FABULE de Ion Luca Caragiale

DE CE ?

De ce, când o furtună
S-abate pe pământ
Cu furie nebună...
Cânt ?



De ce, când luna plină
Revarsă peste crâng
Divina ei lumină...
Plâng ?



De ce, când treci semeaţă
Şi nu-mi zici un cuvânt,
Nici nu-mi priveşti în faţă...
Cânt ?



De ce, când braţe goale
La piept cu dor mă strâng...
In de mătase poale
Plâng ?



De ce ? Că ştiu: părere
E tot pân' la mormânt!
Plăcere - plâng... Durere...
Cânt.

SAVANT

Toate cărţile din lume, de când lumea, câte-au fost,
Minunatul meu prieten le cunoaşte pe de rost;
Tot ce mintea omenească până astăzi a ştiut,
În savantu-i cap de dascăl, s-a-ndesat şi... a-ncăput:
Bibliotecă vestită! aşa plină, că-n zadar
Am dori să mai încapă şi un bibliotecar.

BIETUL ION

A tot răbdat Ion, răbdat,
Până când foc s-a supărat,
- Că prea-şi bătea joc toţi de el,
Ba că-i nerod, ba că mişel,
Şi câte alte, fel de fel! -
A scos un par din gard, şi - feri!
De-or hi mojici, de-or hi boieri;
Că a pornit ca un netot,
Şi dă-i la cap şi strică tot!
O zi întreagă a zbierat
Şi val-vârtej a alergat
Pe toţi în spaime i-a băgat...
Când tocmai seara-ntr-un târziu,
Hop! Iată dete de zapciu,
Şi aoleu! Şi vai! Şi chiu!
Că ţi l-a-ntins zapciul jos,
L-a legănat foarte frumos
Şi-l adormi întors pe dos...
S-a scărpinat a doua zi
Bietul Ion când se trezi
Se duse drept acasă - şi,



De necazul satului,
Rupse furca patului.

MÂNGÂIERE

O babă chioară-aşează tingirea cu păsat
Pe-o pirostie şchioapă... Fiertura-n foc a dat...
Şi scuipă biata babă, şi blestemă, se-nchină:
"Spurcatu !... Necuratu..." (El singur e de vină !)

Morala


Spre mângâiere - adeseori
Ne trebuiesc... instigatori.

MIC  ȘI  MARE

Trece un prăpăd pe lume...
Dinspre larg de ocean,
Cu ce neagră turbă bine,
vine vajnic uragan !
E o spaimă-n toată firea...
Păsări albe fug, s-ascund;
Pinii seculari se-ndoaie;
peşti, jivine merg la fund.
Urlă ape biciuite,
dau nebune către mal;
Calcă unul peste altul
şi se-nghite val pe val.
Geme farul... Un grăunte
de nisip, nepăsător,
Râde de urgia oarbă
şi de groaza tuturor;
"Râzi? Nu vezi?" l-întrebă farul.
"Ba văd bine" zice el;
"Ş-apoi, dacă vine, - vină!
Sunt atât de mărunţel!
"Rădăcini eu n-am, să-mi pese!
nu mă simt deloc legat -
"Ori în adâncimea mării,
ori la soare pe uscat -
"Să mă spulbere de-aicea,
cu tot eu am să rămân:
"Mie, unuia, oriunde,
singur cerul mi-e stăpân !"

BOUL ȘI VIȚELUL

Un bou, ca toţi boii puţin la simţire,
În zilele noastre de soart-ajutat...
Învaţă la şcoală cartea de cetire
Şi ajunse boul un bou învăţat.

Mare lucru-n lume e şi-nvăţătura !
Ţine loc de multe, chiar şi de talent...
Printr-o bună şcoală, rafinezi natura:
Din viţel poţi scoate un bou eminent.

Nu încape vorbă, între animale,
Un aşa specimen greu să mai găseşti
Să citească zilnic feluri de jurnale,
Rumegând atâtea ştiri politiceşti.

Astfel, eminentul, în curent cu toate,
Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit:
"Unchiule, cum mergem ?" - "Excelent, nepoate !
A mai grea problemă s-a şi resolvit".

"Unchiule, iar glume !" - "Ba deloc, băiete !
Sunt de-acord cu toţii, foarte sigur ştiu...
Şi m-ascultaţi pe mine, eu citesc gazete:
Tu nu ştii nimica, eşti un ageamiu.

Mă-ndoiam eu însumi: m-am convins în fine,
C-am scăpat de-acuma de orice nevoi:
Ni sunt deopotrivă voitori de bine
Şi au multă milă cei mai mari de noi.

N-au pierit zadarnic, astă primăvară,
Dintre noi atâţia ca la zalhan.!
Drepturile noastre sfinte triumfară:
O s-avem islazuri, dacă ni le-or da..."

A rămas viţelul ca un gură-cască,
Fericit că-n fine sacra speţ-a lui
O avea de-acuma din belşug să pască
Ş-o purta mai lesne greul jugului.

DUEL

Naivul plug odată (probabil, ofensat)
La un duel de moarte pe tun l-a provocat.
Dar adversarul ţanţoş răcni cavalereşte:
"Mişelule-n genunche!" Şi-n frunte l-a scuipat...
Şi pe teren, naivul a fost silit fireşte
Mult umilite scuze să ceară de la tun.


Morala


Doamne ! Fereşte
Pe mojicul prost de boier nebun !

ODĂ

Umbli hoinărind p-în lume
ca un orb, la ochi legat,
Şi de câtă vreme-acuma
pe la mine n-ai mai dat!
Prăpădeşti tu de pomană
preţioasele săgeţi,
Să te-alegi cu hulă numa'
de l-atâţi ingraţi poeţi...
Te-am vorbit rău eu vreodată ?
vinovat cu ce ţi-am fost,
De mă horopseşti uitării,
tu, copil frumos şi prost ?
A! De-ai şti cum mângâi încă
urmele unde-ai rănit !
Cu ce dor mi-aduc aminte
cât atunci am pătimit!
Vino, crudule, cu pieptul
gata dezvelit te-aştept;
Nu cu una, dă cu două!
săgetează drept în piept!
Şi pe maică-ta zeiţa,
jur că n-am să te hulesc:
Mai omoară-mă o dată,
să mai simt că iar trăiesc !

TEMELIA

Atâta muncă fără preget !
Încet-încet, de-atâţia ani,
De jos, din temelia stâncii,
cazmaua smulge bolovani,
Şi macaraua suie-n muche,
şi dalta-n feluri îi ciopleşte,
La rând ciocanul îi aşează,
frumos mistria-i rostuieşte;
Şi - lucru vrednic de mirare
din răsărit până-n apus ! -
Un grandios castel, d-asupra,
spre nori se-nalţă şi tot creşte:
Pe cât jos se scobeşte stânca,
pe-atât se-mpodobeşte sus...
...Mai trebuie frontonul splendid,
alegoria triumfală,
Şi-i opera desăvârşită -
e gat-a unui secol fală!...
Un ultim bloc enorm, acuma,
trosnind, e smuls din grop-adâncă
Şi ridicat din greu pe scripet...
Dar blocul ultim nu-i sus încă,
Şi, din afund, din măruntaie,
răcneşte stânca: "Nu mai pot"
"Proptele iute! Merg de râpă !
mă surp cu fala-vă cu tot !"

Morala

Ades, visând prea vesel,
ai deşteptare tristă...
"Să nu te rezemi, Doamne,
decât pe ce rezistă !"

TALMUD

"Tu, Şmul, eşti leneş, zice Ştrul,
Tu nu vrei să lucrezi destul,
Şi d-aia nu câştigi nimică!
Tu de vr-un an tot migăleşti
O iconiţă mititică:
O tot suceşti şi-o învârteşti
Şi văd că n-o mai isprăveşti...
Eu într-o var-am isprăvit
O mânăstire şi un schit.
Cu învelit şi cu vopsit
Iar Şmul răspunde trist: "Hei! Ştiu...
Dar... tu - tu eşti tinichigiu,
Şi eu - eu sunt giuvaergiu"...



Morală
Una-i Ştrul
Şi alta Şmul.