Tinerilor mei prieteni, talentați
și mândri - defăimați din copac
Păroasă, cocoțată într-un pom,
maimuța meditează despre om
(El doarme sub copac, gol, dupa scaldă -
ogoru-i tare, ziua fu prea caldă...)
- Urât e Doamne ! cugetă maimuța -
rău l-antocmit natura sărăcuța !
(Așa arată, deci - vai, tare-i slut ! -
așa ceva de când sunt n-am vazut !...):
anapoda, fără masură,
cu șira băț, subțire și prea dreaptă,
și-n sus de ochi, pleșuv, c-un fel de treaptă...
Prea mare-n cap, în labe e prea scurt,
iar cât despre culoare...
sfinte soare !....
Parcă-i făcut din ouă și iaurt !
Și să-l auzi vorbind - ce-i umblă gura !...
maimuțărind în sunete natura !...
Cum naiba stă pe labele din urmă ?...
Cu ce se scarpina și cu ce scurmă ?
Și cum se urca oare în copac ?
(Și-o muscă-i vine ăstuia de hac !)
Nici coadă n-are, maică, ptiu !, nici blană -
pe ger, o să-l ia dracu' de pomană !...
Și tot așa zicea....
- Măre Vladuță,
cum sa se tragă ăsta din maimuță ?....
MORALA:
Dacă ți-ai lepădat coadă și blană
și-ai coborât devreme din copac,
să nu te-aștepți, tu, mândră lighioană
c-ai să le fii maimuțelor pe plac !...
