CE FACI TU ?
de Ion Minulescu
Ce faci tu ? de-atâta vreme
N-am mai rătăcit prin crânguri
N-a-ncercat să te mai cheme
Dorul ca să fim iar singuri ?....
Haide, fii copil cuminte
N-aștepta să vin la tine
Să te fac cu rugaminte
Să pricepi ce este bine.
De-ai ști tu ce farmec dulce
E sub teiul singuratic !...
Vino, crângu-o să ne culce
Pe-al lui pat de flori, sălbatic.
Și-ochii tăi ca doi luceferi
Să-i lumine ca-n trecut.
Să te văd cum o să-i aperi,
Dacă-oi vrea să ți-i sărut.
Pe poteca înfundată
Iarba deasă să ne-ascunză
S-ascultăm ca și-altădată
Freamătul duios de frunză.
Și privind cum de povară
Teiul floarea-ncepe-a cerne
Să-nvățăm pe din afară
Cântul dragostei eterne.
CÂNTEC
de Alexandru Macedonski
Şi pentru ce n-ar fi permis
Al vieţii mele tainic vis
Să-l împlineşti,
Iubindu-te, să mă iubeşti ?
Să mă iubeşti !
Făgăduind, — ziceai că ţii,
Prin cuget dacă-mi aparţii
De ce, — de ce
N-ai vrea să calci peste orice ?
Peste orice !
De mă iubeşti, — să te supui,
O sărutare să depui
Pe fruntea ta,
Şi morţii-n gropi vor tresălta !
Vor tresălta !
Pe buza ta, pe-obrazul tău,
Oh! lasă-mă să fiu călău,
Călău de flori,
Şi vor cânta privighetori !
Privighetori !
Pe ochii tăi şi pe-al tău sân,
Trecând amorul meu păgân,
Amorul meu,
Tu poţi să-l faci un semizeu,
Un semizeu !
Natura este-n haină nouă…
Priveşte! flori de zarzări plouă…
Sub ele, — noi,
Vom fi la umbră amândoi
Cu amândoi !
ÎȚI E GREU SĂ CREZI...
de Aneta Georgescu
Ecouri de gand si dureri care plang
Rasuna in versu-mi de dor.
De-as putea, as vrea ca sa strig:
Sa stii, te iubesc si mai sper !
Dar azi...prea departe soarta m-a dus
Si oricat as incerca sa iti spun...
Ti-e greu sa crezi cuvantu-mi spus
Si atunci...tot mai trista raman!
CEL DIN URMĂ VIS
de Veronica Micle
O visul meu cel mai slăvit,
Frumos și cel din urma,
Așa cum dulce te-ai ivit
Te stinge și te curmă.
Căci e demult de când am pus
Inimii mele pază,
Și-i mult mai mult de când i-am spus
Iubirii să nu crează.
Și prea târziu să mai aprind
Azi dragostei făclie,
Și-n mintea mea să mai cuprind
O dulce nebunie.
Destul c-o clipă l-am iubit,
Și-o clipă i-am dus dorul,
Te stinge vis cum te-ai ivit
Stingându-mi și amorul.
DRAGOSTE ADEVĂRATĂ
de Mihai Eminescu
Dragoste adevărată
De fecioară prea curată;
Tânără-ntineritoare,
Dragoste de fată mare;
Însă plină-i de durere
Dragostea cea de muiere,
De durere şi de haz,
De dulceaţă şi necaz;
Îndărătnică şi dragă
Cată ceartă ziua-ntreagă,
Iară sara se împacă,
Că tot ţie va să-ţi placă;
Dragostea de la muieri
E cu sare şi piperi,
Nu-i lihnită şi dulceagă,
Zi cu zi în foc te bagă,
E războinică, fierbinte
Şi cu capul fără minte;
Dragostea de la muiere
E ca fagurul de miere,
Dar un fagur pipărat,
Dulce când e supărat,
Că-i răstită şi cu toane,
Nedusă pe la icoane;
Ochii negri amândoi
Îţi dau pururea război,
Gura cea cu zâmbetele,
Tare-ţi poartă sâmbetele
Ş-acel drac cu mâni subţiri
Cu mânie în priviri
Tot mai scump pe zi ce merge
ÎN PRAG
de Camil Petrescu
Deschide ferecata poartă,
Kicsikém,
Sunt acolo-ngrămădite
Tristeţi de mult uitate,
Vechituri şi gânduri părăsite,
Toane reci pe lângă soartă.
Rând pe rând am aruncat acolo,
Ca într-un pod de casă,
Atâtea lucruri care-au fost,
Desperechiate, prăfuite de uitare,
Zestre şi povară fără rost.
În jilţul fericirilor trecute,
Cu câlţii scoşi afară,
Doarme somnoros «odinioară»
(L-o cuprinde cândva cartea
Amintirii prefăcute.)
Treze stau prin colţuri drame doar schelete,
Printre ele nebunii săpate în perete,
Glume care-ncearcă nemurirea,
Spinări reci de salamandre
Subt duşumeaua minţii, prin meandre.
A trecut pe-acolo moartea şi iubirea.
Cine să le judece şi să despartă ?
O, deschide ferecata poartă
Kicsikém
Nu te teme
Duhurile toate te privesc
- Unele cu drag –
Căci, albă şi fragedă,
Tu te profilezi uşoară
Ca pe un primăvăratec prag.
Şi-n jurul tău
Tremură lumina crudă de afară.
POEM ȘOPTIT
de Elena Glodean
Aş locui în ochii tăi, o vreme,
să văd cum munţii încă nasc izvoare;
Când îl sărută-n taină căprioare,
să simt cum firul ierbii încă geme.
În pumnul tău aş locui, o vreme,
de tine să mă simt la sân purtată
Precum o mierlă care-a fost vânată
şi stă rănită printre crizanteme.
Aş locui în părul tău, o vreme,
s-ascult cum vântul şuieră prin crânguri;
Tu, scuturându-ţi tâmplele de gânduri,
să îmi reciţi în şoaptă mici poeme.
Aş locui sub paşii tăi, o vreme,
să-mi poţi reda odihna unui drum
Iar norii grei, bolnavi de-atâta fum,
să îi aduni cu sârg în ninse gheme.
Şi-atunci cand glasul meu o sa te cheme
să-mbraci toţi pomii-n haine de crăiasă.
Eu, fulg de nea întors din nou acasă,
voi zăbovi în palma ta…o vreme.
DAC-AI PLECA ȘI NU TE-AȘ MAI GĂSI....
de Elena Glodean
Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi
Pe prundul gândului aş rătăci
Până cocoşii zării, prin cântat,
Ridică vălul cerului lăsat.
Cu sufletul în straiul vieţii tern
Pe pragul casei tale-am să m-aştern
Şi-atât de dragă raza vieţii mele
Aş face-o zbor de aripă spre stele.
Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi
De clipe trupul mi l-aş desfrunzi
Până ce toamna, fără de cruţare,
Va lua din mine pata de culoare.
Când ziua obosită-ar amurgi
Tot plânsul norilor l-aş răscoli
Şi-atât cât poate lacrima să vadă
I-aş ţese iernii fulgii de zăpadă.
Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi
Cocon în fir de lună m-aş zidi
Să pot renaşte-n fluture de noapte
Şi-n cruce inima prinzând pe spate
Aş rătăci, în nopţi lungi şi pustii,
Dacă-ai pleca şi nu te-aş mai găsi.
DE-ABIA PLECASEȘI
de Tudor Arghezi
De-abia plecaseși. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi !
Voiam să pleci, voiam și să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat ? De ce-ai mai fi rămas ?
N-AU NICI O IMPORTANȚĂ ANII
de Corneliu șerban
E, oare, totusi, cu putinta ?
Se pare, da. Arareori.,
e-adevarat, dar simti de-odata
intraductibilii fiori.
N-au nici o importanta anii,
stii doar atat : ca s-a ivit
clipa cea unica. Esti iarasi
timid, stangaci, indragostit.
UMBRA PLOPILOR
de Ion Horea
Și vom călători odată
Pe unde n-am mai fost nicicând,
Cu umbra plopilor, ciudată,
Alunecând, alunecând...
Si va rămâne-n urma noastră
Doar tremurarea unui gând,
Cu umbra plopilor, albastră,
Alunecând, alunecând...
De va mai fi o amintire,
Și ea va trece, vrând, nevrând,
Cu umbra plopilor, subțire,
Alunecând, alunecând...
Daă-mi gura ta, și mă sărută,
Și stele vor cădea pe rând,
Cu umbra plopilor, tăcută,
Alunecând, alunecând...
Și-ai să auzi, înfiorată,
Cum trece-al lunii foșnet blând,
Cu umbra plopilor, culcată,
Alunecând, alunecând...
CÂNTEC ÎN DOI
de Lucian Blaga
Şi vine toamna iar’
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.
Doi suntem gata s-ajutăm
brinduşile ardorii
să înflorească iar’ în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.
Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi –
nu stim, dar suntem doi.
CU TINE
de Adrian Păunescu
Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.
Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.
Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.
Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar - dispar.
Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.
Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.
ÎMBRĂȚIȘAREA
de Nichita Stănescu
Când ne-am zărit, aerul dintre noi
şi-a aruncat dintr-o dată
imaginea copacilor, indiferenţi şi goi,
pe care-o lasă să-l străbată.
Oh, ne-am zvârlit, strigându-ne pe nume,
unul spre celălalt, şi-atât de iute,
că timpul se turti-ntre piepturile noastre,
şi ora, lovită, se sparse-n minute.
Aş fi vrut să te păstrez în braţe
aşa cum ţin trupul copilăriei, întrecut,
cu morţile-i nerepetate.
Şi să te-mbrăţişez cu coastele-aş fi vrut.
CÂNTEC DE DOR
de Nichita Stănescu
Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.
Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.
SĂRUTĂ-MĂ
de Magda Isanos
Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sarutarea ta ar fi în stare
Să stinga focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire si de soare.
Saruta-mi gura, buzele-nclestate
Ce vorba si surâsul si-au pierdut.
Iti vor zambi din nou inseninate
Si-ndragostite ca si la-nceput.
Saruta-mi fruntea, gândurile rele
Si toate indoielile-or să moara,
In loc vor naste visurile mele
De viata noua si de primavara.
