Până la descoperirea vaccinului, Europa, ca și
celelalte continente de altfel, a fost
bântuită în permanență de mari epidemii, care secerau un număr
impresionant de vieți.
Uneori cădeau pradă colectivități întregi, fără să
se poată interveni cu ceva eficient. Tifosul, ciuma, difteria, gripa, erau
totdeauna devastatoare, ca să nu mai vorbim de variolă (vărsatul) care dădea o
mortalitate de 100% !
În secolul al XVIII-lea, un medic german, P. FRANK,
scrisese o carte despre igiena socială
și rolul statului în apărarea colectivității
împotriva bolilor, ceea ce a reprezentat un mare pas înainte în dezvoltarea
științei medicale, dar numai cu măsuri de igienă nu se puteau opri epidemiile.
Oamenilor le era o teamă cumplită de epidemii care
deveniseră inamicul public nr. 1 al umanității. Frica de epidemii era atât de
mare, încât uneori se arunca vina pe
medic, numai fiindcă…punea diagnosticul de epidemie.
Cât privește variola, Europa era „alimentată” cu
această boală de China. Dar în China,
poporul ajunsese de foarte mult timp să se apere de variolă printr-o idee
genială : oamenii puneau în nasul copiilor o pulbere făcută din cojile
pustulelor de variolă raclate de la bolnavi. O adevărată metodă de imunizare !
Trebuie să recunoaștem că spiritul de observație al
chinezilor era extraordinar !
Și încă ceva: băieților li se insufla pulberea în
nara stângă, iar fetelor în nara dreaptă. Nu știm exact de ce procedau astfel,
probabil justificarea era de ordin filosofic, concepția chinezilor despre viață
fiind a celor două principii vitale: Yang și Xiu, cel dintâi activ, masculin,
iar al doilea negativ, feminin. Oricum, prima metodă de „vaccinare” cunoscută
în lume este incontestabil aceea antivariolică din China. Din păcate, ea nu era
cunoscută în Europa.
Lady Montagu și fiul - pictură de Charles Jervas (cca 1718)
În continentul nostru, această armă de apărare a
fost adusă abia la începutul secolului al XVIII-lea de o…lady. Și nu din China,
ci din Constantinopol. Lady Montagu, o aristocrată engleză, care a stat un timp
în capitala imperiului otoman, ca soție de diplomat, a aflat acolo că femeile
din harem, pentru a evita îmbolnăvirea de variolă, care le desfigurau fața și,
deci, le făceau inadmisibile într-un
harem prin pierderea frumuseții, își înțepau trupul cu puroiul pustulelor de
variolă luat de la bolnavi, în felul acesta făcând doar o formă ușoară de boală, fără atacarea pielii
de pe față. Lady Montagu aplică
procedeul la proprii săi copii, inoculându-i. După întoarcerea în Anglia,
procedeul fu imadiat cunoscut de medici și aplicat experimental pe șase condamnați
la moarte. Rezultatul de dovedi bun și
se trecu oficial la „variolizare” (nu apăruse termenul de vaccinare). Din
păcate, variolizarea nu apăra de formele grave ale bolii, mortaliateta era încă
mare.
Vaccinarea adevărată, însă, a fost descoperită după
cincizeci de ani de la întoarcerea doamnei
Montagu din Constantinopol.
Totul se datorește unei întâmplări și spiritului de observație al lui EDOUARD
JENNER, englez din Berkeley. Fiind însărcinat să variolizeze pe concetățenii
săi, Jenner observă că la unele persoane
inocularea nu prinde. Inteligent și fin observator al faptelor, își dădu seama
că acele persoane erau mulgătorele vacilor din
regiune. Ca fiu de țăran, Jenner poate o fi auzit pe fermieri spunând că
cei care au avut cow-pox (variola vacilor) nu se mai îmbolnăvesc de variola propriu-zisă, cea umană.
Nu i-a fost ușor să se decidă, dar la 14 mai 1796 se
hotărî: inoculă un copil de 8 ani, al cărui nume ne-a rămas – James Phipps – cu
puroi prelevat dintr-o pustulă de cow-pox(sau cum i se mai spunea: vaccină) a
unei țărănci mulgătoare de vaci, contaminată prin mulgerea unei vaci.
După un an, Jenner inoculă pe Phipps cu puroi
virulent luat de la un bolnav de variolă. Copilul nu se îmbolnăvi. Prima
vaccinare fusese realizată !
Procedeul și-a luat numele de la vaccină și de la vacă
!
În scurt timp, vaccinarea se răspândi în Franța și
în toată Europa, Edouard Jenner învinsese variola !
Mai târziu, Pasteur îl numea: „cel mai mare dintre
englezi ”.
Edward Anthony Jenner - 1749 – 1823
Pictură de James Northcote