Pentru că macul e floarea dăruirii de sine,
a clipelor trăite intens,
a umplerii sufletelor senine
de bucurie şi sens
Cu vârful unui spic de grâu
înmuiat în roşu de foc,
el îşi aşterne memoriile trăite pe loc
şi le înalţă pe aripi de catifea
în văzduh, undeva
Dar, numai după ce ţi-a încredinţat
taina clipelor fără vârstă,
în orele de purpură ale uimirii fiinţei tale,
macul se scutură,
împăcat,
de ultimele
petale
