vineri, 7 iunie 2013

ZEII POPOARELOR NORDICE (TEUTONILOR)







Frija  -  Odin (Woden)  - Thor  - gravură de Olaus Magnus 1555 (templul din Uppsala )





Ne aflăm în momentul în care, în istoria omenirii, puterea Imperiului Roman slăbea și chiar începea destrămarea lui sub atacurile numeroase și foarte puternice a triburilor barbare de la nord de Dunăre și Rin și care, cu timpul, au intrat în posesia a numeroase terenuri ce aparțineau Imperiului Roman. Aceste triburi erau: goții, vandalii, hunii, francii și anglo-saxonii. De la aceste triburi, în timp, s-au format marile națiuni ale timpurilor moderne. Toate triburile - cu excepția hunilor - aparțineau aceleiași rase și erau cunoscuți ca Barbari. Ei au purtat războaie sălbatice și foarte crude cu romanii. Vorbeau aceeași limbă dar în diferite dialecte și se închinau la aceeași zei. La fel ca grecii și romanii, ei au avut mulți zei.



Odin


Zeul WODEN, numit și ODIN, a fost cel mai mare dintre toți. Numele lui însemna „viteaz” și a fost, aidoma lui Zeus, zeul suprem. Barbarii spuneau că atunci când navele lor ajungeau în siguranță în port se datora datorită lui Woden a cărui respirație umfla pânzele și liniștea valurile.


Thor aruncându-și ciocanul


THOR este unul din fiii lui Woden. El călătorea prin aer într-un car tras de capre. Germanii îl numeau Donar sau Thunar - cuvinte care înseamnă la origini, tunet (lovea cu ciocanul) și era, așadar, zeul tunetului. Ciocanul cu care lovea, era un ciocan fermecat și care se întorcea în mâna lui, după ce lovea ținta fixată de el (ca un fel de bumerang al zilelor noastre). Se spune că lovea munții de gheață din nordul îndepărtat și aceștia se scindau în fragmente, ajutând corăbiile să-și croiască drum prin marea înghețată.




Un alt mare zeu a fost TIEW. Și el era fiu al lui Woden și era zeul războiului. Era înarmat cu o sabie care arunca un fulger atunci când lovea ceva sau pe cineva. Un șef extrem de sălbatic în luptă, Attila, care îngrozise armatele romane, era supranumit „Biciul lui Dumnezeu” - de fapt al acestui zeu (căci vorbim de popoare barbare dinainte de creștinism) și se considera că atunci când era copil și păzea oile, Atilla a găsit fragmente din sabia lui TIEW și de aceea era așa de îndârjit în luptă. La TIEW  se rugau barbarii înainte de a porni la luptă.


Frija

Frija (Free"Ya), era soția lui Woden și regina a tuturor zeilor. Ea domnea în norii luminoși care strălucesc pe cer vara și era cea care picura roua pe pajiști, păduri și întreaga natură.

La popoarele de origine germanică, patru din zilele săptămânii sunt numite după acești zei. Tuesday (marți) poartă numele lui Tiew,  Wednesday (miercuri) este ziua lui Woden și Friday (vineri) este ziua zeiței Frija (Free"Ya).




   Zeul Baldur

Fiul Frija a fost Bald'ur, care era favoritul tuturor zeilor. Doar Lo'ki (Loki), spiritul răului, îl ura.  Fața lui Baldur era  la fel de strălucitoare ca soarele. Părul lui strălucea ca aurul lustruit și oriunde mergea, noaptea se transforma în zi.


Într-o dimineață când a privit spre Pământ din palatul din nori al tatălui său Woden , el a văzut un curcubeu splendid care coboara din nori pe pământ. Baldur a coborât pe acest curcubeu de la casa zeilor la locuințele oamenilor. În mitologia nordică, curcubeul era socotit a fi un a pod pe care zeii îl foloseau pentru a veni pe pământ.


Când Baldur a pășit din curcubeul-punte pe pământ a văzut fiica unui rege atât de frumoasă încât el s- a îndrăgostit de ea.



Dar și  un prinț pământesc și foarte bogat era îndrăgostit de ea. Așasar, cei doi au trebuit să se lupte pentru mâna ei. Baldur fiind zeu , era mai puternic decât prințul dar prințul, a mâncat din mâncarea lui Baldur și a căpătat aceleași puteri ca el.


Frija, mama lui Baldur, auzind de luptă, s-a temut ca nu cumva ful ei să nu fie ucis în luptă și de aceea, ea a coborât pe pământ și s-a rugat de fiecare făptură din mare, de fiecare pasăre a cerului, de fiecare pom și plantă de pe câmp ca nici una dintre ele să nu-i facă rău lui Baldur dar a uitat să se roage de vâsc. Așa că Loki, spiritul răului, care era, evident, un intrigant și un mincinos, a făcut o săgeată din vâsc și i-a dat-o prințului care a tras cu ea și l-a ucis pe Baldur.

Atunci, zeii au plâns mult timp, l-au jelit pe favoritul lor Baldur, și cu ei întreaga natură îl jelea pe zeul ucis: frunzele cădeau de tristețe din copaci, florile se ofileau și mureau, pământul a devenit arid și a înghețat. Bruin ursul (un prieten de-al lui Baldur, ca multe alte animale) și vecinii săi: veverițele, aricii s-au strecurat în vizuini și au refuzat să mănânce săptămâni și săptămâni (hibernarea).

Baldur care însemna viață, soare, bucurie, moartea sa corespunde iernii nordice, cu înghețurile ei, cu animalele care hibernează.



Moartea lui Baldur




1865 Valkyrie- pictură de  Peter Nicolai Arbo (1831-1892)



Walkiriile (Val-kyr'ies) erau femei războinice foarte frumoase. Ele își primiseră puterea direct de la Woden, erau înarmate cu coif, scut și suliță. Și ele zburau nevăzute rin aer, aidoma lui Woden și caii lor erau aproape la fel de eapizi ca  Sleipnir însuși (calul lui Woden). Ele erau războinicii preferați ai lui Woden care le construise o sală specială, Valhalla, unde Walkiriile aduceau soldații care mureau pe câmpul de lută. Pe pereții acestei săli erau atârnate scuturi iar plafonul strălucea din cauza vârfurilor de sulițe din care era construit. Avea 540 de porți și fiecare poartă era suficient de largă ca să poată intra pe ea cam 800 de oșteni. În războiul lui Woden cu ceilalți zei - războiul pentru supremație - aici locuiau niște eroi de care se îngrijeau Walkiriile, ei plecau dimineața la război și seara, când se întorceau, Walkiriile îi ospătau și le dădeau să bea cupe cu nectar.




Teutonii credeau că înainte de a exista zeii sau orice lume, a fost mai întâi un spațiu gol în care au apărut zeii și lumea noastră. Acesta a fost numit  Gin'nungagap - un nume curios, ceea ce înseamnă un abis căscat.

Figure 2
 Walkirie purtând un oștean către Valhalla




În partea de nord a Ginnungagap era o zonă rece și aridă, acolo nu creștea nimic, erau doar munți imenși de gheață.






La sud de Ginnungagap era o zonă care era mereu luminoasă și caldă dar inaccesibilă. Soarele din partea de sud a topit munții de gheață din această zonă (care nu erau atât de neînvins ca ghețarii din nord). În urma topirii, acești munți de gheață s-au prăbușit  în Ginnungagap.






Toată acea gheață s-a transformat într-un gigant al cărui nume era Ymir (e'mir). Acest gigant de gheață a avut trei fii. Ei și tatăl lor erau extraordinar de puternici încât și zeii se temeau de ei. Woden i-a ucis pe toți (tată și cei trei fiii), a rupt corpurile lor în bucăți și așa a făcut lumea. Oasele și dinții lor au devenit munți și stânci, părul lor a devenit frunzele copacilor și plantele iar din craniul tatălui a făcut cerul.






Dar Ymir a fost mai rece decât gheață, și pământul care a fost făcut din trupul său a fost atât de înghețat încât nimic nu ar putea trăi sau să crească pe el. Deci, zeii au luat scântei de la casa de lumină și le-a pus pe cer. Două dintre ele - cele mai mari - au format soarele și luna, iar cele mici au fost făcute  stele.  Apoi, pământul a devenit cald. Copacii au crescut și florile au  inflorit, așa încât lumea a devenit o casă frumoasă pentru oameni.





Dintre toți copacii cel mai minunat a fost un mare frasin, uneori numit "copacul lumii." Ramurile sale acopereau pământul și au ajuns dincolo de cer aproape că atingeau  stelele. Rădăcinile sale s-au răspândit  în trei direcții, la cer, la casa giganților înghețați și sub pământ.

Lângă rădăcinile din lumea subpământeană, în întuneric, stăteau Norns sau Destinele. Fiecare din acestea, aveau câte un bol (un castron) cu apă dintr-un izvor sacru, pe care-l vărsau la rădăcinile frasinului și de aceea, era a crescut imens și puternic cât cerul.



Când Woden l-a ucis Ymir și ceilalți, el a presupus că i-a ucis pe toți dar a scăpat unul care, și-a făcut la rândul său o familie și a avut copii. Nordicii credeau că acești griganți răi, care tot se vor înmulți de la o generație la alta, se vor război cu zeii și oamenii deopotrivă, în dorința lor de răzbunare. Această bătălie era un fel de sfârșit al lumii, când giganții cei răi vor distruge tot și însuși frasinul, copacul vieții, copacul lumii, va fi smuls din rădăcini.


Se presupunea că și zeii cei buni vor fi uciși în această luptă.




Teutonii precizau că vor fi semne premergătoare ale acestui sfârșit de lum: mai întâi vor fi 3 ierni cumplite, fără primăvară sau vară între ele. Soarele și luna se vor stinge iar stelele vor cădea de pe cer. Apoi un cutremur de pământ va scutura întreg uscatul, valuri imense vor înghiți munții cei înalți. „Arborele lumii” se va cutremura de la rădăcini până la ultima frunzuliță a coroanei a apoi pământul va dispărea sub ape.




p228
Loki and Sigyn
(M. E. Winge)


Apoi Loki, spiritul răului, se va desprinde din lanțurile cu care zeii l-au legat (îl vedeți în imaginea de mai sus, legat în lanțuri) iar giganții de gheață i se vor alătura. Împreună complotează și plănuiesc un atac în secret al zeilor.






Dra Heimdall, santinela cerului, care stă de gardă neîncetat, el dormind cât o pasăre de puțin, cu ochi ageri ce văd la sute de mile, fie zi, fie noapte, va suna din cornu-i puternic, în caz de primejdie. Cornul are un sunet puternic care se aude în cer, pe pământ și sub pământ. Când cohortele lui Loki și a celor răi vor sui la cer pe curcubeul-pod, zeii se vor uni și vor lupta împreună. Woden va lupta cu sulița, Tiew cu sabia lui strălucitore și Thor cu ciocanul său teribil va zdrobi din dușmani.


Însă profeția spune că zeii vor pieri în acea luptă dimpreună cu Loki și ai săi iar din mare va apărea un nou pământ. Frunzele pomilor nu vor mai cădea, natura va renaște și în Valhalla, Woden va aduna în jurul său toți soldații curajoși și vor locui acolo pe veci.


După cum vedeți, ca în absolut toate mitologiile lumii, există un început și un sfârșit, o renaștere după încheierea unui ciclu - să spunem un ciclu astral - cu omul și ființe superioare lui ca forță, înțelepciune și evident, un Creator.




norse-arthur-rackham-loki

Arthur Rackham - Loki






Odin, cei 2 lupi ai săi Geri și Freki, the ravens Hugin and Munin - pictură de
Johannes Wiedewelt 1780





Un comentariu :

  1. E interesant cum numele zilelor săptămânii în limbile germanice vin de la acești zei, uite cum afli ceva noi în fiecare zi. :D

    O nominalizare aici. Nu trebuie să o faceți (doar dacă vreți), e doar o mică atenție. :D

    RăspundețiȘtergere