După Melci (1921
După melci
Unchiului meu Sache Soiculescu
al carui glas il imprumut aici.
Dintr-atatia frati mai mari:
Unii morti,
Altii plugari
Dintr-atatia frati mai mici:
Prunci de treaba,
Scunzi, peltici,
Numai eu rasad mai rău
Dintr-atatia (prin ce har?)
Mă brodisem sui, hoinar.
Eram mult mai prost pe-atunci...
Când Paresim da prin lunci
Cu pietrisul de albine,
Ne parea la toti mai bine:
Tanci ursuzi,
Desculti si uzi
Fetiscane
(Cozi plavane)
Infasate-n lungi zavelci
O porneau în turma bleaga
Să culeaga
Ierburi noi, craite, melci...
Era umed la bordei
Si tuleam si eu cu ei.
I
Tot asa o data, iar,
La un sfant prin Faurar
Ori la sfintii Mucenici
Tarla noastra de pitici
Odihnea pe creasta, sus,
- Eu voinic prea tare nu-s.
Rupt din fuga
Subt o gluga
De aluni, pe buturuga
Odihnii
Si eu curand..
Vezi, atunci mi-a dat prin gând
Ca tot stand si alegand
Jos pe vraful de foi ude
Prin lastari si vrejuri crude,
S-ar putea să dau de el,
Melcul prost, incetinel...
In ungher adânc, un gând
Imi soptea ca melcul bland
Din mormant de foi, pe-aproape
Cheama Omul să-l dezgroape...
Si pornii la scotocit
(Cu noroc, căci la-m gasit)
Era tot o mogaldeata
Ochi de bou, dar cu albeata:
Intre el si ce-i afar'
Strejuia un zid de var.
-Ce să fac cu el asa?
Să-l arunc nu îmi venea...
Vream să vad cum se dezghioaca
Pui molatic, din ghioaca :
Vream să vad cum iar invie
Somnoros, din colivie...
Si de-a lungul, pe pământ
M-asezai cuacest descant :
- "Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vargat
Si ferecat;
Lasa noaptea din gaoace,
Melc natang si fă-te-ncoace
Nu e bine să te-ascunzi
Sub paretii grei si scunzi
Printre vreacuri cerne soare,
Colti de iarba pe razoare
Au zvacnit iar muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapada cojoace
Si tu singur în gaoace!
Hai, iesi,
Din cornoasele camesi!
Scoate patru firisoare
Stravezii, tremuratoare,
Scoate umede si mici
Patru fire de arnici;
Si agata la festile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de margarint
Inzauatul tau argint...
Peste gardurile vii
Dinspre vii,
Ori de vrei si mai la vale,
In tarlale
-Tipareste brau de bale..."
Dupa ce l-am descantat
L-am pus jos
Si-am asteptat...
Inserase mai de-a bine
Crengi uscate peste mine,
Bazaind la vantul stramb
Imi ziceau rastiti din dramb...
Nazdravana de padure
Jumulita de secure,
Scurt, furis
Inghitea din luminis.
Din lemnoase vagauni,
Capcauni
Ii vedeam piezisi cum casca
Buze searbade de iasca;
Si intorsi
Ochi bubosi
Innoptau sub frunti pestrite
De parose
Si barboase
Joimarite.
Si cum stau sub vant si frig
Strans carlig,
-Iscodind cu ochii treji
Mai de sus de brana, drumul
Unde seara tese fumul
Multor mreji;
De sub vreascuri vazui bine
Repezita inspre mine
O gusata cu gateji.
Chiondoras
Cata la cale:
De pe sale,
Când la deal si când la vale,
Curgeau betele taras.
Iar din plosca ei de gusa
De matusa
Un taios, un aspru: hârrsi..
Plans prelung cum scoate fiara,
Plans dogit,
Când un sarpe-i musca ghiara,
Muget aspru si largit
De vuia din funduri seara...
-Mi-a fost frica, si-am fugit!
II
Toata noaptea viscoli...
Inca bine n-ajunsesem
Ca porni duium, să vie
O vifornita tarzie
De Paresemi.
Vântura, stârnind gâlceava
Alba pleava;
Si cadeau si maruntei
Bobi de mei...
(Ningea bine, cu temei).
In bordei
Foc vârtos mânca napraznic
Retevei.
Pe coliba singur paznic
M-au lasat c-un vraf de pene...
Rar, le culegeam alene:
Mosul Iene
Razbatea de prin poiene
Să-mi dea genele prin gene.
Si trudie,
Langa vatra prigonit
Privegheam prelung tăciunii...
Umbre dese,
Ca paunii,
Imi roteau pe hornul sui
Leasa ochilor verzui.
Si-mi ziceam în gând:
"Dar el,
Melcul, prost, incetinel?
Tremura-în ghioaca, varga,
Nu cumva un vant să-l sparga:
Roagă vantul să nu-l fure
Si să nu mai biciuiasca
Barbi de muschi, obraji de iasca,
Prin padure.
Roaga vantul să se-ndure"
De la jarul straveziu,
Mai tarziu,
Somnoros venii la geam.
(Era-înalt, nu ajungeam.)
Dar prin sticla petecita,
Dar prin ghiata încâlcita,
Fulgera sul lung de har,
Prapadenia de-afar':
Podul lumii se surpase
Iar pe case,
Pana sus, peste colnic,
Albicioase
Ori foioase
Cadeau cepi de arbagic.
Viu îmi adusei aminte.
Ce-auzisem inainte,
De o noapte intre toate
Urgisita,
Când, pe coate,
Guri spurcate
Suflă vapt
Să dărâme
Din pământ...
Când, pe-un sloi, rupând din pita,
Baba Dochia-învălită
Cu opt sarici
Sta covrig,
Sta, înghite
Si sughite
Si se vaicara
De frig.
- Hei, e noaptea-aceea poate!
Inapoi
La fulgii moi
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gandul, sus, la-el,
Soptii:
"Melc incetinel,
Cum n-ai vrut să iesi mai iute!
Nici vifornită, nici mute
Prin paduri nu te-ar fi prins...
Iar acum, când focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene
Si alene
Să chemam pe mosul Iene
Din poiene,
Să ne-nchida:
Mie, gene;
Tie,
Cornul drept,
Cel stâng,
Binisor,
Pe când se frâng
Lemne-n crâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"
III
Dintre pene si cotoare
Gata nins,
Cum mija un pic de soare
Pe întins
(In câmpie
Colilie
Razboind cu lunecusul
Din tăpoi saltând urcusul),
Inaltat la dâmbii prinsi,
Mă-intorsei subt alunis,...
Il zarii langa culcusu-i
De frunzis.
Era, tot, o scorojita
Limba vanata, sucita,
O nuia, ea un hengher
Il tinea în zgarzi de ger!
Zale reci,
Aspre benti ce se-întretaie,
Sus, pe vreascurile seci,
Il prindeau:
O frunza moarta, cu pastaie.
Si pe trupul lui zgarcit
M-am plecat
Si l-am bocit:
- "Melc, melc, ce-ai făcut
Din somn cum te-ai desfacut?
Ai crezut în vorba mea
Prefacuta... Ea glumea!
Ai crezut ca ploua soare,
C-a dat iarba pe razoare,
Ca alunul e un cantec...
- Astea-s vorbe si descantec!
Trebuia să dormi ca ieri,
Surd la cânt si imbieri,
Să tragi alt oblon de var
intre trup si ce-i afar'...
- Vezi?
Iesisi la un descantec;
Iarna ti-a muscat din pântec...
Ai pornit spre lunci si crâng,
Dar pornisi cu cornul stâng,
Melc natâng,
Melc natâng!"
Iar când vrui să-l mai alint
Intinsei o mâna-amara
De plans mult....
si, dârdâind,
Doua coarne de argint
Rasucit, se fărâmară.
Ca e ciunt, nu m-am uitat...
Ci, în punga lui cu bale,
Cu-insutite griji, pe cale
L-am purtat
Leganat:
Punga mica de matasa...
Iar acasa
L-am pus bine
Sus, în pod
(Tot langa mine),
Ca să-i cânt din când în când
Fie tare
Fie-n gând:
"Melc, melc,
Cotobelc,
Ploua soare
Prin fâneturi si razoare,
Lujerii te-asteapta-în crâng
Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stâng;
Sunt în sân la mosul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng...
- Iarna coarnele se frâng,
Melc natâng,
Melc natâng !"
Joc Secund (1930)
Din ceas, dedus...]
Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.
Nadir latent ! Poetul ridică însumarea
De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.
Poartă
Suflete-n pătratul zilei se conjugă,
Paşii lor sunt muzici, imnurile - rugă.
Patru scoici, cu fumuri de iarbă de mare,
Vindecă de noapte steaua-n tremurare.
Pe slujite vinuri frimitură-i astru’.
Munţii-n Spirit, lucruri într-un Pod albastru.
Raiuri divulgate! Îngerii trimeşi
Fulgeră Sodomei fructul de măceş.
Lemn sfânt
În văile Ierusalimului, la unul,
Păios de raze, pământiu la piele:
Un spic de-argint, în stânga lui, Crăciunul,
Rusalii ard în dreapta-i cu inele.
Pe acest lemn ce-aş vrea să curăţ, nu e
Unghi ocolit de praf, icoană veche!
Văd praful - rouă, rănile - tămâie?
- Sfânt alterat, neutru, nepereche.
Legendă
Străluminaţi ca nişte unghii,
Sub scuturi, îngeri au lăsat
Cherubul văii să-l înjunghii,
- Sădiţi în aer ridicat.
Şi limfa pajiştelor pale
Se pleacă soarelui ferit
Al certei sere animale:
Îngână sângelui ivit.
Scris, râul trece-n mai albastru
Şi varurile zilei scad,
E rana Taurului astru.
Vădita ţară, Galaad.
Secol
Răsărit al crestelor de păsări,
Steme nicăiri în fâlfâit,
Bântuie, când soarelui voit
Arcuite pajurile căţări.
Seceri dintre secete-au sclipit!
Chemi zidul ars, cu ierburile cimbruri,
Anulare unor albe timpuri,
Sub arginţii muntelui orbit.
Steaua imnului
Râu încuiat în cerul omogen,
Arhaic Unt, din lăudată seară,
Scurs florilor, slujind în Betleem,
Când gărzile surpate înviară.
Să port - sub raze deget şters înting -
Un liniştit, un rar şi tânăr mugur
Prin ger mutat, prin tufele de zinc,
La stâncile culcate: să le bucur.
Suflet petrecut
Scăzută zării blândă e ţara minerală.
- Inel şi munte, iarbă de abur înzeuat.
A ofilirii numai această foarte pală
Făclie, pe ghicirea Albastrului ouat.
Minţiri, lumini! Scăpată, doar sfânta, ca o maică
- Ars doliul ei; cu fruntea călcată de potcap:
Scăldând la dublul soare, apos, de la Drăgaică,
Rotundul, scund în palmă, duh simplu-n chip de nap.
Dioptrie
Înalt în orga prismei cântăresc
Un saturat de semn, poros infoliu.
Ca fruntea vinului cotoarele roşesc,
Dar soarele pe muchii curs - de doliu.
Aproape. Ochii împietresc cruciş
Din fila vibrătoare ca o tobă,
Coroana literei, mărăciniş,
Jos în lumină tunsă, grea, de sobă.
Odaie, îndoire-n slabul vis!
- Deretecată trece, de-o mătuşe -
Gunoiul tras în conuri, lagăr scris,
Adeverire zilei - prin cenuşe.
Edict
Această pontifică lună
Cuvânt adormiţilor e,
Din roua caratelor sună
Geros, amintit: ce-ru-le.
O sobă, cealaltă mumie.
Domneşte pe calul de şah,
La Moscova verde de-o mie
De turle, ars idol opac.
Dogoarea, podoabă: răsfeţe
Un secol cefal şi apter.
- Ştiu drumul Slăbitelor Feţe
Ştiu plânsul apos din eter.
UVEDENRODE
Riga Crypto și Lapona Enigel
Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtă,
Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!
- Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.
- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.
*
Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-n humă unsă,
Împărăţea peste bureţi
Crai Crypto, inimă ascunsă,
La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.
Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.
În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.
De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muşchiul crud
La Crypto, mirele poienii.
Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:
- Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
- Rigă spân, de la sân,
Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.
-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.
-Te-aş culege, rigă blând...
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Aşteaptă de te coace.
-Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.
- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,
Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.
La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cercetează.
Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.
La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt şi umbră iar o umflă...
Frumos vorbi şi subţirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.
- Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să treacă...
Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.
Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;
Că-i greu mult soare să îndure
Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,
Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:
Cu Laurul-Balaurul,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.
Oul dogmatic
E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !
Cum lumea veche, în clestar,
Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou.
Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.
*
Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi -- întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma.
Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou -- simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.
Nu oul rosu.
Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste :
Îl urcă -- în soare si cunoaste !
*
Si mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume. Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A mortii frunte -- acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma -- dogma.
*
Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi. Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă -- în pacea -- întâie-a lui,
Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.
Paznicii
Înaltă conexiune,
Gardă eficace nunţilor,
Drum şi Carte:
Pentru sumbrul rac al lui Marte.
Pentru Jup
- Acel Trup -
Saturn centurat în aparte,
Uran ca un tiv,
Neptun aditiv;
Cădelniţare în cor a nunţilor,
Din zece Lune, în rampă,
O foarte cerească şi amplă
Mătanie a Frunţilor!
Salut de pe scară de noapte,
La sceptrul seral
De trei ori spiral:
Al lumii râu static de lapte;
Plecăciune joasă,
La faţa păroasă,
Suptă, care ajună
Apusă-n cărbunii din lună;
Mătanie adâncă,
Îndoită încă
Norului violaceu,
Fumat lung, de soare,
La ziua-n vărsare,
Când pipăie sufletul meu.
Uvedenrode
La râpa Uvedenrode
Ce multe gasteropode!
Suprasexuale
Supramuzicale;
Gasteropozi!
Mult limpezi rapsozi,
Moduri de ode
Ceruri eşarfă
Antene în harfă;
Uvedenrode
Peste mode şi timp
Olimp!
Ceas în cristalin
Lângă fecioara Geraldine!
Dantelele sale
Ca floarea de zale,
Prin braţele ei
Gheţari în idei,
La soarele sfânt,
Egal - acest cânt:
Ordonată spiră,
Sunet
Fruct de liră,
Capăt paralogic,
Leagăn mitologic,
Din şetrele mari
Apari:
O cal de val
Peste cavală
Cu varul deasupra-n spirală!
Încorporată poftă,
Uite o fată,
Lunecă o dată,
Lunecă de două
Ori până la nouă,
Până o-nfăşori
În fiori uşori,
Până-o torci în zale
Gasteropodale;
Până când, în lente
Antene atente
O cobori:
Pendular de-ncet,
Inutil pachet,
Sub timp,
Sub mode
În Uvedenrode.
Isarlâk
Domnişoara Hus
Surorii noastre mai mari,
Roabe aceleiasi Zodii,
Prea-turburatei Pena Corcodusa.
a) Ceas de seară
b) Prezentarea
c) Vaduri și alaiuri
d) Cuvinte de îmbărbătare
e) Aur netemporal
f) Chemarea mosorului
a)
Cheagul alb, lăsat din seară,
Dintre limpezimi crescut,
Cu aripa ca un scut
Abia dus la subtioara,
Cel cu plisc întors de ceara rosie,
Incovrigat,
Peste inimi
Catre seară
Atârnat:
Chipul coabe,
S-a-îmbuibat în seara grasa
Ca-ntr-o banită a cu boabe
Si-a sburat.
S-a-imbuibat
Si s-a dus
Ceasul rău,
Ceasul tau, Domnita Hus!
b)
Este - Domnisoara Hus
(Carnaksi, Masala!)
Cu picioare ca pe fus,
Largi salvari
Undeva.
Pentru ea cinci feciori
Pricopsiti (ah! beizadele),
Au taiat alti cinci feciori
Ce-i faceau la bezele.
Si-au dantat cinci feciori
Pricopsiti, la streangul furcii;
Ea danta
Acana
Cu muscalii si cu turcii:
Pasi agale
Cu pasale
Pasi batuti
Cu arnăuti,
Sprinteni, spornici,
Cu polcovnici
De tot sprinteni
De tot sus
De strigau, pierduti, ibovnici:
-- Isala, Domnita Hus!
c)
S-a-imbuibat
Si s-a dus
Ceasul rău,
Ceasul tau, Domnita Hus!
Svelt acum,
Taie-ti drum...
- Undă, undelemn călâi,
Vântul luneca, inmoaie.
- Haide, salta-ti din călcâi
Pintenii, toli câinii droaie,
Si la drum, pe uliti mici,
Lânga gropi, printre casoaie,
Când prin ghimpi, când prin urzici,
Iedera de zdrente, soaie,
Mână tot către Apus!
El te schimba-în humă verde
El milos de lin si-a pus
Mâna-i verde
Să-ti desmierde
Si grumajii tai umflati
(Ce serpi tari, cocliti de bale,
Mai cocliti ca serpii frati
Din fântâni municipale)
Si picioarele în coji,
Numai noduri, numai dâre,
Unde ani si ger, raboj
Incrustară: cu satâre!
d)
Suna noaptea, fund de tuci.
Tu ajungi, incaleci zidul,
Scoti din traistă trei lăptuci,
Pâinea oachesa, ca blidul.
Peste mlastini somnul spulberi.
Duhul mlastinii adie,
Un oras se-îngroapa-în pulberi
Departat, ca de hârtie.
- Si tu plângi ca Cel-de-sus
N-are grijă de sărace,
Ca ti-e trupul frânt, răpus:
Nu e nimeni să-l imbrace,
Lacrimi mari îti prind de gât
Lungi zorzoane de nebună.
Lasa, nu mai plânge-atât,
Sterge-ti ochii, te imbună,
Uite colo: stele ies
Ca vărsatul si pojarul
In răsad aprins si des
Intesat e Pălimarul;
Uite, cerul a miscat
Plecăciuni îti face tie.
Fruntea Cerul ti-a-închinat
Ametit, ca de betie;
Cercuitii - ochii tai -
Gem ca pietre-în tăvăluge!
Pe când guri de gol, în Văi
Instelate, sus, îi suge.
e)
Hăt la cel
Vânat cer
Impacat la sori de ger,
Unde visul lumii ninge,
Unde sparge si se stinge,
Sub târzii vegheri de smalt,
Orice salt indraznit:
Falsă minge
Ori sec fulger
De hanger
Repezit;
- Prin Târziu si înalt
- In plictisul si căscatul lung al râpelor de smalt
Hai în sbor de soarec sur.
La ăl ciur
Des si rar
Clatinat la râul noptii
De Tiganul Aurar,
Ciuruitul prapur sur
Ce-în azur stravechi întinge
Ingălatul de azur:
Rupta lumilor meninge!
Pân'la el,
Usurel
Pe arc tors fără cusur
Indoieste si întinde
Sborul tau de soarec sur...
Si cu pumnul dus mosor
Pân' la sita din tarie,
Treiera suierator
Spart descântec din fetie!
f)
Buhuhu la luna suie,
Pe gutuie să mi-l suie,
Ori de-o fi pe rodie:
Buhuhu la Zodie;
Uhu, Scorpiei surate,
Să-l întoarca d-a-îndarate,
Să nu-i rupă vrun picior
Câine ori Sagetator!
- Ai văzut? Muri o stea.
- Ca o smieură mustea;
Stea turtita, - în hauri supta,
Adu-mi-l pe-o coada rupta,
Rupta si de lingura,
Să colinde singura,
Toate vamile pustii
Unde fierb, la pirostrii,
In ceaun cu apa vie,
Naravitii la curvie;
In zemi acre si amare
Câti au râs de fată mare;
In grăsime si colastră,
Câtii smintiră vreo nevastă.
Buhuhu, uhu, de zor
Si-înc-o data, prin mosor,
Doar i-o da mai mult îndemn
Coadei lingurii de lemn
(Lemn de leac)
Doar l-o-întoarce berbeleac
Doar l-o duce vălătuc
Pe ibovnicul uituc!
Fluturai la vânt făină,
Sloată se porni, haină;
Aruncai si cu pîsat,
Pâclă deasa s-a lasat;
Presărai atunci mălai,
Si tot cerul îI spălai,
Doar pe plai
Cît un scai
Mai juca un nour mic,
Sgriburit si de nimic;
Luai din sân tărâte coapte!
Si tot norul, jos, în noapte,
Ca o gâlca obrinti,
In tărână se trânti,
Inflori, crăpă în sapte
Nori la fel:
De sub nori si câmpuri - El
Subtirel
Varuit în alb de lapte,
Strigoi,
Rupt din veacul de apoi,
Vrej de soapte,
Din bici ud si din tăpoi
Hăituit de Miaza Noapte.
Isarlâk
"Pentru mai dreapta cinstire
a lumii lui Anton Pann"
La vreo Dunare turceasca,
Pe ses vested, cu tutun,
La mijloc de Rău si Bun
Pân'la cer frângându-si treapta,
Trebuie să înfloreasca:
Alba,
Dreapta
Isarlîk!
Ruptă din coastă de soare!
Cu glas gales, de unsoare,
Ce te-ajunge-asa de lin
Când un sfânt de muezin
Fâlfâie, înalt, o rugă
Pe fuisor, la zâna-în fuga...
*
- Isarlîk, inima mea,
Data în alb, ca o raia
Intr-o zi cu var si ciuma,
Cuib de piatra si leguma
- Raiul meu, ramâi asa!
Fii un tîrg temut, hilar
Si balcan - peninsular...
La fundul marii de aer
Toarce gâtul, ca un caer,
In patrusprezece furci,
La raiele;
rar, la turci!
Beată, într-un singur vin:
Hazul Hogii Nastratin
*
Colo, cu doniti în spate,
Asinii de la cetate,
Gâzii, printre fete mari,
Simigii si gogosari,
Guri casca când Nastratin
La jar alb topeste în,
Vinde-în leasă de copoi
Catei iuti de usturoi,
Joaca, si-în cazane suna
Când cadâna curge-în Luna.
*
Deschideti-va, porti mari!
Marfa-aduc, pe doi magari,
Ca să vând acelor case
Pulberi, de pe luna rase,
Si-alte poleieli frumoase;
Pietre ca apa de grele,
Ce fireturi, ce inele,
Opinci pentru hagealîk
- Deschide-te, Isarlîk!
Să-ti fiu printre foi un mugur
S-aud multe, să mă bucur
La rastimpuri, când Kemal
Pe Bosfor, la celalt mal,
Din zecime, în zecime,
Taie-în Asia grecime;
Când noi, a Turchiei floare,
Intr-o slavă stătătoare
Dăm cu sâc
Din Isarlîk!
În memoriam
(Stihuri pentru pomenirea unui câine cu numele nemţesc, e drept
dăruit autorului de un prieten franc. Crescut însă la Isarlâk.)
Primăvară belalie
Cu nopţi reci de echinox,
Vii şi treci
Şi-nvii, stafie,
Pe răpusul câine Fox!
Fox frumos
Cu dinţi oţele
Şi preţ mare
La căţele,
Fox nebun
Scurt de coadă
Fuge-n lume,
Se înnoadă!
Primăvară belalie,
Insomnii de echinox,
Dimineţi, lăsaţi să vie
Cum venea, băiatul Fox:
Capul, cafeniu pătat,
Cu miros de dimineaţă,
De zăvozii mari din piaţă
În trei locuri sângerat,
Îl lipeşte de macat,
Ochii-ntoarce, a mirare,
Din piept mare:
Ce lătrat!
Pomi golaşi şi zori de roşuri!
(E aprilie, nu mai)
Forfotă de fulgi pe coşuri,
În cuib fraged: Cir-li-lai.
- Fox al meu, îţi place, hai?
Cir-li-lai, cir-li-lai,
Precum stropi de apă rece
În copaie când te lai;
Vir-o-con-go-eo-lig,
Oase-nchise-afară-n frig
Lir-liu-gean, lir-liu-gean,
Ca trei pietre date dura
Pe dulci lespezi de mărgean.
Te-ai sculat cu noaptea-n cap,
O să-ţi dea colgiul hap,
Fox cu ochii-ntorşi cu albul,
Fix cu ochii la harap!
Sus în pat
Haide - zup!
Adă botul
Să ţi-l pup.
La ureche-apoi să-l pui,
Să zici iute ce-ai să-mi spui.
Vrei să batem lunci, păduri?
Ori eşti poate în călduri
Şi-ai venit să-ţi caut fată
Tot ca tine de pătată:
Nunul vinovat să-ţi fiu,
Să-mi vând sufletul de viu!
Nu mă bag să caut fată,
Că e treabă mult spurcată
Şi cădem în postul mare
Şi-am căinţele amare.
Dar nu-ţi arde de păduri
Şi mai va până-n călduri.
Văd acum ce sta să zică
Botul tău. Ştii vreo pisică!
Şi ţii minte că mi-e dragă,
Miorlăita, care-şi bagă
Prin cămări, prin aşternuturi,
Ochi-pucioasă, de te scuturi:
Dracu-aducător de boale,
Cald inel, cu blană moale
Şi cu prefăcut răsuflet
Ca păcatele din suflet!
Stai un pic,
Că mă ridic
Şi-i venim acum de hac!
Lasă numai să mă-mbrac
Şi-ţi ajut să urci în pom,
Câine vorbitor şi om,
S-o dăm jos din pom şi cracă,
Apoi - tava
Şi-n tarbacă,
De trei ori de capul scării
Să-i frângem şira spinării!
Nalt, curat sub corn de rai,
Dezlega-vom: cir-li-lai,
Cir-li-lai, cir-li-lai,
Precum stropi de apă rece
În copaie când te lai;
Vir-o-con-go-eo-lig,
Oase-nchise-afară-n frig
Lir-liu-gean, lir-liu-gean,
Ca trei pietre date dura
Pe dulci lespezi de mărgean.
Addenda
Încheiere
Stinsă liniştirea noastră (şi aleasă),
Isarlâk încinsă, Isarlâk mireasă!
Dovediţii, mie, doisprezece turci
Între poleite pietre să mi-i culci:
Inima - raiaua, osul feţii spân,
Ţeasta, nervii torşi în barbă de stăpân,
Clatină-i la Ciprul Negru, în albeaţă
De sonoră vale într-o dimineaţă!
Vis al Dreptei Simple! Poate, geometria
Săbiilor trase la Alexandria,
Libere, sub ochiul de senin oţel,
În neclătinatul idol El Gahel.
Inegală creastă, suliţată cegă,
Lame limpezi duse-n ţara lui norvegă!
Răcoriţi ca scuţii zonele de aer,
Răsfiraţi cetatea norilor în caier,
Eu, sub piatra turcă, luat de Isarlâk,
La o albă apă intru - bâldâbâc.
Fie să-mi clipească vecinice, abstracte,
Din culoarea minţii, ca din prea vechi acte.
Eptagon cu vârfuri stelelor la fel.
Şapte semne, puse ciclic:
Umanizare
Castelul tau de ghiata l-am cunoscut gindire:
Sub tristele-i arcade mult timp am ratacit
De noi rasfringeri dornic, dar nicio oglindire,
In stinsele cristale ce-ascunzi, nu mi-a vorbit.
Am parasit in urma grandoarea ta polara
Si-am mers, si-am mers spre caldul pamint de miazazi,
Si sub un pilc de arbori stufosi, in fapt de seara,
Cararea mea, surprinsa de umbra, se opri.
Sub acel pilc de arbori salbateci, in amurg,
mi-ai aparut - sub chipuri necunoscute mie,
Cum nu erai acolo, in frigurosul burg,
Tu, muzica a formei in zbor, Euritmie!
Sub infloritii arbori, sub ochiul meu uimit,
Te-ai resorbit in sunet, in linie, culoare,
Te-ai revarsat in lucruri, cum in eternul mit
Se revarsa divinul in luturi pieritoare.
O, cum intregul suflet, al meu, ar fi voit
Cu cercul undei tale prelungi sa se dilate,
Sa spintece vazduhul si - larg si inmiit -
Sa simta ca vibraza in lumi nenumarate...
Si-n acel fapt de seara, uitindu-ma spre Nord,
In ceasul cind penumbra la orizont descreste
Iar seara intirzie un somnolent acord,
Mi s-a parut ca domul de ghiata se topeste.
