Trăsături:
- tema;
- rolul conflictului interior / plasarea situației conflictuale în conștiința personajului;
- prezentarea tensiunilor sufletești;
- transformările (sufletești, morale, comportamentale) suferite de personaje în evoluția conflictului;
- evoluția raporturilor dintre personaje;
- mijloacele de investigație psihologică;
- aspecte ale stilului.
MOARA CU NOROCNuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici a fost publicată în 1881, în columul de debut NOVELE DIN POPOR, volum reprezentativ pentru viziunea autorului asupra vieții satului.
Nuvela ”Moara cu noroc” este o PROZĂ REALISTĂ DE ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ.
Este o nuvelă, adică o specie epică în proză având o construcție riguroasă și un fir narativ central, cu personaje relativ puține ce pun în evidență evoluția personajului principal, care este la rândul său complex și puternic individualizat. Se observă tendința de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea autorului, narațiunea la persoana a III-a, atitudinea detașată în descriere, veridicitatea. Este o NUVELĂ PSIHOLOGICĂ prin tematică, prin modalitățile de caracterizare a personajului și de investigare psihologică, prin natura conflictului (conflict de natură interioară).
OBIECTIVITATEA / IMPERSONALITATEA
NARATORULUI
ÎNLĂNȚUIRE - VERIDICITATE
Nuvela are un ritm epic neomogen, prin modificări ale timpului povestirii; acțiunea se desfășoară prin continue acumulări și izbucniri de tensiune epică. NARAȚIUNEA realistă este obiectivă, realizată la persoana a III-a de către un NARATOR OMNISCIENT, OMNIPREZENT, NEIMPLICAT.
Relatarea evenimentelor nu se realizează totuși în mod linear, iar ÎNLĂNȚUIREA dintre capitole se face prin tehnici epice diverse: dialogul (la începutul nuvelei), descriere la timpul prezent (capitolele al II-lea și al III-lea), semnalarea unei relații temporale de anterioritate față de cele povestite înainte (cap. XVI). Înlănțuite temporal și cauzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vieții (veridicitate) și de obiectivitate.
TEHNICA PUNCTULUI DE VEDERE
Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului, intervine tehnica punctului de vedere în intervențiile simetrice ale bătrânei, personaj episodic, dar care exprimă cu autoritatea vârstei mesajul moralizator al nuvelei. Înainte și după discursul narativ propriu-zis, bătrâna rostește cele două replici - teze ale nuvelei, privitoare la sensul fericirii și la forța destinului: ”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit” și ”...așa le-a fost data” Prin intenția moralizatoare, nuvela este realist-clasică.
TEMA NUVELEI
TEMA susține caracteruk psihologic al nuvelei: efectele nefaste și dezumanizante ale dorinței de înavuțire, pe fundalul societății ardelenești de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective. Din perspectivă socială, nuvela prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social; din perspectiva moralizatoare, prezintă consecințele dramatice ale setei de înavuțire, scriitorul considerând că goana după avere zdruncină tihna sufletească și duce la pierzanie.
CONFLICTUL
Din perspectivă psihologică, nuvela prezintă CONFLICTUL INTERIOR trăit de Ghiță care este sfâșiat de dorințe pe cât de puternice, pe atât de contradictorii: dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte și dorința de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte.
CONFLICTUL nuvelei este complex, de natură socială, psihologică și morală.
CONSTRUCȚIA DISCURSULUI NARATIV ȘI A
SUBIECTULUI - TITLU - TIMP ȘI SPAȚIU
TITLUL nuvelei este mai degrabă ironic. TOPOSUL ales, cârciuma numită Moara cu noroc înseamnă de fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, pentru că ușurința câștigurilor de aici ascunde abateri etice grave (nelegiuirea și crima).
ACȚIUNEA se desfășoară pe parcursul unui an, între două REPERE TEMPORALE cu valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paște, iar în final, apa și focul purifică locul.
STRUCTURA - PREZENTAREA ACȚIUNII -
SECVENȚELE NARATIVE SEMNIFICATIVE
Alcătuită din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu deschideri bogate.
Nuvela debutează cu un percept moral izvorât din înțelepciunea bătrânească rostit de mama-soacră, ce are în nuvelă rolul corului din tragedia antică greacă:
”Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”.
Bătrâna este adepta păstrării tradiției, în timp ce Ghiță, capul familiei, dorește schimbarea, bunăstarea materială. Cizmar sărac, dar onest, harnic și muncitor, Ghiță ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, pentru a câștiga rapid bani. Inițial, cârciumarul nu este un om slab, ci dimpotrivă, își asumă responsabilitatea destinului celorlalți.
EXPOZIȚIUNEA
Cârciuma de la Moara cu noroc este așezată șa răscruce de drumuri, izolată de restul lumii, înconjurată de pustietăți întunecoase. În expozișiune, DESCRIEREA DRUMULUI care merge la Moara cu noroc și a LOCULUI în care se află, fixează un peisaj - cadru obiectiv al acțiunii:
”De la Ineu drumul de țară o ia printre păduri și peste țarini, lăsând la dreapta și la stânga satele așezate prin colțul văilor. Timp de un ceas și jumătate drumul e bun; vine apoi un pripor, pe care îl urci, și după ce ai coborât iar la vale, trebuie să faci popas, să adapi calul ori vita din jug și să le mai lași timp de răsuflare, fiindcă drumul a fost cam greu, iară mai departe locurile sunt rele.”
Semnele părăsirii anticipează destinul tragic al familiei: vechea moară ”cu lopețile rupte și cu acoperământul ciuruit de vremurile ce trecuseră peste dânsul”, cele cinci cruci ”care vestesc pe drumeț că aici locul e binecuvântat, deoarece acolo unde vezi o cruce de aceste a aflat un om o bucurie ori a scăpat altul de o primejdie”.
INCIPIT, FINAL
SIMETRIA INCIPITULUI CU FINALUL se realizează prin descrierea drumului. Simbolistica inițială a drumului se completează, ÎN FINAL, cu sugestia drumului vieții care continuă și după tragedia de la Moara cu noroc: ” Apoi, ea luă copiii și plecă mai departe”.
Subiectul nuvelei îl constituie etapele și efectele înfruntării dintre protagonist, Ghiță, și antagonist, Lică.
Ghiță se dovedește la început harnic și priceput, iar primele semne ale bunăstării și ale armoniei în care trăiește familia nu întârzie să apară: ”Sâmbătă de cu seară locul se deșerta și Ghiță, ajungând să mai răsufle, se punea cu Ana și cu bătrâna să numere banii, și atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi copilași, căci doi erau acum, iară bătrâna privea la câteșpatru și se simțea întinerită, căci avea un ginere harnic, o fată frumoasă, doi nepoți sprinteni, iară sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un câștig bine făcut”.
INTRIGA
APARIȚIA LUI LICĂ SĂMĂDĂUL LA MOARA CU NOROC, un personaj ciudat, carismatic, șeful porcarilor și al turmelor de porci din împrejurimi, TULBURĂ ECHILIBRUL FAMILIEI. Personajul este portretizat de narator: ”Lică, un om ca de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care poartă cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin ”.
Orgoliul lui Lică este un orgoliu de stăpân care nu doar își subordonează oamenii, dar se substituie destinului lor.
Lică își impune încă de la început regulile:
”Eu sunt Lică Sămădăul...Multe se zic despre mine, multe vor fi adevărate și multe scornite. (.....) Eu voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca nimeni în afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles.”
Ana, nevasta lui Ghiță, intuiește că Lică este un ”om rău și primejdios.”
Cu toate că își dă seama că Lică reprezintă un pericol pentru el și familia lui, Ghiță nu se poate sustrage influenței malefice pe care acesta o exercită asupra lui, și nici tentației îmbogățirii.
DESFĂȘURAREA ACȚIUNII
Mai întâi, Ghiță își ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să-și cumpere două pistoale, își ia doi câini pe care îi asmute împotriva turmelor de porci și angajează încă o slugă, pe Marți, ”un ungur înalt ca un brad”.
Însă în momentul apariției lui Lică, începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiță față de familie, proces analizat cu măiestrie de Slavici. Devine ”de tot ursuz”, ”se aprindea pentru orișice lucru de nimic”, ” nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când se mai juca, rar, cu Ana, ”își pierdea repede cumpătul și-i lăsa urme vinete pe braț”. Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neînțeleasă față de Ana pe care o ocrotise până atunci, se poartă brutal cu cei mici. La un moment dat, Ghiță ajunge să regrete că are familie și copii, pentru că nu-și mai poate asuma total riscul îmbogățirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate frământările personajului:
”Ei ! Ce să-mi fac ?...Așa m-a lăsat Dumnezeu !...Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea ? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașe în spinare ”.
Datorită generozității Sămădăului, starea materială a lui Ghiță devine tot mai înfloritoare, numai că omul începe să-și piardă încrederea în sine. Tocmai de aceea devine tot mai atent la imaginea pe care lumea o are despre el. Cu toate acestea, înțelegerea dintre el și Lică, marchează pentru Ghiță începutul obișnuirii cu răul. Își îndeamnă soția să joace cu Lică, aruncând-o definitiv în brațele acestuia, distruge imaginea pe care ceilalți o aveau despre el, ajungând să fie implicat în furtul de la arendaș și în uciderea unei femei și a unui copil. Reținut de poliție, lui Ghiță i se dă drumul acasă numai pe ”chezășie”. Axa vieții lui morale se frânge și, într-o scenă de un patetism sfâșietor, îi cere iertare Anei:
” - Iartă-mă, Ano ! îi zise el. Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe fața pământului”...
În alt rând, sărutând pe unul dintre copii, le spune:
”Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveți, cum cum avuseseră părinții voștri, un tată om cinstit. Tatăl vostru e un ticălos.”
Prin faptul că jură strâmb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lică, Ghiță devine complice la crimă. Hotărăște totuși să-l dea în vileag pe Lică, cu ajutorul lui Pintea. Nu este sincer însă nici cu Pintea și acest lucru îi va aduce pieirea. Îi va oferi dovezi jandarmului despre vinovăția lui Lică, numai după ce își va putea opri jumătate din sumele aduse de acesta. De fapt, greșeala lui Ghiță este că nu reușește să fie onest până la capăt nici față de Lică, nici față de Pintea.
PUNCTUL CULMINANT
Ghiță ajunge pe ultima treaptă a degradării morale în momentul în care, orbit de furie și dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, își aruncă soția, la sărbătorile Paștelui, drept momeală, în brațele Sămădăului. Speră până în ultimul moment că se va produce o minune și că soția va rezista influenței malefice a acestuia. Dezgustată însă de lașitatea lui Ghiță, care se înstrăinase de ea și de întreaga familie, într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruiește lui Lică deoarece, în ciuda nelegiuirilor comise, Lică e ”om”, pe când Ghiță ”nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbătești.” Dându-și seama că soția l-a înșelat, Ghiță o ucide pe Ana. La rândul lui, Ghiță e ucis de Răuț, din ordinul lui Lică. Iar Lică, pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea, se sinucide izbindu-se cu capul de un copac.
”Sancțiunea drastică a protagoniștilor e pe măsura faptelor săvârșite” - Pompiliu Marcea - ”Ioan Slavici”(Ed. pt Literatură 1968)
DEZNODĂMÂNTUL
Un incendiu teribil mistuie cârciuma de la Moara cu noroc în noaptea de Paști și singurele personaje care supraviețuiesc sunt bătrâna și copiii, ființele cu adevărat morale și inocente din carte.
Nuvela se încheie în mod simetric cu începutul, prin vorbele bătrânei care pune întâmplările pe seama destinului necruțător:
”Simțeam eu că nu are să iasă bine; dar așa le-a fost data.”
PERSONAJE
În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe COMPLEXITATEA PERSONAJELOR.
GHIȚĂ este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale setei de înavuțire. Complexitatea și ”capacitatea de a ne surprinde în mod convingător” (E.M. Forster) fac din Ghiță un personaj rotund. Personajul evoluează de la tipicitate, sub determinare socială (cârciumarul dornic de avere), la individualizare, sub determinare psihologică și morală. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizării, cu frământări sufletești și ezitări. Ezită între cele două căi simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, ”liniștea colibei”) și de Lică (”bogăția”, atracția malefică a banilor), sau în terminologie romantică: îngerul și demonul. Se arată slab în fața tentațiilor și sfârșește tragic.
LICĂ rămâne egal cu sine, un ”om rău și primejdios”. În schimb, ANA suferă transformări interioare, care îi oferă scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine.
MIJLOACE / PROCEDEE DE CARACTERIZARE
Naratorul obiectiv își lasă personajele să-și dezvăluie trăsăturile în momente de încordare, consemnându-le gesturile, limbajul, prezentând relațiile dintre ele (CARACTERIZARE INDIRECTĂ). De asemenea, realizează portrete sugestive (CARACTERIZARE DIRECTĂ); detaliile fizice relevă trăsături morale sau statutul social (portretul Sămădăului).
Mijloacele de investigație psihologică sunt: scenele dialogate, monologul interior de factură tradițională și acela realizat în stil indirect liber, notația gesturii, a mimicii și a tonului vocii.
LIMBAJUL PROZEI NARATIVE / STIL
STILUL nuvelei este sobru, concis, fără podoabe.
MODURILE DE EXPUNERE îndeplinesc o serie de funcții epice în discursul narativ. DESCRIEREA inițială are, pe lângă rolul obișnuit de fixare a coordonatelor spațiale și temporale, funcția de simbolică și de nticipare.
MODURI DE EXPUNERE
NARAȚIUNEA OBIECTIVĂ își realizează funcția de reprezentare a realității prin absența mărcilor subiectivității, prin impresia de stil cenușiu. Alături de funcția esențială de reprezentare, apare și funcția epică de interpretare / semnificare. DIALOGUL contribuie la caracterizarea indirectă a personajelor, susține veridicitatea relațiilor dintre personaje și concentrarea epică. MONOLOGUL INTERIOR, de factură tradițională, MONOLOGUL INTERIOR ADRESAT, STILUL INDIRECT LIBER sunt principalele mijloace de investigare psihologică a personajului principal - Ghiță.
REGISTRE STILISTICE
Limbajul naratorului și al personajelor valorifică aceleași REGISTRE STILISTICE: limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea.
Înțelesul clasic - moralizator al nuvelei este susținut prin zicale și proverbe populare sau prin replicile-sentințe rostite de bătrână la începutul și la sfârșitul nuvelei.
CONCLUZIE
Opera literară MOARA CU NOROC de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică, deoarece are toate trăsăturile acestei specii literare: analizează conflictul interior al lui Ghiță - personajul principal - , urmărește procesul înstrăinării al acestuia față de familie și urmărește degradarea morală a acestuia produsă de tentația înavuțirii.
