toate acestea, sunt și ei morți sufletește. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea și altora. Sufletul lor este "înghețat" de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare ! Să fii copleșit de greutăți este o neputință, însă să fii doborât de plăceri este o rușine ! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăți, dar va fi vai și amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.

"Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieții încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belșugul vieții devine iarăși chip de ispită. E la fel de greu, atât să-ți păstrezi sufletul neînjosit de greutăți, cât și să nu ți-l jignești în situații înalte."






Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu